DOCUMENTAR: Evenimentele din 16-20 decembrie 1989 de la Timişoara
Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România, după cum precizează politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea "Despre 1989. Naufragiul utopiei" (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009). "A fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (...) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale'', subliniază Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată.
* * *
La 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, menţionează lucrarea "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).
În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează "Libertate", "Dreptate" şi care cântă "Deşteaptă-te, române!". Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă "Jos cu Ceauşescu!". Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.
A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul!", "Nu vă fie frică!". Comitetul judeţean al PCR este luat cu "asalt" de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.

Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni. Peste 20.000 de membri ai "gărzilor patriotice" din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.
În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. "Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!", ameninţă liderul comunist. În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.
.jpg)
În Timişoara se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: "Jos Ceauşescu!", "Libertate!", "Vrem o ţară liberă!". Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.
În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: "Armata e cu noi!".

Un număr de peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul "Cenuşa".

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.
.jpg)
În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!".

Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că "elemente huliganice (...) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină". Totodată, Ceauşescu dă vina pe "agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute".

Presa controlată de guvern nu a dat nicio relatare a evenimentelor de la Timişoara, acestea fiind cunoscute însă pe larg prin emisiunile în limba română ale principalelor posturi de radio occidentale, precum şi prin emisiunile de la Budapesta şi Belgrad.
La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a "gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti". Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne "acţiunile huliganice" de la Timişoara.
* * *
Municipalitatea şi asociaţiile de revoluţionari din Timişoara marchează, în perioada 16-22 decembrie 2020, evenimentul din decembrie 1989 printr-o serie de manifestări reunite în programul "Timişoara - 31 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989", sub deviza "Demnitate, Democraţie, Determinare", într-un format cu participare publică restrânsă.
Pe 17 decembrie 2020, este zi de doliu în Timişoara, în Catedrala Mitropolitană fiind săvârşită slujba de pomenire a eroilor martiri, urmată de depuneri de coroane la Monumentul Crucificării din faţa sfântului lăcaş, dar şi la Cimitirul Eroilor, unde sunt programate o slujbă de pomenire a eroilor martiri şi un parastas. În ziua următoare, pe treptele Catedralei Mitropolitane se vor aprinde candele în memoria celor căzuţi în revoluţie.

La 20 decembrie, se vor auzi sunetele sirenei, pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de oraş liber de comunism. În aceeaşi zi, va fi vernisată expoziţia "31 de ani de la Revoluţia Română" (Bastion Theresia, fără public). În 21 decembrie, este programată expoziţia-simpozion în memoria eroilor din Revoluţia Română din Decembrie 1989 - carte-album "Întâlnirea cu îngerul" (Bastion Theresia).
În ultima zi a manifestărilor, va avea loc pomenirea eroilor martiri ai Revoluţiei Române în toate bisericile din Episcopia Timişoarei şi un remember al zilelor de 15-22 decembrie 1989.
* Materialul are la bază cronologii şi studii de specialitate cu privire la Revoluţia din România din anul 1989: "Istoria României în date" - Ed. Enciclopedică, 2003, şi "România 1989-2005. O istorie cronologică" de Stan Stoica - Ed. Meronia, 2005. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, Horia Plugaru, redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega; editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/ Arhiva istorică AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați
AnulNadia/ Nadia Comăneci aniversează 65 de ani - 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie'
În Anul dedicat Zeiței de la Montreal, Nadia Comăneci aniversează 65 de ani. Născută la 12 noiembrie 1961, la Onești, Nadia Comăneci a ajuns să schimbe istoria gimnasticii cu primul '10' olimpic, în 1976. 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ți spună cum să
12 noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari
La 12 noiembrie, Armata Română celebrează Ziua Cercetașilor Militari. Acest demers amintește de momentul constituirii primului element organizat al unităților de cercetași în Armata Română. Cercetașii reprezintă una dintre cele mai de temut arme ale oricărei armate moderne. Cercetașii sunt cei care culeg informații despre inamic, în ori
12 noiembrie - Ziua Statului Major al Apărării
La 12 noiembrie, Armata Română marchează Ziua Statului Major al Apărării. Statul Major al Apărării este organismul superior de concepție și comandă al Armatei Române, care îndeplinește un rol esențial în pregătirea armatei și a națiunii române pentru apărare, conform site-ului www.
Reuniunea comunității politice europene (Dublin, 12 noiembrie 2026)
Cea de-a noua reuniune a Comunității politice europene, o platformă de dialog ce reunește șefi de stat și de guvern din întreaga Europă, va avea loc în 12 noiembrie 2026, la Dublin, în Irlanda. Tema reuniunii va fi 'O Europă puternică, sigură și conectată', conform https://www.consilium.euro
12 noiembrie - Ziua geodezilor militari
La 12 noiembrie este celebrată Ziua geodezilor militari. Bazele Serviciului Topografic al Armatei Române au fost puse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin semnarea Înaltului Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, prin care se înființa ''Corpul (Korpu) de Stat Major General'', care avea în comp
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 noiembrie
Ortodoxe Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul Greco-catolice Sf. aep. Ioan Milostivul al Alexandriei; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 noiembrie
Este a 316-a zi a anului 2026. Au mai rămas 49 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 07 m și apune la 16 h 52 m. Luna răsare la 10 h 27 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Guillaume, Mare Duce de Luxemburg
Marele Duce Guillaume, duce de Nassau și principe de Bourbon-Parma, născut la 11 noiembrie 1981, este fiul cel mare al Marelui Duce Henri și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg. Are patru frați și surori: principele Félix, principele Louis, principesa Alexandra și principele Sébastien, notează site-ul https://mo
11 noiembrie - Ziua veteranilor
La 11 noiembrie este celebrată Ziua Veteranilor, ce amintește de jertfa celor care au luptat în Primul Război Mondial. În data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistițiul semnat în Pădurea de la Compiegne, de Puterile Aliate cu Germania. Prin semnarea armistițiului, s-a pus capăt primei conflagrații mondiale din
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul Greco-catolice Sf. m. Mina, Victor, Vichentie, Ștefanida; Sf. cuv. Teodor Studitul Romano-catolice Ss. Martin de Tours, ep.; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 noiembrie
Este a 315-a zi a anului 2026. Au mai rămas 50 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 06 m și apune la 16 h 53 m. Luna răsare la 09 h 31 m și apune la 17 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest Greco-catolice Sf. ap. Olimpas, Rodion, Sosipatru, Tertiu, Erast, Cuartus, din cei 70; Sf. m. Orest Romano-catolice Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m. S













