Opera marelui clasic al prozei româneşti cuprinde peste o sută de titluri - nuvele, povestiri, romane, eseuri, traduceri - pe care "o anume tendinţă de retragere în natură şi în trecutul legendar le caracterizează, ca răspuns al lui Sadoveanu la criza valorilor prin care epoca lui trecea", conform volumului "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Editura Albatros, 2002).

Scriitorul Mihail Sadoveanu (nume la naştere - Mihail Ursachi) s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, judeţul Iaşi, fiind fiul avocatului Alexandru Sadoveanu şi al Profirei Ursachi, fiică de răzeşi din Verşeni. A urmat şcoala primară în Vatra Paşcanilor (1887-1891), unde l-a avut învăţător pe Mihai Busuioc, pe care l-a evocat mai târziu în povestirea "Domnu Trandafir". A căpătat numele Sadoveanu, la absolvirea acestei şcoli, notează "Dicţionarul Scriitorilor Români".

Muzeul Memorial "Mihail Sadoveanu" din municipiul Iaşi. 

Foto: (c)  ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

A absolvit apoi gimnaziul "Alecu Donici" din Fălticeni (1892-1897) şi a urmat cursurile "Liceului Naţional" din Iaşi (1897-1900). În 1900, s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti însă, atras mai mult de boema literară a Capitalei, nu a frecventat cursurile.

Scriitorul Mihail Sadoveanu in mijlocul copiilor.

Foto: (c)  ROMPRES / Foto

Mihail Sadoveanu a debutat, în 1897, la revista "Dracu" din Bucureşti, cu schiţa "Domnişoara M. din Fălticeni", semnând cu pseudonimul Mihai din Paşcani, iar în 1899 a publicat versuri şi proză în revista "Pagini literare" sub pseudonimul M.S. Cobuz. Tot, în 1899, a publicat în ziarul "Opinia" din Iaşi o serie de povestiri vânătoreşti, cronici dar şi versuri şi a editat împreună cu Matei Rusu revista literară "Lumea". În 1900 a colaborat la "Revista literară" a lui Th. M. Stoenescu, a întrerupt studiile şi a plecat din Bucureşti la Paşcani şi apoi la Fălticeni. Din 1901, a colaborat la "Revista română" cu poezii, recenzii, traduceri, semnând cu diferite pseudonime (M. S. Cobuz, C. Prisacaru, C. Săteanu, Ilie Puşcaşu.) Tot în 1901 s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, cu care a avut unsprezece copii.

A fost încorporat, în 1902, la regimentul 15 Suceava, din Fălticeni, fiind avansat caporal instructor la recruţii teritoriali. Perioada aceasta a stagiului militar o va evoca în volumul "Amintirile căprarului Gheorghiţă".

Interior din Muzeul Memorial "Mihail Sadoveanu" din municipiul Iaşi. 

Foto: (c)  ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

La sugestia lui Ştefan Octavian Iosif, în 1903, Mihail Sadoveanu a mers la Bucureşti, unde a lucrat în redacţia de proză a revistei "Sămănătorul". A devenit funcţionar la Casa Şcoalelor (1904), precum şi la Direcţia Artelor din Ministerul Instrucţiei şi Cultelor (1905).

Anul 1904 a fost numit "Anul Sadoveanu" de către Nicolae Iorga, pentru că în acel an scriitorul a debutat editorial cu patru volume: "Povestiri", "Şoimii", "Dureri înăbuşite" şi "Crâşma lui Moş Precu" (nuvele). Anul următor a apărut volumul "Povestiri de război". În 1906 au fost publicate volumele "Floare ofilită", "Mormântul unui copil" şi a primit Premiul Academiei Române pentru volumul "Povestiri" (1904), în urma unui referat semnat de Titu Maiorescu.

În primul număr al revistei "Viaţa românească" din 1 martie 1906, Sadoveanu a publicat nuvela "Puştiul". A urmat publicarea volumelor "La noi, în Viişoara", "Vremuri de bejenie", "Însemnările lui Neculai Manea", "Povestiri alese" (1907, cu traduceri din Guy de Maupassant), "Oameni şi locuri", "O istorie de demult", "Duduia Margareta" (1908), "Cântecul amintirii" (1909), "Povestiri de seară", "Genoveva de Brabant", "În amintirea lui Creangă" (1910).

Interior din Muzeul Memorial "Mihail Sadoveanu" din municipiul Iaşi. 

Foto: (c)  ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

La îndemnul lui George Coşbuc, Mihail Sadoveanu a început colaborarea la revista populară "Albina", în care a publicat ciclul de nuvele "Scrisori trimise de un prieten pribeag". Tot atunci, în revista "Luceafărul" au apărut nuvela "Moşneagul nostru", povestirile "Semnul de primejdie" şi "Crăişorul". A mai colaborat la "Viaţa nouă", "Opinia", "Revista modernă", "Făt-Frumos", "Pagini literare", "Convorbiri literare", "Minerva", "Universul".

În august 1906, Sadoveanu a fost concentrat, timp de o lună, cu Regimentul 16 Suceava în tabăra de la Şipote, lângă Iaşi. După răscoala din 1907, Spiru Haret, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, l-a numit inspector al cercurilor culturale săteşti şi al bibliotecilor populare.

Împreună cu Artur Gorovei, a tipărit "Răvaşul poporului" - gazetă populară "de educaţie cetăţenească şi îndrumare economică" (1907), iar în colaborare cu Şt. O. Iosif, Il. Chendi şi D. Anghel a editat revista "Cumpăna" (nov. 1909 - apr. 1910). Anul 1911 a adus apariţia volumului "Apa morţilor" şi a piesei de teatru "De ziua mamei" (în revista "Viaţa românească"), iar în 1912 au apărut volumele "Un investigator" şi "Bordeenii". Cărţile "Privelişti dobrogene" (1914), "44 de zile în Bulgaria" şi "Războiul Balcanic" (1916) au fost scrise în urma călătoriilor scriitorului în Bulgaria şi a războiului româno-bulgar.

A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1909-1911) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1912-1919).

La izbucnirea Primului Război Mondial, Sadoveanu a fost concentrat cu regimentul la Războieni, Piatra Neamţ (1914). În perioada 1915-1916 a dus o viaţă de cazarmă, cu marşuri şi instrucţie militară. Mobilizat fiind, în 1916 a editat, din însărcinarea Marelui Cartier General al Armatei, ziarul de front "România" (1916-1917), alături de I. Minulescu şi P. Locusteanu. În 1918 s-a stabilit la Iaşi, unde, împreună cu bunul său prieten George Topîrceanu a scos revista "Însemnări literare" (2 febr.-21 dec. 1919).

Primul roman istoric publicat a fost "Neamul Şoimăreştilor" (1915). Au urmat volumele de povestiri "Foi de toamnă" (1916), "Priveghiuri" şi "Umbre" (1920), romanele "Cocostârcul albastru" şi "Strada Lăpuşneanu" (1921), volumele "Neagra Sarului", "Lacrimile ieromonahului Veniamin", "Pildele lui cuconu Vichentie", "Drumuri basarabene" (1922), "Venea o moară pe Siret" (1925), "Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă" (1929), povestirile "Dumbrava minunată" (1926), "Demonul tinereţii", "Olanda", "Hanul Ancuţei" (1928), a lucrărilor de literatură cinegetică şi de pescuit "Ţara de dincolo de negură" (1926), "Împărăţia apelor" (1928).

În 1921, Sadoveanu a început să colaboreze la "Adevărul literar şi artistic" şi a devenit membru activ al Academiei Române, în secţiunea literară. La alegerea sa ca membru titular al Academiei Române, a susţinut discursul de recepţie "Poezia populară". Peste puţin timp a devenit preşedintele Secţiei literare a Academiei, se mai arată în "Dicţionarul Scriitorilor Români".

A scos revista "Lumea - bazar săptămânal" (1924-1926), împreună cu Tudor Arghezi şi George Topîrceanu. Împreună cu Liviu Rebreanu, în 1926, a reprezentat Societatea Scriitorilor Români la Congresul PEN - Clubul de la Berlin. În 1927 a efectuat o călătorie în Olanda, iar în 1929, a vizitat Constantinopolul. A revenit la Bucureşti, în 1936, şi a preluat direcţia ziarelor "Adevărul" şi "Dimineaţa" până în 1937, când ambele publicaţii au fost suspendate.

În octombrie 1938, Senatul Universităţii din Iaşi i-a acordat titlul de "Doctor Honoris Causa". Doi ani mai târziu, în 1940, Editura Fundaţiilor Regale a publicat primele două volume din ediţia "Opere".

Cel mai cunoscut roman al lui Sadoveanu, "Baltagul", a apărut în 1930, ca şi romanele "Depărtări", "Măria Sa, puiul pădurii" şi nuvela "Trenul fantomă". Tot în anii '30 au apărut romanele istorice "Nunta domniţei Ruxandra" (1932), "Viaţa lui Ştefan cel Mare" (1934), primele două volume ale trilogiei "Fraţii Jderi" - "Ucenicia lui Ionuţ" (1935) şi "Izvorul alb" (1936), romanele "Nopţile de Sânziene" (1934), "Cazul Eugeniţei Costea" (1936), volumele "Ochi de urs" şi "Valea Frumoasei" (1938), "Uvar" (1932), "Locul unde nu s-a întâmplat nimic"(1933), "Soarele în baltă sau Aventurile şahului" şi "Inima noastră" (1934), "Istorisiri de vânătoare" (1937), nuvelele "Cuibul invalizilor", "Paştele blajinilor" (1935), "Morminte" (1939). Al treilea volum al trilogiei "Fraţii Jderi", intitulat "Oamenii Măriei Sale", a fost publicat în 1941, ca şi romanul "Ostrovul lupilor". Alte titluri apărute în anii '40 sunt "Vechime", "Divanul persian" (1940), "Poveştile de la Bradu-Strâmb" (1943), "Anii de ucenicie" (1944), "Fantezii răsăritene", "Caleidoscop" (1946), "Legende sfinte" (1947), "Mitrea Cocor", "Poezia cimiliturilor" (1949).

Împlinirea a patru decenii de la debut a fost marcată în 1944, în presă şi la Academie. Tudor Vianu, membru corespondent al Academiei Române, a prezentat comunicarea "Patru decenii de la publicarea primei opere a domnului Mihail Sadoveanu".

În perioada 1945-1949 a desfăşurat o bogată activitate publicistică la "Jurnalul de dimineaţă", "Veac nou", "România liberă", "Scânteia". Totodată, a avut şi o bogată activitate politică, fiind membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), apoi vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948). În 1949 a condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris şi a participat la reuniunea Comitetului mondial al partizanilor păcii de la Roma.

În 1949, a fost ales preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. În 1950, la împlinirea a 70 de ani, Mihail Sadoveanu a fost sărbătorit public, iar articolele publicate cu această ocazie au fost adunate în volumul "Studii şi articole închinate lui Mihail Sadoveanu" (1952).

Mihail Sadoveanu la Editura Academiei, în 1939. 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Anii '50 au adus publicarea lucrărilor "Nada florilor" (1950), "Clonţ de fier" (1951), "Nicoară Potcoavă" (1952), "Aventură în Lunca Dunării", "Evocări", "Muncitori şi păstori" (1954). Tot în 1954, Editura de stat pentru literatură şi artă a început tipărirea seriei de "Opere", sub îndrumarea autorului. Primul volum cuprinde: "Povestiri", "Şoimii", "Dureri înăbuşite", Crâşma lui Moş Precu". În 1960 a apărut volumul "Mărturisiri". Romanele "Lisaveta" şi "Cântecul Mioarei" au rămas neterminate.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Scriitorul Mihail Sadoveanu a murit la 19 octombrie 1961, în locuinţa sa din strada Zambaccian nr. 15. Trei zile mai târziu, a fost înmormântat cu funeralii naţionale la Cimitirul Bellu, lângă poetul naţional Mihai Eminescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Mihail Sadoveanu în 1960