Liviu-Ionuţ Moşteanu, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fişă biografică)
Comitetul Politic al USR a validat, la 17 octombrie 2021, lista miniştrilor propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş şi programul de guvernare cu care se va prezenta în Parlament. Liviu-Ionuţ Moşteanu a fost propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Liviu-Ionuţ Moşteanu s-a născut pe 23 decembrie 1973 în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro.
A urmat cursurile Liceului "Al. Odobescu" Piteşti (1988-1992), ale Universităţii Politehnica Bucureşti - Automatica (1992-1995) şi ale Universităţii "Bioterra" - Management (1996-1999). În perioada 2018-2020, a obţinut un master - engleză la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filosofie - "Filosofie, Politică şi Economie - PPE".
A lucrat foarte mulţi ani în mediul privat. Între 1993-1995 a fost Sales Representative la Canon Service / Messner GMBH, apoi Executive Manager la Texas Express (1995-1999). Din august 1999 până în septembrie 2002 a fost Account Manager la Scala Thompson / JWT, Senior Brand Communication Manager la Mobifon SA / Connex (noiembrie 2002 - decembrie 2004). A fost, totodată, Marketing Specialist Romania & Moldova la Western Union GMBH Austria - biroul din România (decembrie 2004 - februarie 2006). A mai lucrat ca Strategic Planning Director la Cohn & Jansen (februarie - octombrie 2006), ca Brand Communication Director la Leo Burnett & Target (noiembrie 2006 - septembrie 2007) şi ca General Manager la Total Branding Partners (octombrie 2007 - decembrie 2015).
Pentru câteva luni a fost consilier de ministru (decembrie 2015 - mai 2016) şi secretar de stat la Ministerul Transporturilor (mai - octombrie 2016).
Din decembrie 2016 până în prezent este deputat USR în Circumscripţia Electorală nr. 3 Argeş, aflat la al doilea mandat de parlamentar, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Membru în Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură şi în Comisia Specială pentru Sport din Camera Deputaţilor. Membru în Biroul Permanent în sesiunea septembrie 2017 - ianuarie 2018.
În actualul mandat de deputat este lider al Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, potrivit http://www.cdep.ro/.
Este membru al Biroului Naţional USR, menţionează www.usr.ro.
În CV-ul său, are trecut o serie de traininguri: 2005 - "Time management" - TMI; 2004 - "Brand Marketing" - Chartered Institute of Marketing, Londra; 2004 - "Managing interpersonal relationships" - MobiFon - training intern; 2003 - "Teamship" - leadership training - TMI; 2003 - "Change Acceptance Process" - implementarea schimbărilor în organizaţii cu Educato Professionals; 2001-2002 - "Managementul relaţiilor cu clienţii şi consumatorii" - Codecs. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: USR PLUS /Facebook
Citeşte şi:
* Comitetul Politic al USR a validat lista miniştrilor şi programul de guvernare al Cabinetului Cioloş
* Dacian Cioloş, prim-ministru desemnat (fişă biografică)
* Iulia Popovici, propusă ministru al Culturii (fişă biografică)
* Monica Elena Berescu, propusă ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării (fişă biografică)
* Remus Mihai Goţiu, propus ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (fişă biografică)
* Ioana Mihăilă, propusă ministru al Sănătăţii (fişă biografică)
* Cristian Ghinea, propus ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fişă biografică)
* Corina Atanasiu, propusă ministru al Educaţiei (fişă biografică)
* Tudor Rareş Pop, propus ministru al Tineretului şi Sportului (fişă biografică)
* George Aurelian Căţean, propus ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fişă biografică)
* Oana-Silvia Ţoiu, propusă ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale (fişă biografică)
* Claudiu Năsui, propus ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (fişă biografică)
* Cristina Prună, propusă ministru al Energiei (fişă biografică)
* Cătălin Drulă, propus ministru al Transporturilor şi Infrastructurii (fişă biografică)
* Stelian-Cristian Ion, propus ministru al Justiţiei (fişă biografică)
* Dragoş Nicolae Pîslaru, propus ministru al Finanţelor (fişă biografică)
* Alin-Bogdan Stoica, propus ministru al Afacerilor Interne (fişă biografică)
* Ilie Dan Barna, propus ministru al Afacerilor Externe (fişă biografică)
* Nicu Fălcoi, propus ministru al Apărării Naţionale (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Femeia de afaceri Ruth Handler, inventatoarea păpușii Barbie (4 noiembrie)
Ruth Handler, antreprenoarea americană care a revoluționat industria jucăriilor inventând păpușa Barbie, s-a născut la 4 noiembrie 1916, într-o familie de emigranți polonezi. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Isadore Elliot Handler. Handler a urmat Art Center School of Design din Los Angeles. Primul ei loc de muncă a fost la studiourile Pa
FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la invadarea Ungariei de către forțele Pactului de la Varșovia (4 noiembrie)
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, forțele Pactului de la Varșovia au lansat un atac terestru asupra Ungariei pentru înăbușirea revoltei spontane care izbucnise la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunțat într-un scurt mesaj radio că națiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 noiembrie
Ortodoxe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama Greco-catolice Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu Romano-catolice Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 noiembrie
Este a 308-a zi a anului 2026. Au mai rămas 57 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 57 m și apune la 17 h 01 m. Luna răsare la 01 h 32 m și apune la 14 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer
Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a














