La 16/29 decembrie 1918 a fost publicat decretul pentru exproprierea pământului din vechea Românie. Până în martie 1919 au fost declarate expropriate 2.224.588 ha şi date în arendă obştilor de ţărani, se arată în volumul "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Legea agrară din 1864, din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), nu rezolvase decât în parte problema împroprietăririi ţăranilor. Aceştia primiseră prea puţin pământ, iar loturile se fărâmiţaseră în timp. La începutul secolului XX, se extinsese foarte mult sistemul arendării pământului. În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, sute de mii de gospodării ţărăneşti erau total lipsite de pământ. Problema agrară s-a impus tot mai ferm atenţiei opiniei publice, mai ales după răscoala din 1907, eveniment care a şi determinat ulterior adoptarea unei noi legislaţii în domeniul agrar, menită să amelioreze situaţia ţărănimii.

Reforma agrară şi reforma electorală au fost iniţiate de Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL). În 1913, PNL decide să treacă la modificarea Constituţiei, în vederea realizării celor două reforme. La 7 septembrie 1913, Ion I. C. Brătianu a publicat o scrisoare-program, prin care cerea "desăvârşirea reformei agrare printr-o intervenţiune a statului cu drept de expropriere, unde e nevoie, pentru creşterea proprietăţii ţărăneşti", precum şi "stabilirea colegiului electoral unic", se arată în volumul ''Ion I. C. Brătianu'', autor Ioan Scurtu (Editura Museion, Bucureşti, 1992).

Instalarea la 4 ianuarie 1914 a guvernului condus de Ion I. C. Brătianu a declanşat acţiunea practică de legiferare a reformelor, dar izbucnirea Primului Război Mondial, în iulie 1914, a determinat amânarea acesteia. Dezbaterile parlamentare privind revizuirea Constituţiei aveau să fie reluate în 1917, la Iaşi.

La 23 martie/5 aprilie 1917, regele Ferdinand I s-a adresat ostaşilor români, cu următoarea proclamaţie: "Vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului".

Discursul regelui Ferdinand a deschis calea trecerii imediate la modificarea Constituţiei. La 6/19 mai 1917, la Iaşi, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a prezentat în Camera Deputaţilor şi în Senat proiectele de reformă agrară şi electorală şi de revizuire a Constituţiei. El a apreciat, cu acest prilej, că reformele erau cerute "de spiritul vremilor în care trăim", afirmând totodată că jertfele eroice de pe front impun "să votăm încă de acum aceste două principii fundamentale ca să rămână câştigate pentru poporul nostru orice s-ar întâmpla de aici înainte". Reforma agrară prevedea exproprierea moşiilor mai mari de 100 de hectare. Hotărârea de modificare a Constituţiei a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 13 iunie 1917, iar de Senat, la 20 iulie 1917.

Pe linia concretizării reformelor înscrise în 1917 în Constituţie, la 16/29 decembrie 1918 a fost publicat decretul privind trecerea la exproprierea marilor proprietăţi rurale din regat.

Ulterior, în iulie 1921, au fost date legile pentru definitivarea reformei agrare în Vechiul Regat şi în provinciile istorice unite în 1918 cu acesta. Prin legile pentru reforma agrară din 1921 (17 iulie în Vechiul Regat şi Basarabia, respectiv 30 iulie în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş), potrivit normelor stabilite de guvernul Al. Averescu s-a asigurat exproprierea a 6.120.000 ha, dintre care 3.998.753 ha de teren arabil, adică cca 66 la sută din întreaga suprafaţă stăpânită de marii proprietari funciari.

Pentru pământul expropriat urma ca proprietarii să primească o răscumpărare egală cu de 40 de ori media anuală a preţului regional de arendă în anii 1917-1922, pentru Vechiul Regat, şi de 20 de ori pentru restul ţării. Ca urmare a reformei agrare - cea mai radicală din întreaga Europă a perioadei interbelice - România a devenit, dintr-o ţară de latifundii, o ţară de mici proprietari (82,7 la sută reprezentau proprietăţile de până la 5 ha, iar marile proprietăţi au fost reduse la suprafeţe variind între 100 şi 500 ha). Reforma agrară contribuie la îmbunătăţirea situaţiei ţărănimii (ca urmare a modificării structurii proprietăţii asupra pământului) la nivelul României întregite, înscriindu-se printre cele mai semnificative măsuri de consolidare a statului naţional român, de stimulare a progresului social, se menţionează în volumul "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Ady Ivaşcu)