Poetul George Bacovia (Gheorghe Vasiliu) s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău, potrivit ''Dicţionarului scriitorilor români'' (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995).

Între 1894 - 1898 a studiat la gimnaziul ''Principele Ferdinand'' din Bacău, remarcându-se la muzică, desen, caligrafie şi gimnastică. Începe să scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, de atunci datând poezii precum ''Plouă'', ''Tablou de iarnă'' sau ''Nevroza''.

În 1900, se prezintă la Şcoala militară din Iaşi, dar renunţă după scurt timp, nesuportând regimul cazon. Un an mai târziu, se înscrie în clasa a V-a a gimnaziului din Bacău.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi apoi din Iaşi. A obţinut licenţa în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.

Se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu în 1928. Începând cu anul 1933, se stabileşte în Bucureşti. O veche nevroză îl sileşte la o viaţă în general retrasă.

Nu va profesa avocatura, deşi s-a înscris în baroul din Bacău în 1911. A lucrat ca învăţător, profesor suplinitor, ajutor de contabil, funcţionar, consilier cultural, bibliotecar. A mai fost copist la Ministerul Instrucţiunii Publice şi funcţionar la Ministerul Muncii, între 1916 şi 1921, când a demisionat din cauza unei boli la plămâni.

La 18 ani, la 30 martie 1899, a debutat în revista ''Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia ''Şi toate'', scrisă cu un an înainte şi semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ''Plumb'' (1903) şi ''Nervi de toamnă'' (1904).

În anul 1915 a editat, în colaborare, revista ''Orizonturi noi'' din Bacău, iar mai târziu, din 1925, a devenit primul director al revistei ''Ateneul cultural''.

A debutat editorial cu volumul ''Plumb'' (1916), pentru care a obţinut Premiul Ministerului Artelor în 1923. Cartea cuprinde poezia omonimă, una dintre cele mai reprezentative pentru opera bacoviană. Poezia "Plumb" este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realităţii, cel obiectiv, fizic şi cel interior, bazat pe introspecţie. Ambele conduc însă către aceleaşi simboluri şi sentimente reci, ale disperării şi dezolării.

A continuat cu volumele: ''Scântei galbene'' (1926), ''Bucăţi de noapte'' (proză, 1926), ''Cu voi...'' (1930), ''Comedii în fond'' (1936), ''Stanţe burgheze'' (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: ''Decembre'', ''Lacustră'', ''Cuptor'', ''Nervi de primăvară'', ''Nervi de toamnă'', ''Amurg violet'', ''Alb'', ''Marş funebru'' ş.a.

A colaborat cu versuri la multe reviste, precum: ''Astra'', ''Versuri'', ''Flacăra'', ''Românul literar'', ''Noua revistă română'', ''Gândirea''.

A fost distins cu Premiul Ministerului Artelor (1923), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925) şi, ex aequo cu Tudor Arghezi, cu Premiul Naţional pentru poezie (1934).

''Simbolist prin formaţie, Bacovia îşi depăşeşte epoca, aparţinând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori'', notează Nicolae Mecu în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995).

Eugen Lovinescu consideră că opera literară a lui George Bacovia reuşeşte să creeze o distinctă ''atmosferă bacoviană'', descrisă de criticul literar ca fiind ''de copleşitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitată într-un peisaj de mahala de oraş provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită...''. (''Istoria literaturii române contemporane'')

La 5 iunie 2015, George Bacovia a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, cu unanimitate de voturi, în adunarea generală a Academiei, potrivit http://www.acad.ro/.

George Bacovia s-a stins din viaţă la 22 mai 1957, în locuinţa sa din Bucureşti. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: georgebacovia.uv.ro