La 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a efectuat primul zbor cu aeroplanul construit de el însuşi. Acesta a fost scos în câmp în data de 12 iunie. După o primă încercare de zbor nereuşită ce avusese loc cu o zi înainte, aparatul de zbor a câştigat viteză şi, după circa 40 de metri parcurşi pe pământ, este văzut de toţi cei prezenţi cum se ridică în aer la 3 - 4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, coborând apoi uşor pe pământ.

Fericit că îşi realizase visul, Aurel Vlaicu avea să declare într-un articol intitulat "Impresii din văzduh": "Bucuria cea mai mare, însă, am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de 4 metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra maşina. Zburasem. Şi asta era principalul.", notează inginerul Constantin C. Gheorghiu în cartea sa, "Aurel Vlaicu un precursor al aviaţiei româneşti" (Editura Tehnică, 1960).

A doua zi după primul său zbor, gazetele vremii publicau senzaţionala ştire a zborului executat de primul avion românesc, inventat, construit şi pilotat de un român.

Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, s-a născut la Binţinţi (sat care astăzi se numeşte Aurel Vlaicu), în judeţul Hunedoara, pe 6/19 noiembrie 1882, în familia ţăranului înstărit Dumitru Vlaicu şi al soţiei sale, Ana. Pe când avea doar câţiva ani, Vlaicu îşi făcuse un fel de atelier în şura din fundul curţii, unde îşi petrecea de preferinţă timpul, meşteşugind fel de fel de jucării, ajutat de fratele său mai mic, Ion. Dăruia, apoi, jucăriile copiilor din sat, cu credinţa că îşi va construi altele mai bune.

Şcoala primară a urmat-o în sat, studiile secundare le-a făcut la Orăştie şi la Sibiu, iar în 1902 a susţinut examenul de bacalaureat, potrivit ''Dicţionarului Membrilor Academiei Române'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003). S-a înscris la Şcoala Politehnică din Budapesta, pe care o urmează între 1902-1903. A urmat cursuri tehnice superioare la Viena şi la Munchen. În 1907 a absolvit cursurile Politehnicii din Munchen şi a primit diploma de inginer.

În 1908, pentru o scurtă perioadă, a fost inginer la Fabrica de automobile Opel din Russelheim, timp în care a obţinut şi primele lui succese. A patentat două invenţii.

Spre sfârşitul anului 1908, tânărul Aurel s-a întors în ţară unde, cu mijloace proprii, împreună cu fratele său Ion, în aceeaşi şură cu porumbei din fundul curţii casei părinteşti, unde făcuseră primele jucării, a construit aeroplanul fără motor "A. Vlaicu-1909". Vlaicu a făcut primele încercări cu planorul său în primăvara anului 1909, pe păşunea dinspre Deva a satului şi pe dealul Pemului din marginea Orăştiei. După mai multe îmbunătăţiri aduse aparatului, Vlaicu a realizat mai multe zboruri la Orăştie şi la Binţinţi.

Sprijinit de Asociaţiunea ASTRA a venit la Bucureşti unde, la Arsenalul Armatei, a proiectat şi a construit două tipuri de avioane monoplane, Vlaicu I (1910) şi Vlaicu II (1911). Aurel Vlaicu a învăţat singur să piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să-i întreacă pe mulţi aşi ai acrobaţiei aeriene.

La concursul aviatic de la Aspen, de lângă Viena, din iunie 1912, a obţinut, cu aparatul Vlaicu II, Premiul I pentru aruncarea la ţintă a unui proiectil şi Premiul II pentru aterizare la punct fix, potrivit www.angelfire.com.

A făcut zboruri de încercare şi demonstrative şi în ţară cu acest avion (Bucureşti, Blaj, Sibiu, Braşov, Iaşi, Ploieşti, Lugoj, Orăştie, Alba Iulia, Târgu Mureş), între 1910 şi 1912.

Între 1912-1913, a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion din lume de construcţie metalică, profilat aerodinamic, pe care însă nu a mai apucat să-l construiască, prăbuşindu-se cu avionul Vlaicu II, lângă Câmpina, la 31 aug./13 sept. 1913, în timp ce încerca să treacă munţii. Cauzele accidentului aviatic, mortal pentru Aurel Vlaicu, nu au fost nici până în prezent elucidate.

Aurel Vlaicu a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Daniel Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)