Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon este marcată, în fiecare an, la 16 septembrie. În 2021, tema zilei este "Montreal Protocol - Keeping us, our food and vaccines cool", potrivit https://ozone.unep.org/.

Adunarea Generală a ONU a proclamat, în 1994, prin Rezoluţia nr. 49/114, ziua de 16 septembrie, data la care a fost semnat Protocolul de la Montreal, drept Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon, toate statele lumii fiind invitate să sărbătorească prin diverse acţiuni în concordanţă cu obiectivul principal al Protocolului şi a Amendamentelor sale, se arată pe site-ul oficial al ONU.

Ozonul este un strat fragil de gaz situat în zonele superioare ale atmosferei la o altitudine cuprinsă între 19 şi 48 km şi are misiunea de a proteja Pământul de razele ultraviolete (UV) ale soarelui. De-a lungul timpului, viaţa pe Pământ s-a adaptat la un anumit nivel de radiaţii UV, creşterea nivelului acestora putând provoca distrugerea treptată a organismelor şi a ecosistemelor.

În 1974, Mario Molina şi Sherwood Rowland, doi chimişti de la Universitatea din California, Irvine, au publicat un articol în "Nature", care detalia reacţiile asupra stratului de ozon al gazelor clorofluorocarbonate (CFC). La acea vreme, CFC-urile erau utilizate în mod obişnuit în spray-urile cu aerosoli şi ca lichide de răcire în multe frigidere. Pe măsură ce ajung în stratosferă, razele UV ale soarelui descompun CFC-urile în substanţe care conţin clor. Cercetarea inovatoare - pentru care au primit Premiul Nobel pentru chimie în 1995 - a concluzionat că atmosfera avea o "capacitate finită de absorbţie a atomilor de clor" din stratosferă. Un atom de clor poate distruge mai mult de 100.000 de molecule de ozon, potrivit Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului, epuizând ozonul mult mai repede decât poate fi înlocuit. Cercetările celor doi savanţi au primit o validare extraordinară în 1985, când o echipă de oameni de ştiinţă englezi a găsit o gaură în stratul de ozon peste Antarctica, care a fost ulterior legată de CFC-uri. "Gaura" este, de fapt, o zonă a stratosferei cu concentraţii extrem de scăzute de ozon care reapare în fiecare an la începutul primăverii emisferei sudice (din august până în octombrie). Primăvara aduce lumina soarelui, care eliberează clor în norii stratosferici, arată https://www.nationalgeographic.com/.

Discuţii privind acest fenomen au avut loc începând din 1976, în Consiliul guvernamental al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, urmate de înfiinţarea, în 1977, a Comitetului de Coordonare pentru protecţia stratului de ozon. Negocierile guvernamentale pentru realizarea unui tratat internaţional privind interzicerea unor substanţe care epuizează stratul de ozon au început în 1981 şi s-au finalizat cu adoptarea Convenţiei de la Viena pentru protejarea stratului de ozon din 22 martie 1985. Prin această convenţie, statele semnatare au hotărât să coopereze în domeniile: cercetare, observaţii sistematice, ştiinţific, tehnic şi juridic, conform legislaţiei, regulamentelor şi practicilor naţionale. Substanţele menţionate în textul convenţiei ca având capacitatea de a modifica proprietăţile fizice şi chimice ale stratului de ozon sunt: compuşii carbonului (CO, CO2, CH4 şi alte hidrocarburi); compuşii azotului (NOx şi N2O); compuşii clorului (CCl4, clorofluorocarburi); compuşii bromului (haloni); apa. Convenţia a intrat în vigoare la 2 septembrie 1988, arată http://www.management.ase.ro/.

La 16 septembrie 1987 a fost semnat Protocolul de la Montreal (la Convenţia de la Viena pentru protecţia stratului de ozon) pentru protejarea stratului de ozon prin eliminarea treptată a substanţelor chimice care îl epuizează, respectiv a clorofluorocarburilor (CFC). Această eliminare treptată include atât producţia, cât şi consumul de substanţe care diminuează stratul de ozon (ODS).

Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal deveneau, la 16 septembrie 2009, primele tratate din istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, care erau universal ratificate, potrivit https://www.un.org/.

Protocolul de la Montreal a suferit o serie de modificări prin semnarea unor amendamente: Amendamentul de la Londra (1990; intrat în vigoare la 10 august 1992), Amendamentul de la Copenhaga (1992; intrat în vigoare la 14 iunie 1994), Amendamentul de la Montreal (1997; intrat în vigoare la 10 noiembrie 1999) şi Amendamentul de la Beijing (1999; intrat în vigoare la 25 februarie 2002), potrivit http://ozone.unep.org.

La 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare un nou amendament - Amendamentul de la Kigali, Rwanda, adoptat la 15 octombrie 2016 - în vederea eliminării progresive a hidrofluorocarburilor (HFC), gaze cu efect de seră cu potenţial puternic de încălzire climatică şi dăunătoare mediului.

România a aderat prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993, la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena, în 1985, precum şi la Protocolul privind interzicerea substanţelor care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal, în 1987. Totodată, a acceptat amendamentele amintite mai sus, inclusiv pe cel adoptat la Kigali în 2016, prin Legea nr.30 din 27 martie 2020, potrivit www.cdep.ro.

La mai bine de 30 de ani de la semnarea Protocolului de la Montreal, oamenii de ştiinţă ai NASA au documentat prima dovadă directă că ozonul din Antarctica se recuperează în urma reducerii treptate a CFC: epuizarea ozonului în regiune a scăzut cu 20% din 2005. La sfârşitul lui 2018, ONU a confirmat într-o evaluare ştiinţifică că stratul de ozon se recuperează, anticipând că se va vindeca complet în emisfera nordică până în anii 2030, urmată de emisfera sudică în anii 2050 şi regiunile polare până în 2060, conform https://www.nationalgeographic.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)