Săptămâna dezarmării 24-30 octombrie 2021 (ONU)
La 24 octombrie 2021 începe marcarea, sub egida Naţiunilor Unite, a Săptămânii Dezarmării, desfăşurată până la data de 30 octombrie. Un astfel de demers a fost avansat în anul 1978 cu prilejul sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU privind dezarmarea. În context, a fost adoptată Rezoluţia S-10/2, document care stipulează renunţarea folosirii forţei armate în relaţiile dintre state şi promovează obţinerea securităţii prin dezarmare.
În anul 1995, Adunarea Generală a invitat guvernele şi organizaţiile neguvernamentale să se implice în evenimentele încadrate în Săptămâna Dezarmării (prin intermediul textului Rezoluţia 50/72/ B adoptată la 12 decembrie 1995) pentru promovarea unei mai bune înţelegeri a chestiunilor dezarmării.
De-a lungul secolelor, statele au căutat să promoveze dezarmarea pentru a construi o lume mai sigură şi să-şi protejeze cetăţenii. De la înfiinţarea Naţiunilor Unite, dezarmarea şi controlul armamentelor au îndeplinit un rol crucial în prevenirea şi încheierea crizelor şi a conflictelor armate. Momentele de criză între state şi apariţia potenţialelor ameninţări pentru securitatea şi pacea internaţională pot cunoaşte o mai bună rezolvare prin dialog politic serios şi negociere şi nu prin forţa armelor convenţionale sau neconvenţionale, potrivit www.un.org.
Demersurile pentru dezarmare ţintesc scopuri multiple, printre care se numără păstrarea unui climat de pace şi securitate la nivel internaţional, protejarea civililor, promovarea unei dezvoltări sustenabile, întărirea încrederii şi a credibilităţii între state, şi prevenirea sau încheierea unui conflict armat. Dezarmarea şi controlul armamentelor ajută la păstrarea climatului de pace şi securitate în secolul XXI şi trebuie să fie o parte integrantă pentru salvarea umanităţii, a vieţilor şi pentru menţinerea unui viitor comun sigur.
În acest sens, la nivelul Naţiunilor Unite funcţionează Biroul pentru Chestiuni privind Dezarmarea care sprijină eforturile la nivel internaţional care au drept obiectiv dezarmarea completă şi generală în cadrul unui control eficient asumat internaţional. Biroul gestionează, deopotrivă, impactul umanitar al armelor convenţionale majore şi al tehnologiilor emergente, precum armele autonome, pe fondul atenţiei sporite a comunităţii internaţionale asupra acestui spectru de problematici, conform www.un.org.
Eliminarea armelor nucleare şi a altor tipuri de arme de distrugere în masă reprezintă un obiectiv central al Naţiunilor Unite. În ciuda angajamentului statelor membre, a fost înregistrat un progres limitat în ce priveşte obiectivul pe termen lung de reducere a înarmării. Adunarea Generală şi alte organisme ale Naţiunilor Unite, sprijinite de Biroul pentru Chestiuni de Dezarmare, cooperează pentru promovarea păcii şi securităţii internaţionale cu scopul eliminării armelor nucleare şi a altor tipuri de arme de distrugere în masă şi cu scopul reglementării armelor convenţionale, conform www.un.org.
Pericolul pentru umanitate reprezentat de armele dezvoltate pentru purtarea confruntărilor a generat un înalt grad de interes pentru codificarea, la nivel juridic internaţional, a modalităţilor de control a deţinerii şi utilizării armamentelor convenţionale sau neconvenţionale. Bombardamentele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au pus în lumina umanităţii pericolul reprezentat de acest tip de armament. În prezent, la nivel internaţional, potrivit datelor publicate de ONU, sunt peste 13.400 de arme nucleare şi din 1945 până în prezent au fost desfăşurate peste 2.000 de teste nucleare, conform www.un.org. Eforturile îndelungate pentru eliminarea armelor de distrugere în masă au fost concretizate în 1972 cu prilejul adoptării Convenţiei Armelor Biologice şi în 1993 a Convenţiei Armelor Chimice.
La nivel internaţional, au fost codificate, în plan juridic, diferite instrumente pentru controlul şi eliminarea armamentelor: Convenţia privind minele antipersonal, Convenţia privind muniţiile cu fragmentare, Convenţia privind anumite arme convenţionale, Tratatul privind reglementarea comerţului cu arme. La nivelul Biroului pentru Chestiuni privind Dezarmarea funcţionează Programul de Acţiune privind Prevenţia, Combaterea şi Eradicarea Comerţului Ilicit cu arme de calibru mic şi uşor, în cadrul căruia se regăsesc numeroase angajamente asumate la nivel naţional, regional şi global pentru combaterea ameninţării reprezentate de tipologiile de arme. Eforturile coagulate la nivel internaţional vizează gestionarea continuă a impactului la nivel umanitar a folosirii armelor explozive în zonele populate, potrivit www.un.org. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: news.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric
Radu Marinescu (PSD), învestit ministru al Justiției (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Radu Marinescu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Justiției. *** Radu Marinescu s-a născut la 25 mai 1973 și este licențiat al Facultății de Drept 'Nicolae Titulescu', Universitatea din Craiova (1991-1
Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. *** Sebastian-Dănuț Neculăescu este diplomat de carieră, activând în Ministerul Afacerilor Externe al Rom&aci
