Ziua internaţională a pisicii
În fiecare an în ziua de 8 august este marcată Ziua internaţională a pisicii, iniţiativa principală în acest sens aparţinând Fondului Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW).
Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor şi alte grupuri care militează pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an acestei feline, începând din 2002, pentru a creşte gradul de conştientizare al oamenilor faţă de nevoile pisicilor şi faţă de lupta împotriva neglijării şi abuzurilor comise asupra acestora.
De-a lungul timpului, pentru oameni pisica (Felis cattus) a fost un semizeu, ca apoi din contră să fie văzută ca o slujitoare a infernului, iar în prezent este o prietenă şi o agreabilă parteneră a căminelor noastre. Dintre animalele de companie, pisica, alături de câine, rămâne prietena cea mai obişnuită a omului, se aminteşte în lucrarea ''Ghid felin'' (autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana, Editura Ceres, Bucureşti, 1993).
Având o diversitate de rase (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.), pisica - o felină foarte curată, silenţioasă, independentă - se ataşează destul de repede de stăpân. Totuşi, deşi domesticite de atâţia ani, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice.
În Antichitate pisica a constituit adesea obiectul unui adevărat cult, după cum o dovedesc colecţiile de mumii şi statuetele provenite din Egipt. Fiecare templu din Egipt adăpostea familii de pisici. Când o pisică murea, corpul acesteia, îmbălsămat cu grijă cu substanţe aromate, era depus într-un mic sicriu împodobit adesea cu încrustaţii de aur, care era îngropat într-un cimitir special, rezervat exclusiv pisicilor. Vestigii ale civilizaţiei Egiptului antic oferă dovezi că pisica era venerată în mijlocul familiilor regale din acele vremuri, arată Kay Ragland în lucrarea sa ''Kittens'' (publicată prima dată în 1988). Când oamenii de ştiinţă au pătruns în mormintele faraonilor au descoperit pisici mumificate îngropate, în camere aflate în interiorul piramidelor, împreună cu alte lucruri de mare valoare. Ei au descoperit, totodată, pe pereţi hieroglife care făceau referire la o rasă de pisică foarte respectată în Egiptul antic.
Mai recent, la sfârşitul anului 2018 o echipă de arheologi egipteni a descoperit la situl de la Saqqara, în apropiere de Cairo, şapte morminte (patru dintre acestea cu o vechime de peste 6.000 de ani) în interiorul cărora au fost găsite şi pisici mumificate. Trei dintre aceste morminte ''datează din vremea Noului Regat (a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre) şi funcţionau ca nişte necropole pentru pisici'', preciza la acea dată, într-un comunicat, ministrul egiptean al Antichităţilor, Khaled el-Enany.
În Evul Mediu pisicile au fost mult timp victimele unor prejudecăţi absurde. Cele ''nouă vieţi'' legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea ''Ghid felin''.
În prezent există în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute, iar pisica europeană cu blana scurtă este cea mai răspândită, indică portalul www.cute-calendar.com. Ziua internaţională a pisicii este un prilej pentru ca acestor animale de companie să le fie oferită mâncare delicioasă, precum şi alte cadouri care le plac.
Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizaţie globală non-profit pentru protecţia animalelor. Înfiinţată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 ţări şi derulează proiecte în peste 40 de ţări, potrivit https://www.ifaw.org. Viziunea acestei organizaţii este o lume în care animalele sunt respectate şi protejate.
În zilele de 23 şi 24 martie 2019 a avut loc la Bucureşti, la Romexpo, evenimentul SofistiCAT - Salonul Internaţional Felin Bucureşti. În cadrul acestuia au avut loc competiţiile "Best in Show", iar vizitatorii au avut ocazia să vadă rasa Lykoi, supranumită pisica vârcolac (werewoolf cat), datorită asemănării sale cu un lup. Totodată, în cele două zile ale expoziţiei s-a desfăşurat şi campania "Arată că îţi pasă", consacrată strângerii de donaţii pentru animalele din adăposturi. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Daniela Dumitrescu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.













