Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, cunoscut ca întemeietor al Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, s-a născut la 8 aprilie 1828 la Parma, în Italia. Astfel sunt menţionate data şi locul naşterii, precum şi numele la naştere (Carlos Antonio Francisco Davila) al celebrului medic în diploma de bacalaureat în ştiinţele fizice, eliberată în anul 1850 la Rennes, potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila'' (autor: G. Brătescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1979).

Într-un interviu acordat de fiul cel mai mare al lui Carol Davila, Alexandru Davila, publicistului I. Massoff şi apărut în gazeta ''Rampa'' la 23 octombrie 1929, acesta declara: ''Tatăl meu era francez, născut la Parma, în Italia. Copil, a fost crescut la Frankfurt pe Main, de bunica lui, doamna Bethmann-Hollweg''.

În perioada 1843-1845 Carol Davila a efectuat un stagiu în spiţeria farmacistului Leon Le Sant din Nantes. Despre această perioadă Carol Davila avea să scrie în 1861: ''Am început cariera mea medicală la anul 1843, ca elev în farmacie (...)'' . În 1845 s-a mutat la Angers, pentru a continua practica farmaceutică în oficina lui C.S. Ollivier.

Şi-a luat examenul de bacalaureat în litere la 12 aprilie 1847, la Angers, ceea ce i-a deschis calea către studiile la nivel universitar. Astfel, la 1 noiembrie 1847 se înscrie la Şcoala de medicină din Angers. Înainte de această dată, el frecventase la această şcoală, ca farmacist practicant, unele cursuri destinate atât mediciniştilor, cât şi elevilor farmacişti. În 1848 s-a prezentat şi a reuşit la concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra de anatomie însărcinat cu conducerea lucrărilor practice de disecţie.

De mare importanţă în pregătirea sa au fost stagiile de extern şi intern pe care le-a efectuat mai ales la Spitalul Hôtel-Dieu, rezervat bolnavilor săraci. În vara anului 1849 participă la o misiune privind combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în comunele Champigné şi Cherré, din departamentul Maine-et-Loire. La 26 decembrie 1849 lui Carol Davila i-a fost decernată o medalie de argint ''drept recompensă a zelului şi devotamentului dovedit în cursul ultimei epidemii de holeră''. Şi-a luat bacalaureatul în ştiinţele fizice, susţinut la 13 iunie 1850 la Rennes, iar odată cu obţinerea acestei diplome şi-a putut continua studiile la Facultatea de medicină din Paris.

Iniţiativa angajării unui medic francez în serviciul sanitar al oştirii române i-a aparţinut domnului Ţării Româneşti Barbu Ştirbei, iar Carol Davila a acceptat să vină aici. La 12 aprilie 1853 a debarcat la Giurgiu, iar a doua zi, la 13 aprilie, a sosit la Bucureşti. La sosire a fost înştiinţat că va fi atât medic-şef al spitalului militar, cât şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti, se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila''. Bunul renume pe care şi l-a câştigat la scurt timp de la sosirea aici, i-a atras tot mai multe solicitări pentru consultaţii în cazuri destul de dificile. La 10 septembrie 1853 este înălţat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel). În iarna anului 1854 este el însuşi grav afectat de o criză de reumatism articular acut al tuturor încheieturilor corpului, cu consecinţe grave în special la cotul braţului drept.

În aprilie 1853, Carol Davila preia postul de medic-şef al Spitalului ostăşesc ''Mihai Vodă''. Trei ani mai târziu, la 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ''Mihai Vodă''.

Carol Davila, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (care obţinuse, la Paris, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie), a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie s-a dezvoltat treptat, astfel încât la 12 noiembrie 1869 a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile la 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină de pe teritoriul ţării noastre, potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' din Bucureşti, https://umfcd.ro/.

După Unirea Principatelor Române, în 1859, Davila s-a bucurat de la început de încrederea şi preţuirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, i-a fost încredinţată îndată conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar al României. A realizat apoi, în doar cinci ani, reforme extrem de importante: a pregătit şi înfăptuit contopirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, a creat instituţia medicilor de arondisment, a înfiinţat consilii de igienă şi salubritate în oraşe, a înfiinţat noi spitale şi a mărit numărul paturilor în cele existente, a instituit concursuri pentru toate funcţiile medicale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ''Farmacopee română'', se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila''. De asemenea, a amenajat laboratorul de chimie de la Spitalul Colţea, primul din România, şi a pregătit prin toate mijloacele deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti. Pentru meritele sale, domnitorul Cuza l-a ridicat, în 1860, la gradul de general.

Datorită activităţii lui Carol Davila au luat fiinţă în ţara noastră o serie de societăţi ştiinţifice - ''Societatea medicală'' (1857), ''Societatea de Cruce Roşie'' (1876), ''Societatea ştiinţelor naturale'' (1876) -, precum şi două reviste medicale: ''Monitorul medical'' (1862) şi ''Gazeta medicală'' (1865). În timpul Războiului pentru independenţă (1877-1878) Carol Davila a condus serviciul militar al armatei, aminteşte site-ul https://umfcd.ro/. Înainte de război se îngrijise de buna dotare a ambulanţelor în vederea efortului militar care se întrezărea.

Tot Carol Davila a înfiinţat orfelinatul de la Pantelimon pentru băieţi, azilul de surdo-muţi de la Pantelimon şi Azilul ''Elena Doamna'', aşezământ de asistenţă socială model.

În iulie 1858, Carol Davila a fost decorat cu ''Legiunea de onoare'' în grad de Cavaler, iar mai apoi, pentru conducerea şi organizarea Serviciului sanitar al armatei pe timpul campaniei din 1877-1878 a fost distins cu ''Steaua României'' în grad de Comandor şi cu ''Virtutea Militară''.

Carol Davila a murit la 24 august 1884, la Bucureşti.

Construcţia clădirii actuale a Facultăţii de Medicină din Bucureşti a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, tot atunci fiind inaugurată şi statuia lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila a fost luată la primul congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Statuia, operă a lui Carol Storck, a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, se menţionează pe site-ul https://umfcd.ro/.

În prezent, atât Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cât şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti poartă numele celebrului medic Carol Davila.

La 21 august 2019, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' a organizat, cu ocazia aniversării a 157 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei, o serie de manifestări omagiale, între care un ceremonial religios şi depunere de coroane la mormântul lui Carol Davila, precum şi depuneri de coroane la statuia lui Carol Davila amplasată în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila''. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Daniela Juncu)