Mareşalul Constantin T. Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa. A fost un important actor al războiului de întregire naţională.

A îmbrăţişat cariera militară, absolvind, în 1878, Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie (1880) şi Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (1883), şi urmând curs de perfecţionare, în Franţa, la Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainebleu, potrivit volumului ''Dicţionar Biografic de Istorie a României'' (coord. Stan Stoica, Editura Meronia, Bucureşti, 2008, p. 452).

Şi-a adus contribuţia la centura de forturi din jurul Capitalei şi înzestrarea cu armament modern (1891-1894) şi participă la cel de-al doilea război balcanic (1913) cu gradul de general de brigadă (din 1907). Din 1914 a fost general de divizie şi s-a aflat la comanda grupului Armata de Nord în momentul intrării României în operaţiunile Primului Război Mondial, desfăşurând manevrele de traversare a liniei Carpaţilor în Transilvania şi apoi de securizare a trecătorilor Carpaţilor.

Pentru apărarea Capitalei a coagulat Grupul de armate General Prezan pentru desfăşurarea unor operaţiuni tactice la adresa a trei grupuri inamice pe care le-a înfrânt succesiv. În perioada noiembrie-decembrie 1916 a avut loc operaţiunea de apărare a întregii zone a Capitalei, care însă, cunoscând aspecte dificile şi riscante din punct de vedere tactic, s-a încheiat cu eşec, obligând la efectuarea retragerii armatei române în Moldova, potrivit sursei citate.

În calitate de şef al Marelui Cartier General (5 decembrie 1916 - 1 aprilie 1918) a organizat apărarea pe linia Siretului şi a Carpaţilor Orientali şi refacerea trupelor, a contribuit la elaborarea planului campaniei militare din 1917, marcată de victoriile răsunătoare de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În urma păcii de la Bucureşti, din 1918, mareşalul Constantin Prezan s-a ocupat de eforturile dedicate demobilizării temporare, iar în momentul reintrării României în război se afla la comanda Statului Major General (octombrie 1918 - aprilie 1920). A condus, în această calitate, operaţiunile tactice pentru alungarea inamicului şi împotriva Ungariei bolşevice (1919).

La 1 aprilie 1920 a fost trecut în rezervă. A fost senator de drept şi din 1923 a fost membru de onoare al Academiei Române. În 14 iunie 1930 a fost avansat la gradul de mareşal.

S-a stins din viaţă la 27 august 1943, în sat Schinetea, comuna Dumeşti, judeţul Vaslui. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan)