SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 septembrie
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Greco-catolice
Sf. m. Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist
Romano-catolice
Ss. Martiri din Coreea
Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa, Teopisti, împreună cu cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 20 septembrie.
Sfântul Mare Mucenic Eustatie (Plachida - numele dinaintea botezului) a fost comandant de armată în timpul împăratului Traian (98-117), deţinător al unei mari averi, virtuos însă şi milostiv cu cei săraci.
După Botezul creştin, prin voia lui Dumnezeu au venit asupra sa mari încercări, sărăcie şi multă durere.
Împreună cu toată familia sa, soţia, Teopisti, şi cei doi fii, Agapie şi Teopist, Sfântul Eustatie a suferit greutăţi asemenea unui alt Iov, care spunea: "Domnul a dat, Domnul a luat. Precum Domnul a voit, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat (în veac)" (Iov 1,21).
Şi-a pierdut averile, soţia sa a fost luată în robie, iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice şi pustii.
A fost ispitit în primejdii, după cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Căci fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire: "Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu", spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1,18).
Eustatie a trăit cincisprezece ani, în umilinţă, ca paznic la ţarinile oamenilor, într-un sat din Egipt. Recunoscut sub această înfăţişare de doi soldaţi romani, trimişi de împăratul Traian să-l caute prin satele şi cetăţile imperiului, a fost adus la Roma şi ridicat în demnitatea de mai înainte.
Şi-a întâlnit în cele din urmă soţia şi pe cei doi fii.
În urma morţii împăratului Traian, în timpul împăratului Hadrian (117-138), Sfântul Mucenic Eustatie şi familia sa au fost siliţi să aducă jertfe zeilor.
Nesupunându-se poruncilor, au fost condamnaţi să fie arşi de vii într-un idol de aramă încins în foc.
Sfântul Eustatie, soţia şi fii săi şi-au dat sufletele în acel cuptor, fiind în rugăciune, au rămas însă cu totul neatinşi de foc. Trupurile, care păreau că au încă viaţă în ele şi se află în somn, au fost luate de către creştini, după trei zile. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciure, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Poeta austriacă Ingeborg Bachmann
Ingeborg Bachmann este considerată una dintre cele mai importante poete și prozatoare de limbă germană ale secolului XX. În opera sa, ea se concentrează cu predilecție asupra rolului femeilor într-o societate patriarhală, asupra consecințelor războiului și ale păcii, precum și asupra diversității suferinței umane individuale, notează site-ul Forumului Cultural Au
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)
Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara la 24 iunie 2026, transmit agențiile EFE și
25 iunie - Ziua internațională a navigatorului
Ziua internațională a navigatorului este marcată la 25 iunie, în fiecare an, cu scopul de a recunoaște contribuția marinarilor din întreaga lume la comerțul internațional pe mare, la economia mondială și la societatea civilă în ansamblu și își propune să atragă atenția globală asupra problemelor care le afectează munca și viața marinarilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia Greco-catolice Sf. cuv. m. Febronia Romano-catolice Sf. Wilhelm, abate Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 iunie
Este a 176-a zi a anului 2026. Au mai rămas 189 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 17 h 19 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Sânzienele sau Drăgaica (24 iunie)
Sărbători solstițiale, Sânzienele (Drăgaica) și Sânpetru sunt celebrate în tradiția popular de ziua nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) și la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie). În tradiția populară, ziua de Sânziene este respectată cu strictețe. Legat de acest moment există diverse obic
24 iunie - Ziua Universală a Iei
La 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Comunitatea online 'La Blouse Roumaine', fondată de Andreea Tănăsescu, propunea în 2012, ca ziua de 24 iunie, când are loc sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, să devină
24 iunie - Ziua Sătmarului
La 24 iunie, începând din acest an, este marcată Ziua Sătmarului, instituită prin Legea nr.59/2026. În 2025, deputații PNL Adrian Cozma și Gabriel Andronache au inițiat propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'. 'În toată Transilvania, această sărbătoare creștină este marcată într
24 iunie - Ziua internațională a femeilor în diplomație (ONU)
Ziua Internațională a femeilor în diplomație, celebrată la 24 iunie, reprezintă o ocazie de a evidenția rolul esențial al femeilor în construirea dialogului, a cooperării internaționale și a păcii. Prin promovarea participării egale a femeilor în diplomație, comunitatea internațională contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și la consol
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 iunie
Ortodoxe Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana Greco-catolice Nașterea Sfântului Ioan Profetul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Sânzienele) R
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 iunie
Este a 175-a zi a anului 2026. Au mai rămas 190 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 16 h 13 m și apune la 01 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Consultări președinte-partide în vederea desemnării premierului (cronologie și procedură)
Președintele Nicușor Dan a chemat partidele politice parlamentare la consultări la 23 iunie 2026, începând cu ora 13:00, în vederea desemnării unui nou prim-ministru, conform presidency.ro/. Noua rundă de consultări formale are loc după ce guvernul premierului desemnat Adrian Veștea a fost respins de Parlament la 22 iunie. Consultăril
PERSONALITATEA ZILEI: Prima femeie egiptolog, franțuzoaica Christiane Desroches-Noblecourt
Christiane Desroches Noblecourt a fost unul dintre cei mai influenți specialiști în conservarea monumentelor antice, în special a celor din Egipt. A fost prima femeie care a condus o excavare arheologică în 1938 și a jucat un rol esențial în salvarea templelor din Abu Simbel în anii 1960. Contribuțiile aduse egiptologiei și conservării patrimoni
DOCUMENTAR: 20 de ani de la moartea producătorului de televiziune Aaron Spelling (23 iunie)
Producătorul de televiziune Aaron Spelling s-a născut la 22 aprilie 1923, în Dallas, Texas. Tatăl său, care a servit ca pilot în Forțele Aeriene Americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat ca croitor și abia putea întreține o familie de șase persoane. Aaron a urmat o școală simplă lângă o fabrică de textile, unde se adunau ad
23 iunie - Ziua funcționarului public
În 23 iunie, anual, este marcată Ziua funcționarului public, instituită prin Legea 145/2016. Senatul României a votat, la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcționarului public român are rolul de a contribui la îmbunătățirea im











