logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: Legea Instrucţiunii publice (1864)

Imagine din galeria Agerpres

Una din principalele preocupări al domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) după unirea Ţării Româneşti cu Moldova şi recunoaşterea acestei uniri de marile puteri şi în special de Imperiul Otoman, a fost reformarea învăţământului românesc, cerinţă des întâlnită şi în programele revoluţionarilor de la 1848. Problema instrucţiunii publice a fost ridicată la ''rangul uneia din cele mai importante chestiuni de stat'', notează lucrarea ''Istoria românilor. Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol VII, TOM I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În mesajul din 6/18 decembrie 1859, domnitorul cerea ca învăţământul să fie ''la îndemâna tuturor claselor'', căci ''în educaţia poporului, bine condusă, se află cele mai bune garanţii de ordine, de progres şi de patriotism luminat''. Pledând pentru dezvoltarea învăţământului Alexandru Ioan Cuza cerea pragmatic: ''Administratori, finanţiari, agricultori, industriali, comercianţi, eată oamenii de care avem mai smintită trebuinţă.''

Proiectul de lege ''asupra organizării instrucţiunii publice din România'' fusese votat încă din 16/28 martie 1864. După mai multe amânări şi după ce în prealabil a trecut prin Consiliul de Stat, Legea Instrucţiunii publice a fost promulgată de Alexandru Ioan Cuza la 5/17 decembrie 1864.

Până la acel moment, învăţământul se realiza în Biserică, iar în perioada Regulamentului Organic (1834-1848), când s-au luat măsuri şi pentru organizarea învăţământului, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Timp de peste trei decenii, această lege a stat la baza învăţământului românesc. Legea afirma în articolul 31 că ''instrucţiunea elementară este obligatorie şi gratuită pentru toţi copiii de amândouă sexele, începând de la opt până la doisprezece ani''. Legea prevedea, printre altele: extinderea accesului la educaţie, alfabetizarea populaţiei, diversificarea instrucţiei pentru a veni în întâmpinarea viitoarelor cerinţe ale economiei, responsabilizarea locuitorilor în raport cu statul, comunitatea şi propria existenţă.

Administraţia centrală a învăţământului se exercita prin trei organe: ministru, Consiliul permanent al instrucţiunii şi Consiliul general al instrucţiunii. Autoritatea supremă aparţinea ministrului, ea exercitându-se prin mijlocirea Consiliului permanent al instrucţiunii publice. Instrucţia publică era împărţită în trei compartimente: primară (şcoli primare la sate şi oraşe), secundară (licee, gimnazii, şcoli reale, de belle arte, profesionale - pentru băieţi, şcoli secundare de fete) şi superioară (cu patru facultăţi: litere, ştiinţe matematico-fizice, drept şi medicină).

Într-o măsură firească, actul aborda cu precădere situaţia instrucţiei primare, cu toate că celelalte trepte de învăţământ, secundară şi superioară, devansau instrucţia primară prin prestigiul de care bucurau. Totuşi, instrucţia elementară a avut avantajul de a constitui fundaţia pentru o educaţie mai înaltă şi de a fi cea mai întinsă. Ei îi sunt rezervate cele mai multe şcoli, aici sunt implicate în procesul instructiv-educativ cele mai multe cadre didactice şi cele mai numeroase efective şcolare. Astfel se poate explica interesul deosebit manifestat de legiuitori faţă de învăţământul primar care beneficiază la 1864 de o serie de principii modernizatoare.

Cele dintâi articole referitoare la instrucţia elementară menţionează introducerea obligativităţii cursurilor primare pentru copiii de ambele sexe cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani. De asemenea, cu scopul de a asigura condiţiile prielnice transpunerii în realitate a obligativităţii (amenzi în bani sau zile de muncă în favoarea comunei) pentru părinţii sau reprezentanţii legali care nu trimiteau copiii la cursuri. Dreptul la instrucţie era protejat prin interdicţia meşteşugarilor şi arendaşilor de a angaja ucenici copii de vârstă şcolară care nu posedau certificatul de absolvire a claselor primare. În caz contrar, angajatorul era dator să achite o amendă, să înscrie copilul la şcoală şi să-i supravegheze frecventarea cursurilor până la 12 ani.

Un alt principiu modernizator al legii garanta învăţământului elementar rural şi urban unitatea ce privea programa parcursă de fete şi băieţi. Învăţarea scrisului şi cititului, familiarizarea cu preceptele religioase, asimilarea de informaţii referitoare la istoria şi geografia României, deprinderea operaţiilor aritmetice au constituit fundamentul cursurilor primare, desfăşurate de-a lungul a trei ani în şcolile urbane şi 4 ani în cele rurale. În practică, toate şcolile au funcţionat cu acelaşi număr de ani de studiu, cel puţin în primii ani de la intrarea în vigoare a legii. Demnă de semnalat este intenţia legiuitorilor de a diversifica instrucţia primară, introducând pentru fete ore de lucru manual în care acestea erau iniţiate în confecţionarea articolelor de îmbrăcăminte şi a celor de decoraţiune interioară. Primul pas făcut în această direcţie în 1864, a fost continuat mai târziu, pe măsură ce nevoia unui învăţământ practic s-a accentuat.

Prin Legea Instrucţiunii publice erau menţinute câteva particularităţi între şcolile primare rurale şi cele urbane. Cele mai importante se referă la numărul diferit de cadre didactice, un învăţător în şcolile săteşti pentru toţi elevii, patru institutori, câte unul pentru fiecare clasă, în cele orăşeneşti. Situaţia nu a rămas fără urmări, dat fiind faptul că în şcolile rurale, elevii cu vârste şi pregătiri diferite erau puşi laolaltă sub ascultarea unei singure persoane, care trebuia să răspundă unor nevoi de cunoaştere diverse.

O altă deosebire implica nivelul de instruire a dascălilor. La început, învăţătorilor li se pretindeau cunoştinţele dobândite prin finalizarea claselor primare, ceea ce făcea ca universul informaţional al învăţătorului să se identifice cu cel al elevilor săi din anul terminal.Ulterior, pe măsură, ce au fost fondate şcoli normale primare, învăţătorii erau recrutaţi dintre absolvenţii acestor instituţii care, pe lângă datele de specialitate, le furnizau şi pregătirea pedagogică. Institutorilor, în schimb, legea le condiţiona ocuparea unui post vacant de frecventarea unei şcoli secundare. Pregătirea superioară a institutorilor în raport cu învăţătorii se reflecta în calitatea muncii la catedră, dar şi în cuantumul salariului.

Chestiunea manualelor este abordată prin prisma necesităţii înlocuirii fondului de carte şcolară existent, îndoielnic în privinţa calităţii, cu tipărituri elaborate după anumite norme lingvistice şi de conţinut. În ceea ce priveşte învăţământul particular, chiar dacă îi sunt rezervate doar câteva articole, Legea din 1864 elimina multe din restricţiile din trecut cu privire la condiţiile necesare unei persoane care dorea să deschidă un institut privat. Aceste şcoli reprezentau o alternativă la învăţământul public, mai ales la început, când reţeaua de şcoli era redusă. Cu toate acestea numărul lor nu a crescut semnificativ.

Legea Instrucţiunii publice are meritul incontestabil de a fi formulat principiile fundamentale pentru organizarea învăţământului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Principiile în baza cărora s-a decis structurarea şi funcţionarea învăţământului sunt consecinţa tentativelor de optimizare a acestui sector, înregistrate la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a veacului următor, când au apărut primele încercări de laicizare a educaţiei. De asemenea, nu trebuie omise ideile pedagogice împrumutate din Occident şi modelul oferit de legislaţia de specialitate din acelaşi spaţiu.

Prevederile sale modernizatoare (obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei elementare, înfiinţarea corpului de control, reglementarea numirii în funcţie a cadrelor didactice, specificarea modalităţilor de pregătire şi perfecţionare a dascălilor etc.), deşi au purtat amprenta lipsurilor materiale şi umane, au contribuit la responsabilizarea oamenilor de şcoală care au perseverat pe linia concretizării lor. Aplicarea ideilor înaintate ale legii, deşi obstrucţionată de o serie de carenţe, a produs treptat reformarea acestui domeniu important. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

*Explicație foto - Scoala veche din incinta bisericii fortificate Prejmer

Afisari: 956

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#

Documentare 22-10-2026 08:00

Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)

Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea

Documentare 22-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I

Documentare 22-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)