Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-decembrie 2018 (cronologie)
O persoană a decedat şi alta a fost rănită grav, la 15 decembrie 2018, într-un accident produs în judeţul Vâlcea, pe DN 67, în urma coliziunii dintre un autotren şi un autoturism, precizează Centrul Infotrafic.
Potrivit sursei citate, din primele date autoturismul ar fi derapat şi ar lovit în lateral capul tractor, apoi s-a oprit în şanţ. A rezultat decesul unui pasager şi rănirea gravă a conducătorului autoturismului. Accidentul s-a produs pe DN 67 pe sensul Râmnicu Vâlcea spre Horezu, pe raza localităţii Buneşti.
***
9 decembrie 2018 - Cinci tineri au murit pe drumul european E 85, în Vadu Moldovei, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava. Trei dintre victime erau în vârstă de 17 ani, una de 18 ani, iar şoferul avea 21 de ani.
17/18 noiembrie 2018 - Un tânăr de 20 de ani a murit după ce, în urma unui accident rutier, autoturismul pe care îl conducea a ars.Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 208H, pe raza localităţii Corni. În autoturism se mai afla o adolescentă de 17 ani, care a fost rănită grav.
28 octombrie - O persoană a murit într-un accident rutier petrecut pe DN 3 Bucureşti - Călăraşi, pe raza localităţii călărăşene Mihai Viteazul, după ce două autoturisme au intrat în coliziune frontală.
- O persoană a murit şi alte două au fost rănite, într-un accident rutier petrecut pe DN 79, între localităţile Nojorid şi Leş din judeţul Bihor.
27 octombrie - Un tânăr în vârstă de 17 ani a murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce maşina în care aflau a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a produs pe raza comunei sucevene Slatina şi s-a soldat cu două victime rănite, dintre care una, în stare de inconştienţă.
24 octombrie - Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR, soldat cu un mort şi doi răniţi, s-a petrecut pe Drumul Naţional 13 E 60, în localitatea Acăţari.
23 octombrie - Două persoane au fost rănite, iar cea de-a treia a decedat, în ziua următoare (24 octombrie), la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 29 A, la ieşirea din oraşul Darabani către Păltiniş, judeţul Botoşani. Bărbatul care a decedat era preot şi se afla, alături de un alt preot, într-un autoturism care a fost lovit de o altă maşină ce a pătruns pe contrasens. Din accident a rezultat şi rănirea celuilalt preot, aflat pe scaunul din dreapta al aceluiaşi autoturism, dar şi a şoferului celei de-a doua maşini implicate.
20/21 octombrie 2018 - Patru persoane, între care doi copii, au murit într-un accident pe DN 56, în afara localităţii Calafat după ce maşina în care se aflau, pe fondul vitezei, a lovit o semiremorcă tractată de un autotractor, care era staţionat parţial în afara părţii carosabile.Au decedat toţii ocupanţii autoturismului - şoferul, o femeie de 38 de ani, un băiat în vârstă de 10 şi o fată de 14 ani, care erau copiii bărbatului.
20 octombrie - O pacientă în vârstă de 83 de ani a decedat şi o asistentă a fost accidentată după ce ambulanţa în care se aflau a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, la ieşire din localitatea Ileanda, spre Dej, în judeţul Sălaj.
19 octombrie - Un bărbat în vârstă de 89 de ani a murit şi alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în comuna Mălureni, Argeş.
18 octombrie - Un bărbat în vârstă de 52 de ani a decedat, în noaptea de 18/19 octombrie, în apropierea comunei Boloteşti, din judeţul Vrancea, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma accidentului, alte două persoane care se aflau în maşină au fost rănite. Şoferul decedat avea permisul de conducere reţinut.
- O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate două maşini, pe drumul judeţean 151, pe raza localităţii Balda din judeţul Mureş.
15 octombrie - Trei persoane au rămas încarcerate în urma unui accident de circulaţie produs pe DJ 245D, în comuna Bogdăneşti, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie.
14 octombrie - Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie petrecut pe raza localităţii Ivăneşti (judeţul Vaslui) autorităţile activând planul roşu de intervenţie.
9 octombrie - Un accident rutier în care două persoane au murit, iar o alta a fost rănită, a avut loc pe DN1 Ploieşti-Braşov, la Băicoi. În accident au fost implicate trei autoturisme, cu şase persoane, două dintre acestea decedând, fiind vorba de o femeie de 45 de ani şi o alta de 73 de ani. O a treia persoană, un bărbat de 77 de ani, a fost transportat la spital.
8 octombrie - Un bărbat a murit, iar o femeie însărcinată şi un copil au fost răniţi, într-un accident rutier petrecut pe DN 22, în localitatea Ciucurova din judeţul Tulcea.
7 octombrie - Două persoane au murit şi şase au fost rănite, într-un accident rutier produs pe DN 1 Ploieşti-Braşov, în zona localităţii prahovene Breaza, în care au fost implicate trei autoturisme. Cauza probabilă a producerii accidentului a fost "pătrunderea pe contrasens".
- O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite, după ce un microbuz cu 16 persoane s-a răsturnat, pe DJ 245, între localităţile Floreni şi Moreni, din judeţul Vaslui. A fost activat planul roşu de intervenţie. Microbuzul, înmatriculat în judeţul Tulcea, se întorcea de la Mănăstirea Floreni, unde cei 16 pasageri fuseseră în pelerinaj.
6 octombrie - O persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un accident produs pe DJ102L, în comuna Bătrâni din judeţul Prahova, în urma unei coliziuni frontale a două autoturisme.
4 octombrie - O persoană a decedat şi alte şapte au fost transportate la spital, în urma unui accident produs în localitatea ialomiţeană Orboieşti, pe DN 2A, în urma coliziunii între o platformă încărcată cu un autoturism şi o altă maşină. Două femei şi cinci bărbaţi au fost transportaţi la UPU a Spitalului Judeţean din Slobozia, din care trei au răni mai grave. La nivelul judeţului a fost declanşat Planul roşu de intervenţie.
30 septembrie - Trei persoane au decedat şi alte două au fost rănite într-un accident rutier produs în localitatea clujeană Huedin, în urma ciocnirii a două autoturisme.
- Trei persoane au decedat în urma unui accident produs pe E 85 la ieşirea din municipiul Adjud către Domneşti, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un altul care circula regulamentar. În urma accidentului, au rezultat opt victime, dintre care trei au decedat. Alte cinci persoane au fost transportate la spital, două dintre acestea în stare gravă.
29 septembrie - O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 13 Braşov-Sighişoara, între localităţile Rotbav şi Măieruş.
26 septembrie - O persoană a murit şi alta a fost rănită grav, în urma unui accident rutier produs în zona românească a Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă, Constanţa. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce rula cu viteză foarte mare dinspre oraşul Negru Vodă către frontieră, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă, în afara părţii carosabile, în zona clădirii administrative din PTF Negru Vodă, ce se află pe teritoriul României.
24 septembrie - Două persoane au fost rănite şi una a murit în urma unui accident de circulaţie în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, în localitatea Cristur, pe drumul judeţean care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara.
- Un accident petrecut în localitatea Buduhala, judeţul Gorj, s-a soldat cu unsprezece victime. Toate victimele au fost transportate la spital, fiind vorba despre o persoană rănită grav, încarcerată, două rănite mai grav, şase cu leziuni minore şi alte două prezentând atacuri de panică. Accidentul s-a produs din cauza unui autoturism care circula pe un drum comunal şi a pătruns pe DN 67 fără să se asigure, intrând în coliziune cu alte două autovehicule care se deplasau din Motru spre Târgu-Jiu.
23 septembrie - Patru persoane, printre care şi un copil în vârstă de aproximativ 14 ani împreună cu părinţii lui, au decedat în urma unui accident rutier produs la Haret, judeţul Vrancea, pentru care autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. În urma accidentului rutier au rezultat în total şase victime.
- Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, s-a produs pe DN 67 Motru-Târgu Jiu. Accidentul a avut loc în zona localităţii Ciuperceni din judeţul Gorj, pe fondul neatenţiei la volan, conducătorul unui autoturism lovind din spate o căruţă tractată de un tractor. În urma impactului, căruţaşul a decedat.
- Două persoane au murit şi o a treia a fost rănită, în urma unui accident produs pe DN 2 E85, în zona localităţii băcăuane Gheorghe Doja. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în decor şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, doi dintre pasageri murind şi un al treilea fiind rănit în urma impactului. Acesta a fost al doilea accident grav care s-a petrecut pe DN 2 E85 în cursul dimineţii de 23 septembrie, primul având loc la intrarea în localitatea Goleşti, din judeţul Vrancea. O tânără de 27 de ani a murit după ce, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a pătruns pe contrasens, unde s-a lovit de un autocamion.
22 septembrie - O persoană a murit în urma unui accident produs pe autostrada A2. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, fiind proiectat în afara vehiculului, impact în urma căruia a decedat.
- Un autoturism s-a răsturnat în şanţ pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, în dreptul localităţii Daia. Maşina era condusă de o tânără în vârstă de 29 de ani din Călugăreni, iar la bord se mai aflau o femeie de 47 de ani şi doi minori - o fetiţă de nouă luni şi un băieţel de doi ani şi jumătate.
21 septembrie - O tânără din Bacău a murit, în noaptea de 20/21 septembrie, după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune frontală cu un cal aflat pe carosabil, pe şoseaua dintre Adjud şi Oneşti.
20 septembrie - Un şofer de 62 de ani din Craiova a decedat într-un accident rutier care a avut loc pe DN 65, la ieşirea din localitatea Pieleşti, judeţul Dolj, pe sensul de mers către Balş, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune frontală cu un autocamion. Accidentul s-a produs ca urmare a pierderii controlului volanului şi pătrunderii pe contrasens de către conducătorul autoturismului.
- Un motociclist a decedat după un accident grav produs pe Centura Bucureşti, în zona Chitila, Ilfov, din cauza neacordării de prioritate.
- Un bărbat de 30 de ani a murit după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe centura ocolitoare a municipiului Caracal. În accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion, victima fiind şoferul autoturismului.
19 septembrie - Un tânăr de 20 ani, student la Universitatea din Galaţi, a decedat în noaptea de 18/19 septembrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din oraş, după ce s-a izbit violent cu maşina de un stâlp de iluminat.
18 septembrie - Un accident rutier, produs în apropierea localităţii Băile Herculane, s-a soldat cu decesul unei tinere de 33 de ani din Topleţ. Accidentul s-a produs foarte puţin înainte de intrarea în staţiunea Băile Herculane. Conducătoarea auto venea dinspre Topleţ, iar la km 380 + 850 a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un tir înmatriculat în altă ţară, care circula regulamentar.
15 septembrie - O persoană a murit şi alte trei au fost grav rănite în urma unui accident petrecut pe DN 2 Urziceni-Buzău.
13 septembrie - O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident rutier produs pe DN 2, între localităţile Focşani şi Garoafa. Cauza accidentului este nepăstrarea distanţei de siguranţă şi pătrunderea pe contrasens a uneia dintre maşini.
5 septembrie - Doi bărbaţi, tată şi fiu, au murit într-un accident rutier produs pe DN 1, la Sinaia, în care au fost implicate două autoturisme şi o dubă, a anunţat ISU Prahova. Trei persoane implicate în accident nu au suferit leziuni.
2 septembrie - Trei persoane au murit într-un accident rutier produs în zona hotelului "Balada" din municipiul Suceava.
- O persoană a murit în urma unui accident rutier petrecut pe DN 7, după ce motocicleta pe care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism.
1 septembrie - Un bărbat de 55 de ani a murit şi o fată de 14 ani a fost rănită, în urma unui accident rutier produs pe DJ 604, la Vişina Nouă. În accident au fost implicate un autoturism, în care se aflau un tânăr de 21 de ani şi un minor, şi o căruţă, în care se aflau un bărbat de 55 de ani şi o minoră. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 septembrie - Ziua ONU pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)
Ziua Națiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud, marcată în fiecare an la 12 septembrie, celebrează solidaritatea, colaborarea și schimbul tot mai mare de soluții practice între țările din Sudul Global. Aceasta recunoaște faptul că fiecare țară are cunoștințe, experiență și inovații valoroase de împărtășit și că progresul este cel mai puternic atunci c&acir
12 septembrie - Ziua mondială a primului ajutor
Ziua mondială a primului ajutor este marcată în acest an la 12 septembrie, pentru a crește gradul de conștientizare, a consolida pregătirea comunității și a încuraja oamenii de pretutindeni să învețe abilități esențiale de salvare a vieții. Această zi a fost inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), fiind sărbătorită anua
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 septembrie
Ortodoxe Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul Greco-catolice Sf. m. Autonom Romano-catolice Preasfântul Nume al Mariei Sfântul Mucenic Avtonom este pomenit în calendarul cr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 septembrie
Este a 255-a zi a anului 2026. Au mai rămas 110 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 19 h 32 m. Luna răsare la 08 h 12 m și apune la 19 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 7-11 septembrie 2026
Modificări ale normelor care reglementează infrastructura energetică transeuropeană, propuse de eurodeputați, vizita în Groenlanda a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordarea Spaniei de asistență de urgență în valoare de 114,7 milioane de euro pentru a contribui la gestionarea situației din Ceuta, adoptarea unei comunicări care stabilește o n
Retrospectiva evenimentelor interne 7-11 septembrie 2026
Continuarea discuțiilor pe marginea formării unui nou guvern, promulgarea legii privind primul împrumut al României la BIRD pentru acoperirea deficitului, inculparea șefului DSU, Raed Arafat, pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter, eliberarea condiționată a sirianului Omar Hayssam, audierile din comisia parlamentară de a
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO) revine cu o ediție aniversară care marchează 10 ani de FITO și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului de Teatru Scurt. Organizat de Teatrul Regina Maria din Oradea, în parteneriat cu Fundația Culturală FITO, și finanțat de Consiliul Județean Bihor, evenimentul se desfășoară în
DOCUMENTAR: 25 de ani de la atentatele de la Pentagon și World Trade Center (11 septembrie)
Atacurile teroriste împotriva orașului New York și Washington, D.C., din 11 septembrie 2001, au fost considerate cele mai grave atacuri asupra teritoriului american din istoria statului, conducând, după cum spune FBI, la schimbări de amploare în abordările și operațiunile antiteroriste din SUA și din întreaga lume, menționează site-ul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul Greco-catolice Sf. cuv. Teodora din Alexandria Romano-catolice Ss. Prot și Iacint, frați m. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul cre
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 septembrie
Este a 254-a zi a anului 2026. Au mai rămas 111 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 34 m. Luna răsare la 06 h 59 m și apune la 19 h 31 m. Lună Nouă la 06 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Teatrul sicilian de marionete Opera dei Pupi
Teatrul de marionete, cunoscut sub numele de ''Opera dei Pupi'', a apărut în Sicilia la începutul secolului al XIX-lea și s-a bucurat de un succes uriaș în rândul claselor muncitoare ale insulei. Păpușarii spuneau povești bazate pe literatura cavalerească medievală și pe alte surse, cum ar fi poeziile italiene ale Renașterii, viețile s
10 septembrie - Ziua Țării Moților
La 10 septembrie este celebrată Ziua Țării Moților. Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PNL Călin Petru Marian și a fost semnată de mai mulți parlamentari, dar și susținută de peste o mie de cetățeni, care au semnat pentru sprijinirea acestui demers. Inițiatorii legii au motivat în expunerea de motive că sărbătoarea Țării M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 septembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împărăteasă Pulheria Greco-catolice Sf. m. Minodora, Mitrodora și Nimfodora Romano-catolice Sf. Nicolae din Tolentino, pr. Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora sunt pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 septembrie
Este a 253-a zi a anului 2026. Au mai rămas 112 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 19 h 36 m. Luna răsare la 05 h 44 m și apune la 19 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Silviu Lung
Fostul internațional de fotbal Silviu Lung a fost unul dintre cei mai buni portari din fotbalul românesc, jucând pentru Universitatea Craiova, Steaua București și pentru naționala de fotbal a României. A câștigat două titluri și patru cupe ale României cu Universitatea Craiova, dar și o cupă cu Steaua București. Este maestru emerit al sp











