Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti între 1512-1521, s-a născut în anul 1482. Descendent din boierii Craioveşti, era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu. A fost căsătorit cu Despina (Miliţa), descendentă din familia de despoţi a Brancovicilor şi din Cantacuzinii bizantini.

A fost mare postelnic şi apoi mare comis în Ţara Românească. Sprijinit de turci, la care se refugiase anterior, viitorul domn Neagoe Basarab a revenit cu ajutorul lui Mehmed beg şi l-a înfrânt pe Vlad cel Tânăr, domn al Ţării Româneşti între 1510-1512, care a fost ucis. Neagoe Basarab a fost înscăunat pe tronul Ţării Româneşti cu sprijinul aceluiaşi Mehmed beg, aliatul Craioveştilor, indică ampla lucrare "Istoria românilor" apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001).

"Întrucât demnitatea supremă în stat revenea, după datină, descendenţilor lui Basarab I, Neagoe şi-a creat o genealogie de natură să-i legitimeze ocuparea tronului, având în vedere şi existenţa unor legături între Craioveşti şi familia domnească. În actele emise de cancelaria sa, el şi-a luat numele de Basarab, dându-se drept fiu al lui Basarab cel Tânăr (Ţepeluş), al cărui nume evoca el însuşi ascendenţa din "întemeietorul" ţării", se arată în lucrarea menţionată mai sus.

După un început de relaţii tensionate cu diverse grupări boiereşti, domnia lui Neagoe Basarab a coincis cu o perioadă paşnică, de mare strălucire culturală, cu un oarecare echilibru social-politic şi, ca atare, domnul a putut să-şi îndrepte atenţia spre opera de organizare internă. A întărit organizarea administrativă pentru a consolida domnia, puterea centrală.

Stabilitatea politică, relaţiile externe largi cu regii Ungariei şi Poloniei, cu Veneţia sau cu papa s-au răsfrânt pozitiv şi pe plan economic, ţara cunoscând o creştere demografică şi un spor de venituri. Acest fapt i-a înlesnit lui Neagoe Basarab realizarea unei opere de construcţii şi de ctitorii fără precedent, menţionate în "Viaţa Sfântului Nifon", cu multe detalii, îndeosebi în privinţa ctitoriilor din afara ţării, de la sud de Dunăre. ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). În 1517 a prestat jurământ de omagiu regelui Ludovic al II-lea, obţinând în continuare domeniul Geoagiului, ca şi Radu cel Mare. A întreţinut relaţii bune cu Sibiul, dar relaţiile cu Braşovul au cunoscut şi tensiuni, din cauza pretendenţilor la tronul Ţării Româneşti adăpostiţi în acest oraş.

La 9 iunie 1520 a fost încheiat un acord între Neagoe Basarab şi Ioan Zapolya pentru eliminarea oricăror litigii între Ţara Românească şi Transilvania, fixându-se, cu acest prilej, şi hotarul dintre cele două voievodate, prima hotărnicie păstrată, în cuprinsul căreia este descrisă frontiera din nordul Olteniei, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Neagoe Basarab a fost un mare ctitor: a contribuit la reconstruirea bisericii vechii mitropolii din Târgovişte, capitala de atunci a ţării, la reconstruirea mănăstirilor Tismana, Cozia şi Snagov, la rezidirea şcolii din Scheii Braşovului, a reparat şi înzestrat cu daruri multe mănăstiri şi biserici.

A fost mai cu seamă ctitorul bisericii mănăstirii de la Curtea de Argeş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, o capodoperă arhitectonică a acelor timpuri, păstrată până astăzi, cu o îmbinare de motive bizantine, orientale (microasiatice şi armeneşti), sârbeşti, ca şi occidentale, construită între 1514-1522. Sfinţirea bisericii episcopale din Curtea de Argeş s-a făcut la 15 august 1517, în prezenţa unor reprezentanţi de seamă ai lumii ortodoxe de atunci, ca patriarhul ecumenic de Constantinopol Teolept (Theoleptos) I sau protosul Gavril al mănăstirilor athonite, cunoscut ca Gavril Protul de către vechea cultură românească. Cu acest prilej a fost canonizat Nifon, fost patriarh ecumenic de Constantinopol, apoi mitropolit al Ţării Româneşti (1503-1506), aceasta fiind prima canonizare săvârşită pe teritoriul românesc.

"Pe linia aceleiaşi tradiţii bizantine, de numele lui Neagoe se leagă "Învăţăturile" destinate fiului său Teodosie. În spirit similar, o frescă de la biserica mănăstirii Snagov îl reprezintă pe Neagoe cu vulturul bicefal bizantin, cusut cu aur pe veşmintele sale de brocart roşu" ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" reprezintă cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă şi scriere de excepţional interes a gândirii politice româneşti în Evul Mediu, după cum indică "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Din porunca lui au fost tipărite de către călugărul Macarie (ajuns mitropolit în timpul domniei lui), cărţi bisericeşti pentru întregul Răsărit ortodox. Astfel a apărut, la Târgovişte, una dintre cele mai frumoase tipărituri slavone ale secolului al XVI-lea - "Evangheliarul" (1512). Tot datorită lui a fost scrisă, între anii 1517-1520, lucrarea "Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului", de către Gavril, "protul" mănăstirilor de la Muntele Athos, în vremea şederii acestuia în Ţara Românească.

Neagoe Basarab a înălţat biserici şi a făcut bogate danii la Muntele Athos (mai ales la mănăstirea Cutlumuş, "lavra Ţării Româneşti", ctitorie a lui Nicolae-Alexandru Basarab şi a lui Vladislav-Vlaicu), patriarhiei din Constantinopol, la Muntele Sinai, la Ierusalim, la Meteore (Thesalia). "Prin activitatea sa de ctitor şi de patron al culturii şi al lumii ortodoxe, Neagoe Basarab se înfăţişează ca un continuator al basileilor bizantini, preocupat să sprijine Biserica ortodoxă, ajunsă sub stăpânire otomană", subliniază şi istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura ''Univers enciclopedic'', Bucureşti, 2002).

A murit la 15 septembrie 1521 şi a fost înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.crestinortodox.ro