FRAGMENT DE ISTORIE: 155 de la apariţia revistei ''Familia''
La data de 5 iunie 1865, a apărut, la Pesta, primul număr al prestigioasei reviste culturale şi literare "Familia".
Redactor, proprietar şi editor a fost publicistul, scriitorul şi, începând cu 1891, academicianul Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841, Holod, Bihor - d. 8 septembrie 1907, Oradea).
Odată cu dispariţia "Foii pentru minte, inimă şi literatură" a lui George Bariţiu, publicaţia "Familia" a devenit "cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ajungând, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale", potrivit revistafamilia.ro.
Iniţial, revista nu a avut o frecvenţă fixă de apariţie. În primul an, până la 25 iunie 1866, revista a văzut lumina tiparului de trei ori pe lună, pentru ca în anul următor, mai exact până la 31 iulie 1867, să devină săptămânală. Din decembrie 1868 a fost, din nou, publicaţie săptămânală, iar între 1 ianuarie 1878 şi 27 septembrie 1881 a fost tipărită de două ori pe săptămână. Ulterior, revista a rămas una săptămânală, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).
Ultimul număr editat la Pesta a fost cel din data de 20 aprilie 1880. Începând cu numărul din 27 aprilie 1880, revista a fost editată la Oradea, acolo unde s-a stabilit Iosif Vulcan.
Programul revistei "Familia" a fost anunţat de Iosif Vulcan din aprilie 1865, atunci când a depus, la Prefectura Poliţiei din Pesta, cererea pentru editarea unei publicaţii periodice. Astfel, rolul acesteia era să contribuie la răspândirea unor cunoştinţe generale, cu accent pus pe arte şi literatură. Se dorea tipărirea de texte în premieră, de traduceri, biografii, lingvistică şi estetică, scrise într-un mod accesibil publicului larg. Cel puţin formal, politica era exclusă.
Primul număr a purtat pe frontispiciu subtitlul "Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni".
Prima serie a revistei constituie un unicat în analele publicisticii româneşti, datorită longevităţii sale de patru decenii.
Revista "Familia" a rămas în istoria culturii noastre şi datorită faptului că în paginile numărului şase, din 25 februarie/9 martie 1866, a debutat nimeni altul decât Mihai Eminescu. Mai exact, în februarie 1866, Iosif Vulcan a primit de la Cernăuţi o scrisoare însoţită de mai multe poezii, semnate Mihail Eminovici. Vulcan a ales poezia "De-aş avea", pe care a publicat-o însoţită de nota "Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut", se arată pe site-ul revistafamilia.ro.
De-a lungul timpului, "Familia" va publica numeroase creaţii poetice ale lui Mihai Eminescu: "O călătorie în zori", "La Heliade", "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", "Junii corupţi", "Amorul unei marmure", "Pe lângă plopii fără soţ" etc. După moartea marelui poet, întregul număr din 7 iulie 1889 i-a fost dedicat.
Tot în "Familia" a debutat şi George Coşbuc sub pseudonimul "Boşcu", în 1884, cu traducerea poeziei "Aş vrea să fiu..." a poetului maghiar Petofi Sandor.
Alături de Iosif Vulcan, la rubricile de cultură generală au colaborat, de-a lungul timpului, intelectuali din toate provinciile româneşti, precum: V. Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, G. Bariţiu, Timotei Cipariu, Al. Roman, Aron Densuşianu, Al. Vlahuţă, B. P. Hasdeu, N. Iorga, Iosif Blaga etc.
"Acelaşi efort de reunire a colaboratorilor s-a manifestat în toate privinţele: folclor, beletristică, istorie şi critică literară. În acest fel, urmând tradiţiei de la 'Gazeta de Transilvania', F. a militat pentru crearea condiţiilor necesare realizării unei unităţi spirituale a românilor. Revista a publicat literatură populară culeasă nu numai din zonele Transilvaniei, dar şi din Banat, Bucovina, Moldova şi Muntenia", arată Remus Zăstroiu în "Dicţionarul general al literaturii române".
Revista condusă de Iosif Vulcan a fost printre primele publicaţii care a acordat o atenţie deosebită problemelor femeii şi care a avut în permanenţă un număr mare de colaboratoare. Printre acestea: Sofia Vlad-Rădulescu, Matilda Cugler-Poni, Constanţa Dunca-Schiau etc.
Nu au lipsit nici traduceri din marii autori ai literaturii universale, de la Horaţiu şi Ovidiu, până la Dante, Goethe, Gogol, Tolstoi, Byron, Poe, Ibsen, Arany Janos etc.
De-a lungul a jumătate de veac, revista "Familia" a ilustrat lupta românilor transilvăneni pentru realizarea idealurilor naţionale. "Revista a devenit astfel, aşa cum scria Iosif Vulcan în 'Încheierea' din ultimul număr apărut în 1906, 'o oglindă fidelă a evoluţiei noastre intelectuale'", conform "Dicţionarului general al literaturii române".
Revista a cunoscut cinci serii. Dacă prima, din 1865 până în 1906 s-a aflat sub conducerea lui Iosif Vulcan, următoarele trei (1926-1929, 1934-1940 şi 1941-1944) au fost coordonate de M. G. Samarineanu.
Seria a V-a a pornit în 1965, fiind prilejuită de împlinirea a o sută de ani de la apariţia primului număr. În acelaşi an, a fost inaugurat în centrul oraşului Oradea Muzeul memorial "Iosif Vulcan".
În prezent, revista "Familia" este instituţie a Consiliului Judeţean Bihor şi apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, conform revistafamilia.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Revistadecultura Familia / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n












