Ştefan Cicio-Pop, avocat, diplomat, publicist şi om politic, s-a născut la 1 aprilie 1865, în satul Şigău, comuna Jichişu de Jos din judeţul Cluj.

A urmat cursurile liceale la Gherla şi la Sibiu, iar studiile universitare la Viena, apoi la Budapesta, unde obţine şi doctoratul în drept, în 1891. S-a înscris încă din anii studenţiei în Partidul Naţional Român din Transilvania.

A fost un apărător al fruntaşilor politici români în procesul memorandiştilor de la Cluj, din 1894, iar un an mai târziu a fost reprezentantul românilor, alături de Gheorghe Pop de Băseşti, la Congresul naţiunilor şi naţionalităţilor asuprite din Austro-Ungaria şi Transilvania desfăşurat la Budapesta, la 10/22 august 1895, se menţionează în lucrarea ''Dicţionar biografic de istorie a României'' (Editura Meronia, Bucureşti, 2008).

Ştefan Cicio-Pop s-a afirmat ca un om politic extrem de activ. După adoptarea tacticii activiste de către Partidul Naţional Român, a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta (1905-1918). De asemenea, a fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi a fost ales în ''Comitetul de acţiune'' cu sediul la Arad, constituit la Congresul partidului desfăşurat la Oradea (29 septembrie/12 octombrie 1918), unde s-a adoptat Declaraţia de autodeterminare a românilor.

''Partidul Naţional Român, al cărui Comitet Executiv îşi afirmase încă de la 12 octombrie intenţia de a asigura românilor transilvăneni statutul unei ''naţiuni libere'' şi de a-şi asuma conducerea Transilvaniei, ca organ de putere, a învestit pe Alexandru Vaida-Voevod să prezinte în parlamentul de la Budapesta poziţia partidului şi a constituit o delegaţie permanentă - o adevărată conducere operativă - alcătuită din Iuliu Maniu, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Theodor Mihali, Al. Vaida-Voevod şi Aurel Vlad'', scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).

În paralel cu activitatea unionistă, a colaborat la diferite publicaţii, printre care cotidienele ''Lupta'', apărut la Budapesta, şi ''Românul'' din Arad.

Preşedinte al Consiliului Naţional Român Central constituit la 18/30 octombrie 1918, care preia conducerea centrală a Transilvaniei autonome, a condus în această calitate Consfătuirea fruntaşilor politici ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat (''Dicţionar biografic de istorie a României''). De asemenea, organizează gărzile naţionale româneşti, se menţionează în volumul ''Guverne şi guvernanţi (1916-1938)'', autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Bucureşti, 1996).

La 7/20 noiembrie 1918, pentru a proceda în conformitate cu voinţa întregului popor român, Consiliul Naţional a hotărât convocarea unei adunări la Alba Iulia, la data de 18 noiembrie/1 decembrie. ''Convocarea, redactată - ca şi comunicatele şi manifestele anterioare - de Vasile Goldiş, directorul ziarului ''Românul'', era semnată de Ştefan Cicio-Pop, în calitate de preşedinte al Marelui Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania şi de Gheorghe Crişan, ca secretar'', aminteşte istoricul Vasile Netea în lucrarea sa ''Conştiinţa originii comune şi a unităţii naţionale în istoria poporului român'' (Editura Albatros, 1980). Cu două zile înainte de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, potrivit relatărilor ziarului ''Alba-Iulia'', au fost primiţi aici primii reprezentanţi ai Consiliului Naţional - Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu - care aveau misiunea de a definitiva programul şi modalităţile de desfăşurare a adunării, se menţionează în lucrarea amintită.

Ştefan Cicio-Pop a condus la 18 noiembrie/1 Decembrie 1918, în calitate de vicepreşedinte, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în care a fost adoptată Rezoluţia Unirii Transilvaniei şi tuturor teritoriilor locuite de români cu România. În Consiliul Dirigent, creat la 2 decembrie 1918, instituţie cu rol executiv, a deţinut funcţia de vicepreşedinte şi de şef al departamentului Armatei şi Siguranţei Publice. În această calitate a depus la Parlamentul României proiectul de lege privind unirea Transilvaniei cu România, alături de cele privind unirea Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat, prezentate de Ion Inculeţ şi Ion Nistor.

Ulterior a făcut parte din guvernele care s-au succedat la conducerea României în perioada interbelică, ca ministru ad-int. la Justiţie (9 decembrie 1919-13 martie 1920) şi ministru fără portofoliu la Externe (15 ianuarie - 13 martie 1920). Totodată, după fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc, în octombrie 1926, a fost ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost, de asemenea, preşedinte al Adunării Deputaţilor (23 decembrie 1928 - 30 aprilie 1931; 10 august 1932 - 18 noiembrie 1933).

A desfăşurat şi o intensă activitate diplomatică. Astfel, a condus delegaţia României la prima Conferinţă Balcanică, desfăşurată la Atena în 1930, la cea de-a doua Conferinţă Balcanică din 1931 de la Istanbul, iar sub preşedinţia sa a avut loc la Bucureşti cea de-a treia Conferinţă Balcanică, din 1932.

Ştefan Cicio-Pop a fost desemnat membru onorific al societăţii ''Ateneul Român'', în 1919. A încetat din viaţă la 16 februarie 1934, la Arad. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu)