Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare, s-a născut la 17 octombrie 1897, la Remiremont, în Franţa, părinţii săi fiind juristul şi diplomatul Ştefan Lupaşcu, originar din Bacău, şi Marie Mazurier, de origine franceză.

A urmat cursurile şcolii particulare a Mariei Delavrancea, soţia lui Barbu Delavrancea, apoi cursurile Şcolii Centrale de fete din Bucureşti, pe care le-a terminat în anul 1916, se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti). S-a căsătorit cu scriitorul Ionel Teodoreanu în 1920, Cella Delavrancea fiind cea care le-a făcut cunoştinţă.

Ştefana Velisar Teodoreanu s-a dezvoltat în cercul spiritual de la ''Viaţa Românească'', bucurându-se de aprecierea marilor mentori ai acestuia: Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. Era cunoscută şi ca Doamna Lilly, după cum o numeau aceştia.

Debutul publicistic a avut loc în 1929, în revista ''Bilete de papagal'', cu mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar. În 1939 debutează editorial cu romanul ''Calendar vechi'', pentru care i-a fost acordat Premiul Societăţii Intelectualilor Români.

A colaborat la ''Adevărul literar şi artistic'', ''Universul literar'', ''Revista Fundaţiilor Regale'', ''Timpul'', ''Familia'', cu poeme în proză, microreportaje, portrete şi schiţe. Primele scrieri ale prozatoarei au fost reunite mai târziu în volumul ''Cloşca cu pui'' (1943), se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).

Ştefana Velisar Teodoreanu a fost o poetă a copilăriei şi adolescenţei, a vacanţelor fericite, petrecute în ambianţa idilică a conacelor de la ţară, aşa cum sunt prezentate în romanele sale, îndeosebi în ''Calendarul vechi'' (1939) şi ''Acasă'' (1947). De asemenea, a fost atrasă de ideea definirii atmosferei provinciale, reprezentativ fiind romanul ''Viaţa cea de toate zilele'' (1940). După tragica moarte a lui Ionel Teodoreanu, la 3 februarie 1954, la Bucureşti, toate scrierile sale sunt inspirate şi închinate, în esenţă, vieţii sale de familie, iubirii unice, singulare, pentru Ionel Teodoreanu. În volumul de memorialistică ''Ursitul. Evocări, amintiri'' (1970), scriitoarea îi evocă pe Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, şi, în special, pe Ionel Teodoreanu. De asemenea, a tradus mult din literatura rusă (F.M. Dostoievski, M. Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev ş.a.). Ionel Teodoreanu a zugrăvit-o în volumul ''Jucării pentru Lilly'', soţia sa fiindu-i sursă de inspiraţie.

''Valorile faţă de care va rămâne ataşată până la sfârşit sunt cele ale începutului de secol. Nostalgia vieţii patriarhale, a conacelor cu cerdacuri însorite, cu iatacuri confortabile, cu mobile vechi, cu nelipsita ''boîte a musique'' se resimte peste tot. Personajele sunt alese, de obicei, dintre femei sau copii'' (''Dicţionarul scriitorilor români'', Editura Albatros, Bucureşti, 2002).

Ştefana Velisar Teodoreanu a murit la 30 mai 1995, la Bucureşti. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dãdârlat)