Profesor, publicist şi om politic, Vasile Goldiş, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, unul dintre făuritorii Marii Uniri de la 1918, s-a născut la 12/24 noiembrie 1862, în satul Mocirla (azi Lunca Teuzului), judeţul Arad, în familia preotului Isaia Goldiş, potrivit lucrării ''Guverne şi guvernanţi 1916-1938'' (Editura Silex, Bucureşti, 1996).

A urmat cursurile Liceului maghiar din Arad, absolvind ca şef de promoţie (1881). În acelaşi an, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, unde a activat în cadrul societăţii studenţeşti ''Petru Maior''. A trecut, apoi, în 1882, la facultatea similară a Universităţii din Viena, pentru continuarea studiilor (1882-1884), unde a participat la acţiunile societăţii ''România Jună''. Studiile le-a terminat la Budapesta în 1886, obţinând diploma de profesor de istorie şi limba latină.

S-a stabilit, apoi, la Caransebeş, în calitate de profesor suplinitor al Preparandiei (şcoală pentru pregătirea învăţătorilor; 1886-1889), din această perioadă datând şi debutul său publicistic la ''Foaia Diecesană''; paralel, a îndrumat societatea de lectură a tinerilor şi foaia lor, ''Progresul'', notează lucrarea ''Membrii Academiei Române 1866-2003'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Transferat la Braşov a predat istoria şi limba latină, în calitate de profesor titular la Liceul Ortodox (1889-1901). De asemenea, a editat manuale de istorie şi de limbă latină, programe şcolare şi abecedare, potrivit volumului ''Dicţionar biografic de istorie a României'' (Editura Meronia, 2008).

În 1893 a devenit membru al Partidului Naţional Român din Transilvania. Mai târziu, a făcut parte din Comitetul Central al acestuia. A susţinut promovarea activismului PNR, participând la viaţa politică şi susţinând revendicările naţionale.

În 1901, s-a stabilit la Arad, unde a funcţionat ca secretar al Episcopiei Ortodoxe Române (1901-1934, cu întreruperi) şi profesor la Şcoala Superioară de Fete (1901-1905), desfăşurând şi o intensă activitate publicistică. În mai 1905 a fost ales director al Asociaţiei Naţionale Arădene, consacrându-se îndeosebi activităţii politice. Între 1906-1910 a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde a militat pentru drepturile românilor. Reacţionând la politicile de deznaţionalizare promovate de maghiari, Vasile Goldiş declara: ''nu ne temem, căci lupta lor în contra unui ideal înrădăcinat în inimile unui popor întreg este zadarnică'', aminteşte sursa de mai sus.

Vasile Goldiş a desfăşurat o intensă activitate culturală şi politică, deţinând mai multe funcţii: secretar al Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, secretarul Casinei române (1891-1895, o societate cultural-politică), preşedinte al societăţii ASTRA (1923-1932). De asemenea, a publicat numeroase articole în care susţinea interesele românilor. A condus ziarul ''Românul'' (din 1911) şi Institutul Tipografic Concordia (1911-1916; 1918), unde se tipărea atât ziarul ''Românul', dar şi o serie de alte cărţi şi broşuri necesare cultivării şi dezvoltării sentimentului naţional.

A făcut parte din Comitetul de la Arad care a redactat ''Declaraţia'' de la Oradea (12 octombrie 1918), concepută de el, în care se menţiona dreptul românilor din Transilvania la autodeterminare. Tot el afirma: ''Noi nu putem să fim liberi ca indivizi, trebuie să fim liberi ca naţiune română''.

În cadrul Consiliului Naţional Român Central, a fost unul dintre cei şase membri ai PNR, care a coordonat acţiunile mişcării în 1918. La 18 noiembrie 1918, a publicat manifestul ''Către popoarele lumii'', în care afirma că ''naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă ca în năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una vom fi de aici înainte în veci''.

În cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie 1918), care s-a desfăşurat în sala Casinei din Alba Iulia, Vasile Goldiş a rostit cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie, care începea cu cuvintele: ''Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România''. Proiectul de rezoluţie propus de Vasile Goldiş a fost adoptat de cei prezenţi la Marea Adunare Naţională cu ovaţii prelungite, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

A doua zi, a fost ales unul din cei 15 membri ai guvernului provizoriu numit Consiliul Dirigent, devenind ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, răspunzând şi de problema naţionalităţilor. Totodată, a avut şi atribuţii de vicepreşedinte al acestui guvern naţional cu sediul la Sibiu. A fost ales preşedintele delegaţiei care a prezentat regelui Ferdinand Actul Unirii, la Bucureşti, la 29 noiembrie/12 decembrie 1918.

La 17 decembrie 1918, Vasile Goldiş, alături de Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Cicio-Pop au intrat ca reprezentanţi ai Transilvaniei, în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu. A deţinut trei mandate de ministru de Stat între: 17 decembrie 1918-12 septembrie 1919; 27 septembrie-28 noiembrie 1919 şi 18 martie 1920-13 decembrie 1921, şi un mandat de ministru al Cultelor şi Artelor (30 mart.1926-4 iun.1927), potrivit lucrării ''Guverne şi guvernanţi 1916-1938'' (Editura Silex, Bucureşti, 1996).

A fost deputat de Radna, Pecica şi Ineu (1919) în primul Parlament al României Mari, şi a devenit membru de onoare al Academiei Române la 7 iunie 1919.

În 1926, a plecat din Partidul Naţional Român, formând un nou Partid Naţional, care a fuzionat mai târziu cu Partidul Poporului (martie 1927). În aprilie 1932 l-a urmat pe Octavian Goga în constituirea Partidului Naţional Agrar.

Dintre lucrările sale amintim: ''Istoria Universală'' (3 volume, 1892-1927); ''Istoria patriei în legătură cu evenimentele epocale din istoria universală'' (1896), ''Sintaxa limbii latine'' (1896), ''Despre problema naţionalităţilor'' (1912), ''Subvenţionarea Cultelor'' (1927), ''Discursuri'' (1928).

Model de curaj şi tenacitate politică, Vasile Goldiş, a murit la 10 februarie 1934, la Arad. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)