26 iunie - Ziua Drapelului Naţional
Ziua Drapelului Naţional este marcată în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998. Cu acest prilej, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional. De asemenea, sunt organizate ceremonii militare specifice, în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, manifestări cu caracter evocator consacrate istoriei patriei.
Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că "drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu", potrivit www.cdep.ro şi www.constitutiaromaniei.ro.
Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza "Dreptate - Frăţie" înscrisă pe el, aşa cum arată "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). De-a lungul istoriei, nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.
În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, arborau drapelul albastru, galben, roşu. Aşa avea să fie şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, potrivit site-ului www. presidency.ro. Guvernul provizoriu întărea că "Steagul naţional va avea trei culori - albastru, galben şi roşu". Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri cât şi pe monumentele şi decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte "Dreptate, Frăţie". Drapelul naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci Câmpia Libertăţii.
La 3 iunie 2013, Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei a hotărât reintroducerea stemei ţării pe tricolor, în legea fundamentală. Amendamentul propus de deputatul PSD, Gheorghe Emacu, a fost votat cu 13 voturi "pentru" şi o abţinere, fără o dezbatere prealabilă a membrilor Comisiei. Prin adoptarea acestui amendament, alineatul 1 din Articolul 12 urma să fie reformulat astfel: "Drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu". Propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei României, care includea şi acest amendament, s-a aflat în lucru la comisiile permanente ale Senatului, având numărul de înregistrare L233/2014, dar la 27 decembrie 2016 a fost retrasă de către Senat.
Cel mai mare drapel al României a măsurat 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 metri pătraţi. Acesta a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni şi a constituit un record mondial. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest Greco-catolice Sf. ap. Olimpas, Rodion, Sosipatru, Tertiu, Erast, Cuartus, din cei 70; Sf. m. Orest Romano-catolice Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m. S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 noiembrie
Este a 314-a zi a anului 2026. Au mai rămas 51 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 05 m și apune la 16 h 54 m. Luna răsare la 08 h 28 m și apune la 17 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A încetat din viață compozitorul Florian Lungu (fișă biografică)
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, pe 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului rom&acir
Vizite ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România (2021-2026)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are, la 9 noiembrie, întrevederi cu președintele Nicușor Dan, și cu premierul Luca Niculescu, în contextul vizitei sale în regiu
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Alexandrina Halic
Alexandrina Halic este o actriță și regizoare română, interpretă principală și una dintre prezențele emblematice ale Teatrului 'Ion Creangă' din București. Este renumită pentru rolurile sale pline de candoare, capacitatea de a trece de la personajele clasice la cele contemporane, precum și pentru integrarea în arta teatrală a elementelor de teatru radiofo
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea cineastului spaniol Vicente Aranda (9 noiembrie)
Vicente Aranda, regizor, scenarist și producător de film, a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-numitei 'Școli de Film de la Barcelona' - un grup de cineaști catalani activi în anii '60, preocupați de modul în care cinematografia surprindea evenimente neașteptate din viața cotidiană, adoptând un stil specific culturii pop, potrivit
9-15 noiembrie - Săptămâna internațională a științei și păcii (ONU)
Organizația Națiunilor Unite dedică săptămâna dintre zilele de 9 și 15 noiembrie 2026 științei și păcii, celebrând contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna internațională a științei și păcii încurajează intensificarea schimburilor academice pe o temă de importanță universală, contribuind totodată la o mai bună
DOCUMENTAR: Marina Warner, romancieră, istoric și mitografă, împlinește 80 de ani (9 noiembrie)
Romancieră, istoric și mitografă, Marina Warner și-a început cariera scriind despre artă și literatură, devenind ulterior una dintre cele mai respectate voci în domeniul mitologiei și al criticii culturale, notează site-urile https://mythlok.com/ și https://
9 noiembrie - Ziua internațională de combatere a fascismului și antisemitismului
La 9 noiembrie este marcată Ziua internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Marcarea acestei zile are loc la inițiativa rețelei UNITED (reunește peste 500 de organizații membre), care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului și oricăror forme contemporane de discriminare și antisemitism, potrivit
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Palatul Cotroceni (9 noiembrie)
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată pe 9 noiembrie la Palatul Cotroceni, aduce în prim-plan oamenii, proiectele și parteneriatele din învățământul tehnologic dual din România. Organizată de Asociația Hands Across România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în parteneria
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Nectarie de la Eghina Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Onisifor și Porfirie; Sf. cuv. Matroana și Teoctista din Lesbos Romano-catolice Sfințirea Bazilicii din Lateran
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 noiembrie
Este a 313-a zi a anului 2026. Au mai rămas 52 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 16 h 55 m. Luna răsare la 07 h 21 m și apune la 16 h 30 m. Lună Plină la 09 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Scenaristul Richard Curtis
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'. Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea personajului Bridget Jones, arată www.imdb.com. Ulte
8 noiembrie - Ziua internațională a radiologiei
Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. Marcarea acestei zile este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliș
La 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliș, potrivit Legii nr. 138/2020. În 30 iunie 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați martiri și eroi ai națiunii române și, totodată, a stabilit marcarea la 8 noiembrie a Zilei mart











