SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), în acest an la 12 aprilie, ziua fiind cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.
Începând cu ziua de Florii se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan arată că pentru sărbătoarea iudaică a Paştelui Iisus Hristos a avut trei veniri la Ierusalim.
Duminica Floriilor sărbătoreşte ultima Sa venire în Ierusalim, cea care a avut loc cu câteva zile înainte de a suferi Jertfa de pe Golgota.
"Iată astăzi vine Hristos din Galileea în Ierusalim să sufere moarte de cruce pentru noi. Vine să fie vândut de Iuda vânzătorul, să fie prins în grădina Ghetsimani, să fie judecat spre moarte de arhiereii Ana şi Caiafa şi de dregătorul Pilat din Pont. Apoi să fie hulit, batjocorit, răstignit pe cruce între doi tâlhari şi îngropat în mormânt pentru a noastră mântuire, de unde va învia cu slavă a doua zi" ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).
Domnul a intrat acum în Cetatea Sfântă în strigătele de bucurie şi de laudă ale mulţimilor. Era cinstit ca un împărat, a fost singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, cum spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Două sunt motivele pentru care Mântuitorul şi-a făcut o astfel de intrare în vechea cetate a Ierusalimului. A venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimi moarte pe cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Şi, în al doilea rând, ca să fie recunoscut după Lege de neamul în care s-a născut că El este Mesia, cel aşteptat, Mântuitorul lumii, cel pe care L-au făcut cunoscut prorocii Vechiului Testament.
Poporul, oamenii sinceri şi credincioşi, îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9).
"Intră astăzi Hristos cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi peste oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze", arată părintele Cleopa în Predica la Duminica Floriilor.
Pentru faptul că mulţimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt binecuvântate ramuri de salcie.
Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineaţă (Utrenie) făcute seara aşa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.
În timpul unui an bisericesc, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni, în timpul Postului Paştilor: miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.
Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara. (surse: "Dicţionarul de Teologie Ortodoxă", pr. prof. dr. Ion Bria, 1994; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
8 septembrie - Ziua petrolistului
La 8 septembrie este celebrată Ziua petrolistului sub patronajul Sfintei Fecioare Maria, protectoarea personalului din întreaga industrie a petrolului, a celor care lucrează în activități de foraj, de extracție, prelucrare și cercetare. Această zi este aniversată începând din 1990 din inițiativa Federației Sindicatelor Libere și Indepen
8 septembrie - Ziua internațională pentru alfabetizare (UNESCO)
Ziua internațională pentru alfabetizare (International Literacy Day - ILD) se sărbătorește anual la 8 septembrie, în 2026 marcându-se cea de-a 60-a aniversare. Ziua internațională a alfabetizării (ZIA) are, în 2026, tema 'Literacy for people, the planet and prosperity'/'Alfabetizarea pentru oameni, planetă și prosperitate', do
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)
Nașterea Maicii Domnului este cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox, prăznuită la 8 septembrie. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dărui
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 septembrie
Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului Greco-catolice Nașterea Maicii Domnului Romano-catolice Nașterea Sf. Fecioare Maria Sf. Toma din Villanova, ep. Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică Ortodoxă în ziua de 8 septembri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 septembrie
Este a 251-a zi a anului 2026. Au mai rămas 114 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 19 h 40 m. Luna răsare la 03 h 06 m și apune la 18 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
7 septembrie - Ziua mondială de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne (ONU)
Cu ocazia Zilei mondiale de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne (ONU) din 2026, comunitatea globală afectată de Duchenne se unește în jurul temei 'Accesul schimbă vieți' ('Access changes lives'), anunță site-ul https://www.worldduchenne.org/. Accesul
Ședință a CSAT: programul SAFE, printre temele discutate (croologie 2025-2026)
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește la 7 septembrie, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: * Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036; * Programul Armata României 2044; * Documentul de analiză privind implementarea
7 septembrie - Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru (ONU)
Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru este marcată anual, începând cu anul 2020, la 7 septembrie, potrivit Rezoluției 74/212, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) la 19 decembrie 2019, menționează https://undocs.org. Rezoluția 74/212 subliniază im
7 septembrie - Ziua internațională a cooperării polițienești
La 7 septembrie este marcată, sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a cooperării polițienești. În anul 2026, această celebrare ajunge la cea de-a patra ediție, reafirmând angajamentul comun al statelor membre, al forțelor de ordine naționale și al marilor organisme internaționale de a formula răspunsuri integrate în fața ameninț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Casiana Imnografa Greco-catolice Sf. m. Sozont Romano-catolice Sf. Regina, fc. m. Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bis
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 septembrie
Este a 250-a zi a anului 2026. Au mai rămas 115 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 19 h 42 m. Luna răsare la 01 h 46 m și apune la 17 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Claus, prințul consort al reginei Beatrix a Țărilor de Jos (1980-2013)
Prințul consort Claus a fost soțul reginei Beatrix a Țărilor de Jos, astăzi în vârstă de 88 de ani, care a domnit timp de 33 de ani, după abdicarea mamei sale, Juliana, în 1980, și până la 30 aprilie 2013, când a abdicat rândul ei și i-a succedat la tron fiul său, prințul Willem-Alexander.
DOCUMENTAR: 15 ani de la inaugurarea Arenei Naționale din București (6 septembrie)
La 6 septembrie 2011, a fost inaugurată Arena Națională din București, cel mai amplu și complex proiect de infrastructură sportivă derulat în România după 1989, arată arena-nationala.ro. Evenimentul inaugural a fost partida oficială dintre reprezentativele de fotbal ale României și Fra
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 septembrie
Ortodoxe Pomenirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail; Sf. Mc. Eudoxie Duminica a 14-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 14-a după Rusalii. Amintirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail Romano-catolice Duminica a 23-a de peste an Sf.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 septembrie
Este a 249-a zi a anului 2026. Au mai rămas 116 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 44 m și apune la 19 h 43 m. Luna răsare la 00 h 31 m și apune la 17 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










