Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii
În fiecare an, ziua de 27 iunie este dedicată întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, conform Rezoluţiei 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017.
Prin această iniţiativă, ONU a dorit să sublinieze importanţa avută de întreprinderile micro, mici şi mijlocii pentru întreaga societate. Conform unor statistici ale Comitetului Internaţional pentru Afaceri Mici, aceste întreprinderi reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume, fiind răspunzătoare pentru aproximativ 60-70% din numărul total de angajaţi şi contribuind cu aproximativ 50% din PIB, potrivit http://www.un.org.
Totodată, prin această iniţiativă, ONU doreşte să atragă atenţia asupra unei probleme majore întâmpinată de întreprinderile micro, mici şi mijlocii, anume accesul la capitalul necesar demarării afacerilor. În acest sens, ONU recomandă implementarea unor politici financiare prietenoase cu formele micro, mici şi mijlocii, precum şi facilitarea accesului acestora spre alte pieţe în afara celor locale.
Potrivit Comisiei Europene, categoria micro-întreprinderilor şi a celor mici şi mijlocii cuprinde întreprinderi care au mai puţin de 250 de salariaţi şi care au o cifră de afaceri anuală netă ce nu depăşeşte 50 de milioane de euro sau care deţin active totale care nu depăşesc 43 de milioane de euro. Mai exact: micro-întreprinderile au maxim 9 salariaţi şi cel puţin unul dintre indicatorii "cifra de afaceri anuală netă", respectiv "active totale" este mai mic decât plafonul de 2 milioane de euro; întreprinderile mici au între 10 şi 49 de salariaţi şi cel puţin unul dintre indicatorii "cifra de afaceri anuală netă", respectiv "active totale" se încadrează în plafonul de cel mult 10 milioane de euro; întreprinderile mijlocii au între 50 şi 249 de salariaţi şi se încadrează în plafonul de cel mult 50 milioane de euro pentru cifra de afaceri anuală netă sau în plafonul de cel mult 43 milioane euro pentru activele totale, potrivit http://www.un.org.
În România, în anul 2017 a fost lansat programul Start-Up Nation cu scopul de a încuraja şi stimula a înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, o firmă nou înfiinţată primeşte din partea statului român o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017, au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri.
La 22 iunie 2018, Ştefan-Radu Oprea ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a declarat că peste 21.000 de locuri de muncă au fost create în România, în 2017, prin intermediul programului Start-Up Nation, din care 16.000 provin din rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate. "Menirea principală a Ministerului pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri este acela de a dezvolta politici publice printre care şi creşterea capacităţii digitale a întreprinderilor mici şi mijlocii. Aici vorbim despre Programul Start-Up Nation, vedeta programelor pe care noi, ca minister, le gestionăm, şi care se adresează la 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, anual, cu ideea de a retrezi spiritul antreprenorial în România", a completat Ştefan-Radu Oprea. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S













