Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost scriitor, avocat, membru al Academiei Române şi primar al Capitalei.

S-a născut la 11 aprilie 1858. Trăgându-se dintr-o familie de obârşie vrânceană, Delavrancea era al nouălea copil al căruţaşului Ştefan Tudorică Albu, care îşi părăsise ţinutul şi se stabilise în Bariera Vergului, la marginea Bucureştiului.
Delavrancea a absolvit ca bursier Liceul "Sf. Sava".

În opera sa vor urca mai toate amintirile copilăriei, grefate pe o sensibilitate ascuţită, sporită de obsesia originii umile, notează Dicţionarului general al literaturii române, apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).

În 1877, Delavrancea se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Este şi anul debutului literar al lui vor urca mai toate, cu o poezie publicată în "România liberă", sub semnătura Barbu, folosită şi pentru debutul sau literar, cu volumul de versificări "Poiana Lungă - Amintiri", din 1878.

Peste câţiva ani, în 1882, a plecat în Franţa, pentru a-şi pregăti doctoratul în drept. Întors în ţară după doi ani, se înscrie în Baroul de Ilfov. Este profesor, conferenţiar al Ateneului Român, redactor la "România liberă", prim-redactor la "Epoca", "Lupta", colaborator la "Revista literară", "Familia", "Drepturile omului", "Românul", "Literatură şi ştiinţă", "Vieaţa", redactor la "Revista nouă".

Îi apar volumele "Sultănica " (1885), "Linişte " (1887), "Trubadurul " (1887), "Paraziţii " (1892), "Între vis şi viaţă " (1893).

Gazetarul Barbu Delavrancea aduce pretutindeni verva sa critică, pamfletară şi o pasionată pledoarie democratică. Neînregimentat politic la început, în timp s-a înscris în Partidul Liberal (a fost şi redactor la "Democraţia" şi "Voinţa naţională"), deputat de Prahova (1894), membru al Partidului Conservator (1898), primar al Bucureştilor (1899-1901), va schimba partidele încă de câteva ori.

Două sunt chestiunile asupra cărora Delavrancea se concentrează: problema ţărănească şi cea naţională. A fost desemnat deputat în mai multe rânduri, vicepreşedinte al Camerei, ministru al Lucrărilor Publice, ad-interim la Culte şi Instrucţiune Publică, ministru al Industriei şi Comerţului.

În 1912 este ales membru al Academiei Române, discursul de recepţie intitulându-se "Din estetica poeziei populare".

Ca dramaturg, Delavrancea îşi dă măsura în trilogia care reînvie istoria Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea, prin figurile domnitorilor Ştefan cel Mare ("Apus de soare", 1909), Ştefăniţă ("Viforul", 1910) şi Petru Rareş ("Luceafărul", 1910). A murit la Iaşi, pe 29 aprilie 1918. AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Explicaţie foto dechidere: Premiera oficială a spectacolului "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în regia lui Dan Pita. În imagine: actorii Monica Davidescu şi Costel Constantin