Dimitrie Brândză, medic şi naturalist, renumit pentru întemeierea primelor aşezăminte botanice din ţară, s-a născut la 10/22 octombrie 1846, în localitatea Bivolu (azi Viişoara) din judeţul Botoşani.

Şi-a efectuat studiile liceale la Iaşi, între 1857-1864, apoi studiile superioare la Paris. Astfel, între 1864-1866 urmează cursuri de ştiinţe naturale la Sorbona, iar între 1864-1869, studii medicale, obţinând în 1869, la Paris, titlul de doctor în medicină, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

A fost medic şi profesor de igienă la Seminarul "Socola", profesor de ştiinţe naturale la Liceul "Naţional" din Iaşi, profesor de botanică şi zoologie la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi (1867-1874), medic la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi (1869), profesor la Catedra de Botanică şi Zoologie a Universităţii din Bucureşti (1874-1895).

Profesorului Dimitrie Brândză îi revine meritul de a fi înfiinţat o catedră independentă de botanică. A alcătuit, totodată, trei manuale de ştiinţe naturale pentru învăţământul secundar: "Geologia" (1872), "Zoologia" (1872) şi "Botanica" (1873).

În paralel, şi-a canalizat întreaga capacitate şi energie pentru explorarea ştiinţifică a florei din întreaga Românie, ca şi pentru întemeierea primelor aşezăminte botanice din ţară, se arată în volumul "Din viaţa şi opera marilor biologi" (Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977). În 1883 este publicată principala sa operă, lucrarea "Prodromul florei române" sau "Enumeraţiunea plantelor până astăzi cunoscute în Moldova şi Valahia", care cuprinde nomenclatura ştiinţifică şi populară a peste 2.100 de specii din Moldova şi Muntenia, dintre care 1.875 recoltate personal sau verificate în ierbarele consultate. Această lucrare pune bazele cercetării floristice din România.

Dimitrie Brândză a fost ales la 30 iunie 1879 membru titular al Academiei Române, iar între 1 aprilie 1892-29 martie 1895 a fost şi vicepreşedinte al Academiei Române. În sesiunea generală din 11 aprilie 1880 a Academiei Române a rostit discursul de recepţie intitulat "Despre vegetaţiunea României şi exploratorii ei". În 1884 a publicat în Analele Academiei lucrarea "Vegetaţia Dobrogei".

A desfăşurat o activitate deosebită în cadrul Grădinii Botanice. "În anul 1874, Grădina Botanică a fost mutată de pe vechiul amplasament în centrul oraşului, pe terenurile palatului Vasile Suţu situate în faţa Universităţii. În acelaşi an, instituţia a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi având la conducere pe remarcabilul profesor dr. Dimitrie Brândză", se menţionează pe site-ul Grădinii Botanice "Dimitrie Brândză", https://gradina-botanica.unibuc.ro.

Pentru colecţiile botanice şi bibliotecă, Dimitrie Brândză a obţinut o încăpere în clădirea Universităţii, unde şi-a transportat biblioteca şi ierbarul personal, împreună cu colecţii aduse de la Iaşi, la care se adăugau ierbarul lui Hoffmann şi cel al doctorului Carol Davila, cel care înfiinţase primul Grădina botanică din cadrul Şcolii de medicină şi farmacie, se aminteşte în lucrarea "Din viaţa şi opera marilor biologi".

"Condiţiile improprii dezvoltării unei grădini botanice l-au determinat pe marele botanist să întreprindă numeroase demersuri pentru a obţine un teren adecvat reamenajării acestei instituţii, în conformitate cu misiunea pe care trebuia să şi-o îndeplinească. În anul 1884 acţiunile sale au fost încununate de succes, alocându-se în baza decretului nr. 659 din 28 februarie terenul şi fondurile necesare. Amenajarea noilor spaţii, care corespund amplasamentului actual al Grădinii Botanice, a presupus construirea şi popularea primelor sere (utilizând modelul serelor Grădinii Botanice din Liege), construirea Institutului Botanic în care au funcţionat, până la bombardamentul din 4 aprilie 1944, disciplinele de Biologie vegetală, Herbarul şi Muzeul Botanic, ca şi efectuarea principalelor plantaţii de arbori şi arbuşti", se arată pe https://gradina-botanica.unibuc.ro.

Dimitrie Brândză a contribuit la crearea terminologiei botanice româneşti şi la descoperirea de noi specii (Silene pontica, Centaurea jankae, Paeonia romanica ş.a.). Dintre numeroasele lucrări deosebit de valoroase pe care le-a publicat amintim: "Curs elementar de istorie naturală" (3 volume, 1873), "Fragmente din flora României" (1876), "Numirile vulgare ale plantelor" (1876), "Contribuţiuni nouă la flora României" (1889), "Flora Dobrogei" (în colaborare, apărută postum, în 1898), "Plante nouă din România" (apărută postum, în 1903) etc.

A încetat din viaţă la Slănic Moldova, la 3 august 1895. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: galeriaportretelor.ro