"La vulturi!" este o nuvelă de evocare istorică, semnată de prozatorul şi teologul român Gala Galaction, pseudonimul lui Grigore Pişculescu (1879-1961).

Textul a fost publicat postum, în 1962, la Bucureşti. Evenimentele imaginate se petrec pe fundalul mişcării de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu, iar tema lucrării este dobândirea independenţei naţionale.

Printre puţinii locuitori ai unui cătun izolat de la poalele Culmilor Scripetelui, pe valea Iablanicioarei, se numără bătrânul Dănilă şi ginerele său, Păun Ozun, care i s-a alăturat lui Tudor Vladimirescu împotriva otomanilor şi fanarioţilor.

Datorită trecutului său, Dănilă, care de trei ori a reuşit, în tinereţe să-şi facă un rost, pentru ca de tot atâtea ori avuţia să-i fie spulberată de năvălirile străine, este considerat un simbol al poporului român. Agripina este fiica sa, mamă a trei copii: Vlad, Măriuca şi Păunaş.

Într-o zi aparent liniştită, bătrânul urcă la stână, iar Agripina se îngrijeşte, acasă, de copii. La un moment dat, aude pocnete de pistoale şi strigăte ce anunţau un atac otoman. Speriată, îi ia pe cei trei micuţi şi se îndreaptă spre stână, alegând drumul cel mai scurt dar şi cel mai solicitant. Duce un copil în cârcă, pe altul în poală şi pe al treilea îl ţine de mână.

Când, frântă de oboseală, simte că începe să-şi piardă controlul de sine, îl ascunde pe Păunaş într-o căpiţă de fân şi îşi continuă suişul, cu ceilalţi doi.

Ajunsă la stână, Agripina îi indică lui Dănilă locul în care l-a lăsat pe cel mai mic dintre nepoţii săi. Aici, însă, Dănilă va găsi doar scutecele însângerate ale micuţului: fusese răpit şi ucis de vulturi. Vulturii reprezentau cele trei mari imperii: turc, rus şi austro-ungar. Sfâşiat de durere, ciobanul înalţă cerului o rugă, nu pentru el, ci pentru întregul popor, căci doar divinitatea mai putea pune capăt martirajului neîncetat al neamului.

Gala Galaction a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1898-1899), abandonate în favoarea celor de la Facultatea de Teologie (1899-1903). Şi-a continuat pregătirea la Cernăuţi, unde a obţinut doctoratul în teologie (1909). Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău (din 1926). Ales deputat în Marea Adunare Naţională (1946), a participat la Congresul interparlamentar de pace de la Cairo (1947). Vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947).

A editat revista "Zig-Zag" (1896); a debutat literar în "Adevărul ilustrat" cu schiţa "Pe terasă" (1896), semnând cu numele adevărat. De-abia mai târziu va semna Gala Galaction, odată cu publicarea în revista "Linia dreaptă" a nuvelei "Îl osândesc juraţii?" (1904).

Debutul editorial s-a produs cu volumul de schiţe şi nuvele "Bisericuţa din răzoare" (1914, Premiul Academiei Române în 1915), continuând să scrie nuvele şi povestiri, dintre care unele de inspiraţie biblică: "Clopotele din Mănăstirea Neamţu", "La ţărmul mării", "De la noi, la Cladova", "Caligraful Terţiu", "Ziua Domnului". În urma călătoriilor prin ţară sau la Ierusalim (1926), la Muntele Athos, a scris "Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei" (1930) şi "În grădinile Sf. Antonie" (1942), "Mangalia" (1947). A mai scris şi romanele "Roxana", "Papucii lui Mahmud", "Doctorul Taifun" şi "La răspântie de veacuri" - autobiografic.

A fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1932), Premiul naţional pentru proză (1935). Membru titular (24 mai 1947) şi membru titular onorific (12 august 1948) al Academiei Române, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)