SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim - Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor, aşa cum mai este numită, are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), în acest an la 25 aprilie.
Despre intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, vorbesc toţi Sfinţii Evanghelişti - Matei 21, 1-11; Marcu 11,1-11; Luca 19, 29-38; Ioan 12, 12-18.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul face însă o precizare: "Mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!" (Ioan 12, 9-13).
Din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan se înţelege că Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim sunt strâns legate între ele, iar primirea triumfală făcută Mântuitorului Iisus Hristos a fost cauzată de minunea învierii lui Lazăr, care a determinat poporul să creadă că El este regele pe care îl aşteptau, vestea fiind răspândită cu repeziciune până la Ierusalim.
De aceea, oamenii se adunau pe drumurile ce mergeau spre porţile oraşului, unii tăiau crengi de palmier şi le aşezau pe jos, alţii îşi întindeau hainele pe drum pentru ca Mântuitorul nostru să calce pe ele amintind de ritualul pe care îl practica poporul la primirea regilor de odinioară în Ierusalim.
Domnul a intrat acum în Cetatea Sfântă în strigătele de bucurie şi de laudă ale mulţimilor. Era cinstit ca un împărat, a fost singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, cum spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Două sunt motivele pentru care Mântuitorul şi-a făcut o astfel de intrare în vechea cetate a Ierusalimului. A venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimi moarte pe cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Şi, în al doilea rând, ca să fie recunoscut după Lege de neamul în care s-a născut că El este Mesia, cel aşteptat, Mântuitorul lumii, cel pe care L-au făcut cunoscut prorocii Vechiului Testament.
"Intră astăzi Hristos cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi peste oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze", arată părintele Cleopa în predica la Duminica Floriilor.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan arată că pentru sărbătoarea iudaică a Paştelui Iisus Hristos a avut trei veniri la Ierusalim. Duminica Floriilor sărbătoreşte ultima Sa venire în Ierusalim, cea care a avut loc cu câteva zile înainte de a suferi Jertfa de pe Golgota.

Sărbătoarea Duminica Floriilor, la Biserica Olari
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Pentru faptul că mulţimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt binecuvântate ramuri de salcie.
* Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineaţă (Utrenie) făcute seara aşa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.
În timpul unui an bisericesc, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni, în timpul Postului Paştilor. Miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.
Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara. (surse: "Dicţionarul de Teologie Ortodoxă", pr. prof. dr. Ion Bria, 1994; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996; https://basilica.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul
A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)
Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie
Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we
Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene/ Timișoara Forum for European Values (5-6 noiembrie)
O inițiativă comună a Municipiului Timișoara și a Ministerului Afacerilor Externe al României, Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene (Timișoara Forum for European Values) reunește, pe 5-6 noiembrie, lideri politici europeni, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, cadre universitare, organizații ale societății civile, actori culturali și
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Galaction și Epistimia Greco-catolice Sf. Galaction și Epistimia Romano-catolice Sf. Grigore Lakota, ep. m. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 noiembrie.












