La 1/13 aprilie 1866, a fost înfiinţată ''Societatea Literară Română'', care şi-a început activitatea în anul următor, sub numele de ''Societatea Academică Română'', potrivit www.acad.ro. La 29 martie 1879, prin înalt decret, ''Societatea Academică Română'' a fost declarată institut naţional, sub numele de ''Academia Română''.

După Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi amplul program de reforme care i-a urmat, a apărut necesitatea înfiinţării unui institut central care să reunească cele mai importante personalităţi culturale ale României, după modelul academiilor occidentale. Ioan Maiorescu propunea, în anul 1860, "o societate academică care să concentreze activitatea erudiţilor români (...) pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naţionale". Acest proiect nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înfiinţarea noii academii.

După elaborarea proiectului de statut (1860), a urmat o perioadă de pregătire şi s-au făcut primele donaţii. La 1 aprilie 1866, la propunerea lui C.A. Rosetti, locotenenţa domnească a aprobat Regulamentul pentru formarea "Societăţii literare române". Scopul acesteia era stabilirea ortografiei limbii române şi redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar. Regulamentul prevedea formarea societăţii la Bucureşti şi numirea membrilor de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, aceştia urmând să reprezinte toate regiunile ţării, inclusiv aromânii.

Statuia lui Ion Heliade Rădulescu (marmura, 1881), realizată de scuptorul italian Ettore Ferrari - Parcul Izvor din Bucureşti, 2010

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO

Membrii fondatori ai societăţii erau: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti, Ion C. Massimu, la care s-au adăugat, în 1867, Titu Maiorescu şi Nicolae Ionescu (din vechiul regat), Timotei Cipariu, Gavriile Munteanu şi George Bariţiu (din Transilvania), Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati şi Ioan Străjescu (din Basarabia), Alexandru Hurmuzachi şi Ambrosiu Dimitrovici, înlocuit apoi de Ioan Sbiera (din Bucovina), Alexandru Mocioni şi Vincenţiu Babeş (din Banat), Ioan D. Caragiani şi Dimitrie Cozacovici (din Macedonia).

Prima şedinţă a Societăţii Literare Române a avut loc la 6 august 1867, iar la 24 august 1867, s-a aprobat Statutul Societăţii Literare Române, care menţiona constituirea Societăţii Academice Române ''cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români''. La 31 august, a fost aleasă conducerea Societăţii: preşedinte - Ion Heliade Rădulescu; vicepreşedinte - Timotei Cipariu şi secretar - August Treboniu Laurian.

La 29 martie 1879, prin înalt decret, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, sub denumirea de Academia Română, având trei secţii: literară, istorică, ştiinţifică. Ulterior, prin Decretul din 9 iunie 1948, aceasta a fost transformată în Academia Republicii Populare Române, iar la 5 ianuarie 1990, s-a semnat Decretul - Lege prin care Academia Română se reorganiza, redevenind astfel, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu)