DOZA DE CULTURĂ: ''La vulturi!''
"La vulturi!" este o nuvelă de evocare istorică, semnată de prozatorul şi teologul român Gala Galaction, pseudonimul lui Grigore Pişculescu (1879-1961).
Textul a fost publicat postum, în 1962, la Bucureşti. Evenimentele imaginate se petrec pe fundalul mişcării de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu, iar tema lucrării este dobândirea independenţei naţionale.
Printre puţinii locuitori ai unui cătun izolat de la poalele Culmilor Scripetelui, pe valea Iablanicioarei, se numără bătrânul Dănilă şi ginerele său, Păun Ozun, care i s-a alăturat lui Tudor Vladimirescu împotriva otomanilor şi fanarioţilor.
Datorită trecutului său, Dănilă, care de trei ori a reuşit, în tinereţe să-şi facă un rost, pentru ca de tot atâtea ori avuţia să-i fie spulberată de năvălirile străine, este considerat un simbol al poporului român. Agripina este fiica sa, mamă a trei copii: Vlad, Măriuca şi Păunaş.
Într-o zi aparent liniştită, bătrânul urcă la stână, iar Agripina se îngrijeşte, acasă, de copii. La un moment dat, aude pocnete de pistoale şi strigăte ce anunţau un atac otoman. Speriată, îi ia pe cei trei micuţi şi se îndreaptă spre stână, alegând drumul cel mai scurt dar şi cel mai solicitant. Duce un copil în cârcă, pe altul în poală şi pe al treilea îl ţine de mână.
Când, frântă de oboseală, simte că începe să-şi piardă controlul de sine, îl ascunde pe Păunaş într-o căpiţă de fân şi îşi continuă suişul, cu ceilalţi doi.
Ajunsă la stână, Agripina îi indică lui Dănilă locul în care l-a lăsat pe cel mai mic dintre nepoţii săi. Aici, însă, Dănilă va găsi doar scutecele însângerate ale micuţului: fusese răpit şi ucis de vulturi. Vulturii reprezentau cele trei mari imperii: turc, rus şi austro-ungar. Sfâşiat de durere, ciobanul înalţă cerului o rugă, nu pentru el, ci pentru întregul popor, căci doar divinitatea mai putea pune capăt martirajului neîncetat al neamului.
Gala Galaction a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1898-1899), abandonate în favoarea celor de la Facultatea de Teologie (1899-1903). Şi-a continuat pregătirea la Cernăuţi, unde a obţinut doctoratul în teologie (1909). Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău (din 1926). Ales deputat în Marea Adunare Naţională (1946), a participat la Congresul interparlamentar de pace de la Cairo (1947). Vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947).
A editat revista "Zig-Zag" (1896); a debutat literar în "Adevărul ilustrat" cu schiţa "Pe terasă" (1896), semnând cu numele adevărat. De-abia mai târziu va semna Gala Galaction, odată cu publicarea în revista "Linia dreaptă" a nuvelei "Îl osândesc juraţii?" (1904).
Debutul editorial s-a produs cu volumul de schiţe şi nuvele "Bisericuţa din răzoare" (1914, Premiul Academiei Române în 1915), continuând să scrie nuvele şi povestiri, dintre care unele de inspiraţie biblică: "Clopotele din Mănăstirea Neamţu", "La ţărmul mării", "De la noi, la Cladova", "Caligraful Terţiu", "Ziua Domnului". În urma călătoriilor prin ţară sau la Ierusalim (1926), la Muntele Athos, a scris "Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei" (1930) şi "În grădinile Sf. Antonie" (1942), "Mangalia" (1947). A mai scris şi romanele "Roxana", "Papucii lui Mahmud", "Doctorul Taifun" şi "La răspântie de veacuri" - autobiografic.
A fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1932), Premiul naţional pentru proză (1935). Membru titular (24 mai 1947) şi membru titular onorific (12 august 1948) al Academiei Române, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă










