Decretarea stării de urgenţă (date generale)
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare. "Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă (...) am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare", a spus şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţii de către membrii Cabinetului Orban III. Preşedintele a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.
***
Potrivit legilor şi Constituţiei, în România pot fi dispuse, la nivel naţional şi local, măsuri cu caracter excepţional corespunzătoare unor situaţii excepţionale: starea de alertă, situaţia de urgenţă, starea de urgenţă şi starea de asediu.
Starea de alertă este o măsură de prevenţie instituită la nivel local şi judeţean, pentru a avertiza populaţia cu privire la o stare de urgenţă şi pentru a înlătura producerea unei situaţii de urgenţă.
Situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau în cazul unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Starea de urgenţă şi starea de asediu sunt măsuri excepţionale ce pot fi instituite de către Preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.
Starea de urgenţă
Starea de urgenţă este reglementată de Constituţia României, de Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă şi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Potrivit articolului 93 din Constituţie - "Măsuri excepţionale", Preşedintele României poate institui, ca măsură excepţională, starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Preşedintele trebuie să solicite Parlamentului încuviinţarea instituirii stării de urgenţă, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 completează prevederile constituţionale, definind termenul de stare de urgenţă precum şi condiţiile în care aceasta poate fi instituită.
Starea de urgenţă reprezintă, conform Legii nr. 453/2004, ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Acest set de măsuri excepţionale se aplică în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau funcţionarea democraţiei constituţionale sau în cazul producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Situaţia de urgenţă este definită, de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004, ca fiind acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă reprezintă acel complex de factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu.
Starea de urgenţă se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999.
La instituirea stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice centrale, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.
Pe durata stării de urgenţă, instituită ca urmare a producerii unor calamităţi sau dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea ministrului Administraţiei şi Internelor şi în coordonarea prim-ministrului, aşa cum prevede art. 19 din Legea nr. 453/2004.
Pe durata stării de urgenţă sunt interzise limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război, tortură şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional, precum şi restrângerea accesului liber la justiţie, potrivit art. 3 din OUG 1/1999. De asemenea, pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.
Totodată, conform OUG nr. 1/1999, autorităţile civile şi militare trebuie să aplice o serie de măsuri excepţionale printre care: să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie; să efectueze razii; să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor; să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezenţă nu se justifică; să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice; să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute; să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, Doina Lecea, Liviu Tatu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.presidency.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













