La 15 septembrie 1916, în apropiere de Flers-Courcelette, parte a bătăliei de pe Somme, a fost angajat tancul pentru prima dată pe câmpul de luptă. Din acel moment tactica a fost modificată pentru implicarea acestor vehicule blindate care aveau să ocupe un rol semnificativ în purtarea confruntărilor militare.

Primele modele de tanc folosite, în septembrie 1916, erau de producţie britanică. Forţa de angajare în luptă la acea dată i-a determinat pe supravieţuitori să declare, după război, că au crezut că va urma o retragere până la Berlin, conform https://www.pri.org/.

Proiectarea şi utilizarea unor astfel de vehicule blindate în luptă avea drept scop străpungerea apărării inamice şi exploatarea breşei respective în teritoriul inamic. Implicarea unui astfel de vehicul permitea avansarea în liniile inamice şi stabilizarea liniei frontului până la aprovizionarea logistică necesară continuării planurilor tactice.

Proiectul primului tanc a fost dezvoltat într-un mediu foarte strict în ce priveşte păstrarea secretului, celor care erau implicaţi le-a fost comunicat că este vorba despre realizarea unui transportor pentru resurse de apă în zone deşertice din Mesopotamia. Erau denumite tancuri de apă sau pe scurt tancuri. Unul dintre ofiţerii britanici implicaţi în realizarea proiectului, Ernest Swinton, a îmbrăţişat denumirea. În decembrie 1915 a fost definitivat primul prototip, iar în aprilie 1916 au început testele la Barnham, în Norfolk, potrivit https://www.iwm.org.uk/ şi https://tanks-encyclopedia.com/. Tancul a fost conceput pe baza proiectului ''Little Willie'' (''Lincoln Machine''), sprijinit de un comitet al armatei pentru dezvoltarea armelor de luptă, coordonat de Walter Wilson şi William Tritton, fiind modificat şi adaptat. Echipajul era format din opt oameni, din care patru se ocupau de conducerea blindatului şi patru gestionau sistemul de tragere. Armata britanică avea să comande 150 astfel de tancuri, chiar dacă secretarul de război Lordul Kitchener nu a fost impresionat în timpul testelor.

Primele 50 de blindate de acest tip, având denumirea Mark I, au fost trimise, în august 1916, pe frontul din Franţa pentru a-i ajuta pe britanici în zona de luptă de pe Somme, conform https://tanks-encyclopedia.com/ şi https://www.pri.org/. Au fost desfăşurate în luptă la 15 septembrie 1916, fără o foarte mare pregătire tehnico-tactică. Elementul surpriză a fost deopotrivă atât pentru germani cât şi pentru britanici, comandanţii armatei britanice neavând suficiente cunoştinţe despre modalitatea de utilizare a acestora pe câmpul de bătălie.

Transportul vehiculelor blindate de la centrul de testare din Marea Britanie pe câmpul de bătălie a reprezentat o spinoasă chestiune logistică, unele dintre vehiculele care cântăreau aproape 30 de tone şi aveau circa zece metri lungime fiind avariate. Desfăşurate pe câmpul de luptă, tancurile britanice Mk. I au avansat câţiva kilometri prin două-trei linii ale dispozitivului de luptă german, producând pierderi serioase. Însă lipsa posibilităţilor de comunicaţii, neavând sisteme de comunicare radio, precum şi o bună coordonare cu infanteria şi artileria a oprit atacul. O parte a istoricilor militari a criticat decizia Înaltului Comandament Britanic de a desfăşura tancurile pe câmpul de luptă pentru că numai o parte a acestora puteau face diferenţa în mod decisiv în plan tactic, iar elementul surpriză de obţinere a unui avantaj în plan tactic ar fi fost estompat de capacitatea forţelor germane de a pregăti arme şi tactici proporţionale contracarării lor. Ulterior, Mk. I a fost modificat şi adaptat până la finalul Primului Război Mondial, cunoscând alte versiuni - Mk. II, Mk. III şi Mk. IV, chiar dacă doar o parte au fost angrenate în operaţiuni militare, conform https://tanks-encyclopedia.com/.

Armata germană a construit doar 20 de tancuri pentru contracararea celor câteva mii construite de aliaţi în timpul Primului Război Mondial. Francezii au dezvoltat, la rândul lor, un model de tanc, însă mult mai slab conceput decât modelul britanic, pentru ca ulterior compania producătoare de maşini Renault să dezvolte proiectul Renault FT - considerat drept primul tanc modern cu turelă mobilă aflată în partea de sus a blindatului. Primul model britanic Mk. I avea armamentul dispus în părţile laterale. Renault FT avea să fie poate cel mai bun tanc al Primului Război Mondial. Mult mai manevrabil decât modelul britanic şi cu o putere de foc eficientă. Cu toate că a beneficiat de un blindaj mai slab ceea ce-l făcea vulnerabil, manevrabilitatea sporită şi puterea de foc au recomandat Renault FT să fie folosit de multe armate până după Al Doilea Război Mondial. A fost desfăşurat în luptă pentru prima dată în septembrie 1918, pe frontul din Franţa.

Contribuţia americanului Benjamin Holt la dezvoltarea şenilei, pentru care deţinea patentul din 1907, avea să reprezinte o inovare spectaculoasă în dezvoltarea acestei arme. Compania sa Holt Manufacturing Company of Stockton din California a produs vehicule agricole şi de exploatare forestieră care foloseau pentru deplasare acest sistem pe şenile şi care a fost implementat în dezvoltarea tancurilor, potrivit https://www.pri.org/.

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, forţele aliate au desfăşurat mii de tancuri pe câmpul de luptă, din august 1918 până la încheierea conflictului. Pentru contracararea acestui adversar blindat redutabil industria germană de război a dezvoltat tactici adecvate cu artilerie care străpungea blindajul tancurilor. Însă eforturile lor nu au fost suficiente pentru a face faţă forţei blindatelor aliate. Lecţia învăţată de Germania avea să fie transpusă în cel de-Al Doilea Război Mondial prin dezvoltarea unor vehicule blindate redutabile. Cea de-a doua conflagraţie mondială a fost, deopotrivă, o înfruntare în care aceste blindate grele au jucat un rol hotărâtor în soarta operaţiunilor. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro