DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea medicului Carol Davila, întemeietorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie
Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, cunoscut ca întemeietor al Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, s-a născut la 8 aprilie 1828 la Parma, în Italia. Astfel sunt menţionate data şi locul naşterii, precum şi numele la naştere (Carlos Antonio Francisco Davila) al celebrului medic în diploma de bacalaureat în ştiinţele fizice, eliberată în anul 1850 la Rennes, potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila'' (autor: G. Brătescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1979).
Într-un interviu acordat de fiul cel mai mare al lui Carol Davila, Alexandru Davila, publicistului I. Massoff şi apărut în gazeta ''Rampa'' la 23 octombrie 1929, acesta declara: ''Tatăl meu era francez, născut la Parma, în Italia. Copil, a fost crescut la Frankfurt pe Main, de bunica lui, doamna Bethmann-Hollweg''.
În perioada 1843-1845 Carol Davila a efectuat un stagiu în spiţeria farmacistului Leon Le Sant din Nantes. Despre această perioadă Carol Davila avea să scrie în 1861: ''Am început cariera mea medicală la anul 1843, ca elev în farmacie (...)'' . În 1845 s-a mutat la Angers, pentru a continua practica farmaceutică în oficina lui C.S. Ollivier.
Şi-a luat examenul de bacalaureat în litere la 12 aprilie 1847, la Angers, ceea ce i-a deschis calea către studiile la nivel universitar. Astfel, la 1 noiembrie 1847 se înscrie la Şcoala de medicină din Angers. Înainte de această dată, el frecventase la această şcoală, ca farmacist practicant, unele cursuri destinate atât mediciniştilor, cât şi elevilor farmacişti. În 1848 s-a prezentat şi a reuşit la concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra de anatomie însărcinat cu conducerea lucrărilor practice de disecţie.
De mare importanţă în pregătirea sa au fost stagiile de extern şi intern pe care le-a efectuat mai ales la Spitalul Hôtel-Dieu, rezervat bolnavilor săraci. În vara anului 1849 participă la o misiune privind combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în comunele Champigné şi Cherré, din departamentul Maine-et-Loire. La 26 decembrie 1849 lui Carol Davila i-a fost decernată o medalie de argint ''drept recompensă a zelului şi devotamentului dovedit în cursul ultimei epidemii de holeră''. Şi-a luat bacalaureatul în ştiinţele fizice, susţinut la 13 iunie 1850 la Rennes, iar odată cu obţinerea acestei diplome şi-a putut continua studiile la Facultatea de medicină din Paris.
Iniţiativa angajării unui medic francez în serviciul sanitar al oştirii române i-a aparţinut domnului Ţării Româneşti Barbu Ştirbei, iar Carol Davila a acceptat să vină aici. La 12 aprilie 1853 a debarcat la Giurgiu, iar a doua zi, la 13 aprilie, a sosit la Bucureşti. La sosire a fost înştiinţat că va fi atât medic-şef al spitalului militar, cât şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti, se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila''. Bunul renume pe care şi l-a câştigat la scurt timp de la sosirea aici, i-a atras tot mai multe solicitări pentru consultaţii în cazuri destul de dificile. La 10 septembrie 1853 este înălţat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel). În iarna anului 1854 este el însuşi grav afectat de o criză de reumatism articular acut al tuturor încheieturilor corpului, cu consecinţe grave în special la cotul braţului drept.
În aprilie 1853, Carol Davila preia postul de medic-şef al Spitalului ostăşesc ''Mihai Vodă''. Trei ani mai târziu, la 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ''Mihai Vodă''.
Carol Davila, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (care obţinuse, la Paris, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie), a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie s-a dezvoltat treptat, astfel încât la 12 noiembrie 1869 a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile la 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină de pe teritoriul ţării noastre, potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' din Bucureşti, https://umfcd.ro/.
După Unirea Principatelor Române, în 1859, Davila s-a bucurat de la început de încrederea şi preţuirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, i-a fost încredinţată îndată conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar al României. A realizat apoi, în doar cinci ani, reforme extrem de importante: a pregătit şi înfăptuit contopirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, a creat instituţia medicilor de arondisment, a înfiinţat consilii de igienă şi salubritate în oraşe, a înfiinţat noi spitale şi a mărit numărul paturilor în cele existente, a instituit concursuri pentru toate funcţiile medicale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ''Farmacopee română'', se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila''. De asemenea, a amenajat laboratorul de chimie de la Spitalul Colţea, primul din România, şi a pregătit prin toate mijloacele deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti. Pentru meritele sale, domnitorul Cuza l-a ridicat, în 1860, la gradul de general.
Datorită activităţii lui Carol Davila au luat fiinţă în ţara noastră o serie de societăţi ştiinţifice - ''Societatea medicală'' (1857), ''Societatea de Cruce Roşie'' (1876), ''Societatea ştiinţelor naturale'' (1876) -, precum şi două reviste medicale: ''Monitorul medical'' (1862) şi ''Gazeta medicală'' (1865). În timpul Războiului pentru independenţă (1877-1878) Carol Davila a condus serviciul militar al armatei, aminteşte site-ul https://umfcd.ro/. Înainte de război se îngrijise de buna dotare a ambulanţelor în vederea efortului militar care se întrezărea.
Tot Carol Davila a înfiinţat orfelinatul de la Pantelimon pentru băieţi, azilul de surdo-muţi de la Pantelimon şi Azilul ''Elena Doamna'', aşezământ de asistenţă socială model.
În iulie 1858, Carol Davila a fost decorat cu ''Legiunea de onoare'' în grad de Cavaler, iar mai apoi, pentru conducerea şi organizarea Serviciului sanitar al armatei pe timpul campaniei din 1877-1878 a fost distins cu ''Steaua României'' în grad de Comandor şi cu ''Virtutea Militară''.
Carol Davila a murit la 24 august 1884, la Bucureşti.
Construcţia clădirii actuale a Facultăţii de Medicină din Bucureşti a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, tot atunci fiind inaugurată şi statuia lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila a fost luată la primul congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Statuia, operă a lui Carol Storck, a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, se menţionează pe site-ul https://umfcd.ro/.
În prezent, atât Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cât şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti poartă numele celebrului medic Carol Davila.
La 21 august 2019, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' a organizat, cu ocazia aniversării a 157 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei, o serie de manifestări omagiale, între care un ceremonial religios şi depunere de coroane la mormântul lui Carol Davila, precum şi depuneri de coroane la statuia lui Carol Davila amplasată în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila''. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














