Personalitate complexă, Gheorghe Lazăr s-a manifestat ca organizator şi conducător de şcoală, autor a mai multor manuale, inginer practician, orator, moralist şi scriitor. Din perspectiva acţiunilor sale, el este unul dintre întemeietorii culturii române moderne.

Gheorghe Lazăr (Gheorghe Eustratie) s-a născut la 5 iunie 1779 (conform altor surse la 9 ianuarie 1782), la Avrig, judeţul Sibiu, fiind cel de-al cincilea copil al ţăranilor Gheorghe şi Maria Lăzăroae, notează volumul ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Bucureşti, Editura Academiei, 1979).

A urmat şcoala primară în localitatea natală, apoi, a urmat liceul piarist din Cluj (1798-1805). Excepţie a făcut anul 1802 când a învăţat la liceul catolic din Sibiu. În 1805, a urmat timp de două trimestre, cursuri de drept la Cluj, întreţinându-se atunci ca meditator de germană în familia contelui Francisc Gyulai. Studiile variate urmate la Cluj (limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe) au pus bazele viitoarei pregătiri enciclopedice a lui Gheorghe Lazăr. Anul următor, cu o bursă obţinută prin episcopul ortodox Nicolae Huţovici, a devenit student la Viena. Aici a audiat cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist.

Beneficiind de ajutorul bănesc al Cancelariei imperiale, Gheorghe Lazăr se afla în 1810, din nou la Viena, unde s-a ocupat de traducerea unor lucrări cu caracter educativ şi religios. Anul următor s-a întors la Sibiu, iar în 1812, a devenit profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu. A plecat la Braşov în decembrie 1811, în urma ostilităţilor întâmpinate din partea autorităţilor şi, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga. A fost readus sub pază în ianuarie 1812. Încercările de a-şi tipări, în 1814-1815, lucrările traduse au fost supuse eşecului datorită intervenţiilor potrivnice ale lui Moga.

Arhidiacon din 1814, Gheorghe Lazăr a candidat în 1815 la scaunul episcopal de la Arad, dar a fost înlăturat de un contracandidat susţinut de mitropolitul Stratimirovci. Moga era un tradiţionalist, lipsit de independenţă în acţiune iar Gheorghe Lazăr era un vizionar cu iniţiative îndrăzneţe, înăbuşite de atmosfera vieţii bisericeşti şi politice din Sibiu. Aceste deosebiri au agravat conflictul dintre cei doi, Lazăr fiind destituit din profesorat, în martie 1816, acesta fiind compromis în faţa guvernului şi a Curţii aulice.

În 1816, Gheorghe Lazăr a trecut munţii, stabilindu-se în Bucureşti, unde şi-a câştigat existenţa mai întâi ca profesor particular în casa boierului Bărcănescu, unde îi învăţa pe copii acestuia. Din acelaşi an a început să dea lecţii de inginerie practică - măsurători de teren şi ridicări de plan - şi la alţi elevi din Bucureşti, fii de boieri. Pentru a-şi putea duce la capăt planul de înfiinţare a primei şcoli naţionale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să se facă cunoscut, să îşi demonstreze competenţa sa în chestiuni şcolare şi să obţină sprijinul boierilor-efori din Bucureşti, dar şi al altor cărturari români, potrivit lucrării ''Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)'' (Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004).

Actul de întemeiere al primei şcoli naţionale româneşti l-a constituit anafora boierilor-efori din data de 6 martie 1818. Între semnatarii acesteia, pe lângă mitropolitul Nectarie, se numărau Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu, Grigore Dimitrie Ghica. Cererea boierilor-efori a fost aprobată la 24 martie 1818, de către domnitorul Ioan Caragea (1812-1818), care a consfinţit deschiderea în august a primei şcoli superioare româneşti, în localul de la ''Sf. Sava''. La început, elevii săi erau băieţi de mici meseriaşi, târgoveţi şi dascăli, pentru că fii de boieri frecventau în continuare şcoala grecească. Noua instituţie a devenit, în scurt timp, principalul focar de consolidare şi difuzare a culturii româneşti. Din prima generaţie de elevi au făcut parte, printre alţii, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, Simion Marcovici şi alţii, potrivit https://cnlazar.ro.

Şcoala şi-a început activitatea în august 1818, inaugurarea fiind marcată prin lansarea de Gheorghe Lazăr a cunoscutei ''Înştiinţări'', în care era expus un adevărat proiect de organizare a învăţământului românesc în patru trepte (''tagme'') de învăţături. În prima ''tagmă'', destinată începătorilor, erau predate cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi aritmetică. În cea de-a doua ''tagmă'', de nivel gimnazial, se predau: gramatica, împreună cu sintaxa; poetica cu mitologia; geografia globului pământesc; retorica, precum şi ''Istoria neamului cu a Patriei dimpreună''; în cea de-a treia tagmă, se predau discipline de nivel mai înalt: matematici superioare (aritmetica ''cu toate părţile ei''; ''gheometria teoreticească''; trigonometria; algebra); geografia, de nivel superior; ''gheodezia sau iniţierea câmpului, cu Iconomia şi Arhitectura''. Ultima treaptă, a patra, era destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriştilor şi profesorilor, pe de alta. Pentru cei care doreau să se facă preoţi, se preconiza un program aparte, cu ore de religie şi istoria religiei, potrivit lucrării amintite.

În procesul de predare, a fost frecvent ajutat de Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Simion Marcovici, Ioan Pandele şi, din 1819, de fostul său elev, Ion Heliade-Rădulescu. El însuşi a predat matematica şi filosofia în prelegeri destinate elevilor, dar şi publice, prin care urmărea nu numai educaţia culturală a auditoriului, ci şi pe aceea patriotică şi naţională. Vasta acţiune didactică proiectată de Lazăr includea şi pregătirea viitorilor profesori români, cerinţă reflectată în decizia Eforiei Şcoalelor de a trimite, în 1820, la studii în străinătate, la Pisa şi la Paris, pe Eufrosin Poteca, Costache Moroiu, Simion Marcovici şi Ioan Pandele.

Sentimentele sale patriotice l-au apropiat de mişcarea revoluţionară de la 1821, luând parte, probabil direct, la tabăra de la Cotroceni a lui Tudor Vladimirescu, pe care l-a cunoscut prin episcopul Ilarion al Argeşului, conform lucrării ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Bucureşti, Editura Academiei, 1979).

Foto: (c) PAULA TIPLEA / AGERPRES FOTO

Statuia lui Gheorghe Lazăr, amplasată în Piaţa Mare din Sibiu.

În 1823, tot mai bolnav, Gheorghe Lazăr s-a retras la casa unui văr din marginea Bucureştilor. În iunie, fratele său a venit să îl ducă în satul natal. S-a stins din viaţă la 17 septembrie 1823, la Avrig, şi a fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale, potrivit https://cnlazar.ro

Principala operă a lui Gheorghe Lazăr o constituie faptele sale culturale şi activitatea sa pedagogică, bazată pe ideea iluministă potrivit căreia răspândirea culturii şi ştiinţei în limba poporului va pune capăt înapoierii sociale şi asupririi naţionale. Şcoala de la ''Sf. Sava'' a dat roade în plan naţional prin pregătirea generaţiei paşoptiste. Ideile din discursuri, înştiinţări, apeluri, ş.a. îmbină teologismul cu raţionalismul. A fost influenţat de filosofia lui Chr. Wolff, dar şi de opera iluminiştilor francezi, de morala lui Fr. S. Karpe, care susţinea doctrina dreptului raţional sau natural, iar ideile pedagogice se revendică de la filantropism, prin J.H. Campe, urmaşul lui Johann Basedow. Totodată, a fost unul dintre primii adepţi de la noi ai filosofiei lui Immanuel Kant, după care a redactat cursuri de filosofie, logică şi metafizică, pierdute însă.

Ideile lui s-au reflectat cel mai bine în cele două discursuri extraşcolare, singurele cunoscute, precum ''Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie'' (1819), o înscăunare care punea capăt unui lung şir de mitropoliţi greci, sau în cel dedicat înscăunării domnitorului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822, după revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. În cadrul primului discurs, Gheorghe Lazăr a readus în atenţia contemporanilor săi contradicţia dintre trecutul glorios al strămoşilor romani şi prezentul decăzut: ''Dar oare când s-ar ridica duhul din ţărâna acelora şi ar privi peste strenepoţii marelui Chesar, slăvitului Aurelie şi înaltului Traian, oare în ziua de astăzi mai cunoaşte-i-ar? Negreşit i-ar căuta în palaturile cele mai împărăteşti, şi i-ar afla în vizuinele şi bordeiele cele proaste şi încenuşate; i-ar căuta în scaunele stăpânirii şi i-ar afla amărâţi subt jugul robiei; i-ar căuta proslăviţi şi luminaţi, şi cum i-ar afla? Rupţi, goli, amărâţi şi asemănaţi dobitoacelor, de tot căzuţi în prăpastia orbirei, bine gătiţi spre slujba vrăjmaşului omenirei, răpitorul casei părinteşti''. În continuare, adresează un îndemn la redeşteptare naţională: ''Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare aşteaptă căzuta semenţie cuviincioasa izbăvire; ţărâna strămoşească cu cuvânt pretendiriseşte acum mântuire căzuţilor săi strenepoţi înălţându-ţi braţul prea Sfinţiei tale, însuşi din sângele părintesc mijlocitor acelora spre mângâere''. (''Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)'', Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004)

Printre lucrările teologice şi moral-educative traduse de Gheorghe Lazăr din germană în perioada vieneză, astăzi pierdute, s-au aflat ''Învăţătura ortodoxă a arhiepiscopului Platon Levşin din Tver'', lucrarea lui J.H.Campe ''Învăţături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieţi'', precum şi povestiri populare şi romantice. Gheorghe Lazăr a mai realizat la Viena şi la Sibiu, în 1815, o serie de manuale didactice - ''Compendiu de geografia Transilvaniei'' şi ''Gramatica româno-germană''. În 1822, a pregătit la Bucureşti, cursuri de matematică după Chr. Wolff şi după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente.

La data de 5 iunie, ziua naşterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, începând din anul 2007, se sărbătoreşte Ziua învăţătorului.

Foto: (c) VIRGIL PAVEL / AGERPRES FOTO

Interior al Liceului 'Gheorghe Lazăr' din Bucureşti, realizat la 30 mai 1985.

În onoarea acestui iluminist, fondator al învăţământului în limba naţională, mai multe instituţii din întreaga ţară îi poartă numele: Colegiul Naţional ''Gheorghe Lazăr'' din Bucureşti, Colegiul Naţional ''Gheorghe Lazăr'' din Sibiu, Colegiul Naţional Pedagogic ''Gheorghe Lazăr'' din Cluj, grupurile şcolare din Baia Mare şi Pecica. De asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti se înalţă statuia sa realizată între 1885-1886 de sculptorul Ion Georgescu. În iunie 2006, o altă statuie a marelui pedagog român a fost dezvelită în Piaţa Mare din Sibiu, lucrarea fiind realizată de artistul Radu Aftenie. AGERPRES (Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)