SPORTIVI DE LEGENDĂ: Bombardierul german Gerd Müller
La doar 1,76 metri înălţime, "Der Bomber" era o ameninţare constantă în faţa porţii adverse şi putea înscrie din orice poziţie - astfel a fost descris Gerd Müller, unul dintre cei mai prolifici atacanţi din istoria fotbalului, de către site-ul FIFA, www.fifa.com.
Gerhard Müller s-a născut la 3 noiembrie 1945, în localitatea bavareză Nördlingen, potrivit www.uefa.com. La vârsta de zece ani este legitimat de clubul TSV 1961 din localitatea natală, şapte ani mai târziu debutând în prima echipă.
Este remarcat pentru calităţile sale de golgheter, pentru viteză şi pentru şutul puternic de antrenorul lui Bayern München din acea perioadă, iugoslavul Zlatko Cajkovski, care-l recomandă managerilor lui Bayern, în 1963 Gerd Müller transferându-se la echipa bavareză. Joacă la formaţia emblemă a Bavariei nu mai puţin de 16 ani, timp în care obţine performanţe excepţionale. Site-ul www.fifa.com notează că atacantul german a câştigat patru titluri de campion al RF Germania (1969, 1972, 1973, 1974), de tot atâtea ori Cupa Germaniei (1966, 1967, 1969, 1971), Cupa Cupelor (1967), de trei ori Cupa Campionilor Europeni (1974, 1975, 1976) şi Cupa Intercontinentală (1976). Totodată, câştigă de şapte ori titlul de golgheter al RF Germania (1967, 1969, 1970, 1972, 1973, 1974, 1978), iar în două rânduri "Gheata de aur" a Europei (1970, 1972), trofeu acordat de publicaţia franceză L'Équipe jucătorului cu cele mai multe goluri înscrise în campionatele din Europa.
Şi la nivel de echipă naţională, Gerd Müller reuşeşte să se impună, fiind unul dintre jucătorii esenţiali ai echipei RF Germania antrenată de renumitul Helmut Schön. Participă la două turnee finale ale Cupei Mondiale (Mexic - 1970 şi Germania - 1974), şi obţine un loc 3 şi titlul de golgheter al competiţiei, cu zece reuşite, în 1970, şi titlul mondial în 1974, fiind autorul golului victoriei în finala cu Olanda. De asemenea, a participat la turneul final al Campionatului European din 1972, câştigat de naţionala vest-germană, Gerd Müller fiind golgheterul competiţiei. A jucat de 62 de ori în tricoul naţionalei RF Germania, în perioada 1966-1974, marcând nu mai puţin de 68 de goluri.
În 1979 semnează pentru echipa nord-americană Fort Lauderdale Strickers, unde joacă timp de trei ani şi pentru care marchează 38 de goluri, precizează www.uefa.com.
Atacantul german a marcat 566 de goluri în 607 de meciuri jucate pentru Bayern, notează https://fcbayern.com. A marcat cele mai multe goluri la turneele finale ale Cupei Mondiale: 14 goluri, respectiv 10 în 1970 şi 4 în 1974. În clasament general al marcatorilor, este urmat de Juste Fontaine (Franţa) - 13 goluri şi Pele (Brazilia) - 12 goluri.
A fost desemnat de două ori (1967, 1969) cel mai bun fotbalist al RF Germania, iar în 1970 a fost ales cel mai bun jucător al Europei, conform www.bundesliga.com. În anul 2015, Gerd Müller a fost ales de publicaţia germană Bild drept cel mai bun fotbalist german din istoria Bundesligii, potrivit agenţiei EFE.
După încheierea activităţii de jucător, în 1982, pierde meciul cu alcoolul. Moare la 15 august 2021, fiind bolnav de Alzheimer de mai mulţi ani.
Mulţi ani la rând, Gerd Müller a deţinut mai multe recorduri fotbalistice mondiale şi europene.
În 2007, italianul Filippo Inzaghi (AC Milan) i-a egalat recordul de goluri marcate în cupele europene - 62 de goluri.
În 2012, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) a depăşit recordul de 67 de goluri înscrise într-un sezon (toate competiţiile la un loc) al lui Gerd Müller, în sezonul 1972-1973. În acelaşi an, Lionel Messi a depăşit un alt record al faimosului atacant german, de 85 de goluri marcate într-un an calendaristic.
Un an mai târziu, în 2013, compatriotul său Miroslav Klose a doborât un alt record vechi al lui Gerd Müller, devenind cel mai bun marcator din istoria naţionalei Germaniei. Gerd Müller a marcat 68 de goluri în 62 de meciuri internaţionale, în timp ce Miroslav Klose a avut nevoie de 129 de meciuri pentru a egala acest record. Miroslav Klose a înscris, în cele din urmă, 71 de goluri în 137 de selecţii.
În 2017, acelaşi Lionel Messi (FC Barcelona), cu 525 de goluri oficiale, l-a egalat pe Gerd Müller (Bayern München), fiind cel mai bun marcator în tricoul unei singure echipe, din principalele campionate din Europa, conform contului de Twitter al clubului catalan.
În 2018, un alt record al lui Gerd Müller a fost doborât, Lionel Messi (FC Barcelona) egalând recordul absolut de goluri (365) al atacantului german, goluri marcate doar în campionat, conform BBC.
De asemenea, în 2021, internaţionalul polonez Robert Lewandowski (Bayern München) a marcat cel de-al 41-lea său gol într-un sezon în campionatul Germaniei, reuşind astfel să doboare vechiul record al lui Gerd Müller (40 de goluri în sezonul 1971/1972).
Gerd Müller deţine, încă, recordul pentru cele mai multe goluri marcate în Bundesliga, 365 de astfel de reuşite, fiind şi golgheter de şapte ori în campionatul german, menţionează https://fcbayern.com. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric


