DOCUMENTAR: 125 de ani de la moartea scriitorului Guy de Maupassant
Scriitorul francez Guy de Maupassant s-a născut la 5 august 1850, în castelul Miromesnil, lângă Tourvelle-sur-Arques.
Henri Rene Albert Guy de Maupassant a descins dintr-o veche familie lorenă, înnobilată de Maria Tereza de Austria şi stabilită în Normandia în secolul al XVIII-lea. După primii ani petrecuţi în Etretat, o regiune a Normandiei, la vârsta de 13 ani a urmat un stagiu scurt la seminarul din Yvetot. Nişte versuri satirice interceptate de directorul seminarului au atras eliminarea elevului recalcitrant şi mutarea sa la liceul din Rouen, pe care l-a absolvit strălucit, în 1869.
Studiile juridice, începute la Paris, le-a întrerupt din cauza războiului franco-german. În 1870, Maupassant s-a înrolat şi a asistat la invazia din Normandia, eveniment care, zece ani mai târziu, i-a inspirat nuvela "Bulgărele de seu", în prezent considerată una dintre cele mai reuşite scrieri ale sale.
În perioada 1873-1880, a lucrat sub directa îndrumare a lui Flaubert, i-a corectat manuscrisele, a adunat material documentar pentru "Bouvard" şi "Pecuchet" şi s-a angajat ca funcţionar la Ministerul Marinei, potrivit http://www.maupassantiana.fr.
Adevărata lui carieră a început în anul 1880, când a avut loc şi debutul său ca prozator cu "Duminicile unui burghez din Paris". În timp scurt a devenit un scriitor la modă, saloanele îl solicită cu insistenţă. Dar mondenitatea îi repugnă, cum va reieşi mai târziu din accentele sarcastice ale romanului "Inima noastră".
Gustav Flaubert l-a introdus în societatea literară, unde i-a cunoscut pe Al. Daudet, E. Zola, J.K. Huysmans, S. Turgheniev. Graţie protecţiei de care s-a bucurat, Guy de Maupassant a început să publice în diverse ziare: "Gil Blas" şi "Le Gaulois", acumulând şi o bună cunoaştere a mediului gazetăresc, folosită şi în "Bel-Ami", recunoscut de critică ca fiind cel mai bun roman al său.
El a publicat "La maison Tellier" (1881); "Mademoiselle Fiji" şi "Poveştile becaţei" (1883); "Clar de lună", "Surorile Rondoli"; "Yvette", "Miss Harriet" şi "Monsieur Parent" (1884); "Povestirile zilei şi ale nopţii" (1885); "Le Horla" (1887); "Inutila frumuseţe" (1890).
După ce a demisionat de la minister, Guy de Maupassant s-a consacrat literaturii, izolându-se tot mai mult în asceza creaţiei. Trei, patru, chiar şi cinci volume, i-au susţinut anual prezenţa literară. A scris peste 300 de nuvele, reunite în 18 volume, şi şase romane.
Trei volume de un înalt conţinut ideologic şi spirit artistic consemnează memoriile de călătorie "La soare" (1884), "Pe apă" (1888), "Viaţa rătăcitoare" (1890). Scriitorul a realizat în nuvelele şi romanele sale o frescă veridică a societăţii contemporane lui. Viziunea lui satirică, animată de intenţii polemice, reflectă aversiunea faţă de prejudecăţile şi minciunile unei lumi corupte.
A murit într-un sanatoriu de psihiatrie, la Paris, la 6 iulie 1893.
Guy de Maupassant a evoluat de la naturalism la un realism sobru, documentat, legat de cele mai bune tradiţii clasice, dovedindu-se un stilist impecabil, şi impunându-se, în istoria literaturii franceze, drept unul dintre maeştrii nuvelei. Stilistica sa a asigurat supravieţuirea operei sale, cu un spor de prestigiu în prezent, atingând nivelul unei notorietăţi universale de prim rang. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Guy de Maupassant / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S













