Luptătorul Dumitru Pârvulescu a impresionat prin calităţile sale tehnice şi determinarea în timpul confruntării, indiferent de adversar, activitatea sa sportivă oglindind o pagină frumoasă a luptelor greco-romane în România.

S-a născut la 14 iunie 1933, la Bucureşti, potrivit cosr.ro. A început această frumoasă disciplină sportivă la vârsta de 16 ani. A început luptele la clubul ''Ştiinţa'' Bucureşti, ulterior s-a transferat la clubul ''Steagul Roşu'' Braşov, iar apoi la Steaua Bucureşti. A fost multiplu campion naţional în perioada 1951-1954 şi 1961-1964, potrivit volumului ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (Bucureşti, Aramis, 2002).

În lupta acerbă pentru performanţă s-a supus unui regim draconic pentru respectarea categoriei, 52 de kg. De nenumărate ori i s-a interzis şi o ceaşcă de supă sau un pahar de apă în preziua probei cântarului. Ani la rând, a câştigat lupta decisivă cu inamicul oricărui luptător sau pugilist, cântarul, fără să depăşească un gram peste cele 52 de kg, indică volumul ''Campionii Secolului XX'' (Editura Fundaţia Rompres, Bucureşti, 2000).

În 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, a debutat la doar 19 ani în cea mai redutabilă competiţie dedicată acestei ramuri sportive. A pierdut în primul meci în faţa unui sportiv din Bulgaria, a învins luptătorul din Austria, pentru ca în turul trei să aibă parte de o luptă echilibrată, în urma căreia va fi învins la puncte, în compania celui care avea să devină principalul său competitor, italianul Ignazio Fabra, un sportiv cu o tehnică bună şi foarte rapid în execuţia procedeelor.

La ediţia Jocurilor Olimpice din 1956, desfăşurată la Melbourne, a pierdut în primul tur în faţa favoritului, rusul Şevcenko, care a şi câştigat prestigioasa medalie. A trecut în turul următor şi a luptat, din nou, cu italianul Fabra, care avea să câştige medalia de argint, iar la finalul turneului Dumitru Pârvulescu a ocupat locul patru.

În 1960, la Roma, acasă la Fabra, Dumitru Pârvulescu a mers încrezător ştiind că avea să înfrunte şi publicul italian care-şi va susţine favoritul. Sala, care a găzduit competiţia, se află sub bolţile Bazilicii lui Maxenţiu. La această ediţie, Pârvulescu a depăşit doi luptători, unul american şi celălalt turc, a încheiat la egalitate cu rusul Kocergin, a învins un iugoslav şi a ajuns în turul cinci, unde avea să lupte cu favoritul sălii, acelaşi Ignazio Fabra. Pârvulescu ţintea pentru medalie. A început extraordinar, reuşind un şurub şi o centură laterală din parter, realizate printr-o tehnică perfectă, acumulând trei puncte. Eforturile lui Fabra pentru a reveni în luptă au fost zadarnice, Dumitru Pârvulescu devenea primul român care obţinea aurul olimpic la greco-romane.

A continuat să se pregătească cu aceeaşi abnegaţie şi, la 31 ani, avea să meargă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 1964, participând la cea de-a patra olimpiadă consecutivă. De data aceasta, Fabra a participat pe alt tablou al competiţiei şi nu s-au mai întâlnit. Dumitru Pârvulescu a obţinut medalia de bronz, fiind pe podiumul olimpic, în faţa lui Fabra.

Dumitru Pârvulescu a îmbrăţişat cariera de antrenor la clubul Progresul Bucureşti, unde avea să-l descopere pe viitorul campion olimpic Vasile Andrei. A fost ulterior antrenor la Steaua Bucureşti şi Vulcan Bucureşti.

Maestru emerit al sportului, în anul 2000 i s-a decernat Ordinul naţional pentru merit în grade de ofiţer, potrivit ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România''.

S-a stins din viaţă la 9 aprilie 2007. Palmaresul său a rămas tezaurizat în istoria sportului românesc, fiind păstrat în memoria colectivă a iubitorilor luptelor drept primul luptător care a deschis galeria aurului olimpic pentru România. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu; editor: Irina Andreea Cristea)