logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua internaţională Nelson Mandela

Imagine din galeria Agerpres

Ziua internaţională Nelson Mandela este sărbătorită în fiecare an, la 18 iulie, ziua în care s-a născut primul preşedinte al Africii de Sud, un luptător în numele democraţiei, al libertăţii şi drepturilor omului.

Organizaţia Naţiunilor Unite solicită oamenilor din întreaga lume să marcheze Ziua internaţională Nelson Mandela, realizând ceva în cadrul şi pentru comunitatea lor. Toată lumea are capacitatea şi responsabilitatea de a schimba lumea în bine, iar Ziua Mandela este o ocazie pentru fiecare să ia măsuri şi să determine schimbarea. Timp de 67 de ani, Nelson Mandela şi-a pus viaţa în slujba umanităţii, ca avocat al drepturilor omului, fiind un om al păcii internaţionale.

În 2018, Ziua internaţională Nelson Mandela marchează 100 de ani de la naşterea primului preşedinte al Africii de Sud, libere, ales în mod democratic, centenarul fiind un moment perfect de a reflecta asupra vieţii sale şi a moştenirii pe care a lăsat-o umanităţii, şi pentru a-i urma sfatul ''să facem din această lume un loc mai bun''.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a instituit, în noiembrie 2009, ziua de 18 iulie drept Ziua internaţională Nelson Mandela, în semn de recunoaştere a contribuţiei fostului preşedinte sud-african la cultivarea păcii şi a libertăţii. A fost pentru prima dată când Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat o zi în onoarea unei persoane, potrivit http://www.sahistory.org.za/people/nelson-rolihlahla-mandela.

Rezoluţia A/RES/64/13 a Adunării Generale a recunoscut valorile promovate de Nelson Mandela şi implicarea sa în slujba umanităţii, în vederea soluţionării, pe de o parte a conflictelor civile şi, pe de altă parte de îmbunătăţire a relaţiilor dintre oameni, promovarea şi protejarea drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen şi drepturile copiilor şi ale altor grupuri vulnerabile, precum şi în dezvoltarea comunităţilor sărace şi subdezvoltate. Aceasta recunoaşte, de asemenea, contribuţia liderului sud-african la lupta pentru democraţie pe plan internaţional şi promovarea unei culturi a păcii în întreaga lume, se menţionează pe www.un.org.

În decembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a hotărât extinderea scopului Zilei internaţionale Nelson Mandela, în vederea susţinerii condiţiilor umane în închisori, a creşterii gradului de conştientizare faţă de cei închişi care sunt o parte continuă a societăţii, precum şi aprecierea muncii personalului din închisori, un serviciu social cu o importanţă aparte.

Rezoluţia A/RES/70/175 a Adunării Generale a adoptat normele minime standard revizuite pentru tratamentul deţinuţilor, a aprobat că acestea ar trebui să fie cunoscute drept "Normele Nelson Mandela", în amintirea moştenirii primului preşedinte de culoare al Africii de Sud, care a petrecut 26 de ani în detenţie luptând pentru democraţie şi libertate.

La 6 iunie 2014 prin rezoluţia 68/275 a Adunării Generale a ONU a fost înfiinţat un premiu în onoarea sa. Statutul său a fost aprobat la 2 aprilie 2015 prin rezoluţia 69/269. Premiul Nelson Rolihlahla Mandela al Organizaţiei Naţiunilor Unite este un premiu onorific acordat o dată la cinci ani fiind un tribut adus realizărilor şi contribuţiilor remarcabile a două persoane (o femeie şi un bărbat). Cei doi laureaţi nu vor fi aleşi din aceeaşi regiune geografică.

Primii doi laureaţi ai Premiului Nelson Mandela au fost anunţaţi la 22 iunie 2015. Ceremonia a avut loc la 24 iulie 2015 la sediul central al ONU din New York în contextul marcării anuale a Zilei internaţionale Nelson Mandela. Cei doi laureaţi sunt medicul oftalmolog Helena Ndume (Namibia) care şi-a dedicat cariera ajutându-i pe cei cu probleme atât în Namibia cât şi în ţările în curs de dezvoltare, şi avocatul şi politicianul Jorge Fernando Branco Sampaio (Portugalia), fost preşedinte al Portugaliei (1996-2006).

Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918, în Transkei, Africa de Sud. S-a alăturat Congresului Naţional African în 1944 şi s-a angajat în lupta de rezistenţă împotriva politicilor de apartheid ale Partidului Naţional, de guvernământ, după 1948, indică http://www.nobelprize.org/. A fost arestat de mai multe ori, pentru ca apoi să fie judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Naţional African a fost scos în afara legii. În 1961, când autorităţile şi-au îndreptat atenţia către votarea noii Constituţii, în care politica de apartheid era oficializată ca politică de stat, Nelson Mandela a adoptat o poziţie extremă, îndemnând populaţia, printr-o serie de discursuri, la grevă generală. În replică, autorităţile au decis mobilizarea armatei şi declararea stării de urgenţă. În acelaşi an, Nelson Mandela şi liderii protestatarilor au hotărât formarea unei grupări radicale de luptă contra guvernului.

Mandela a continuat lupta şi pe plan extern, în 1962 participând la Conferinţa Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu simpatie. La întoarcerea în ţară, însă, a fost arestat sub acuzaţia de părăsire ilegală a ţării şi îndemn la revoltă. Condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 26 de ani închisoare, la 11 februarie 1990.

La un an după eliberarea sa din închisoare, în 1991, la prima Conferinţă a Congresului Naţional African (ANC) desfăşurată în Africa de Sud, Nelson Mandela a fost ales preşedinte al congresului, iar Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale. A condus negocierile cu preşedintele ţării F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri universale.

Anul 1993 i-a adus recunoaşterea internaţională, prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace, alături de fostul preşedinte al Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit, de-a lungul timpului, peste 250 de distincţii şi medalii.

Nelson Mandela a fost ales preşedinte al Africii de Sud prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ. A depus jurământul, la 10 mai 1994, devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. Mandatul liderului sud-african s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat şi a inegalităţii şi prin promovarea reconcilierii rasiale. A pus bazele unei comisii pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei.

A fost preşedinte al Congresului Naţional African din 1991 până în 1997. În 1996 a ratificat o nouă constituţie a statului sud-african. În 1999 s-a retras de pe scena politică şi s-a concentrat asupra activităţilor de binefacere pentru combaterea sărăciei şi a HIV/SIDA. A organizat, în 2003, primul concert mondial dintr-o serie dedicată campaniei sale anti-SIDA, denumită 46664, după vechiul număr purtat în închisoare. În 2004, a pus bazele Fundaţiei ''Nelson Mandela'', a Fondului ''Nelson Mandela pentru copilărie'' şi a Fundaţiei ''Mandela Rhodes'' pentru a-şi continua activitatea umanitară. Nelson Mandela a murit la 5 decembrie 2013, la Johannesburg. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-10-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a

Documentare 30-10-2026 08:30

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album

Documentare 30-10-2026 08:00

30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri

Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată

Documentare 30-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa

Documentare 30-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie

Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S