Ziua Transmisioniştilor Militari este sărbătorită la 14 iulie, dată la care, în anul 1873, principele Carol a semnat Înaltul Decret nr. 1303, prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafişti militari în cadrul Batalionului de geniu al Armatei României, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti, se arartă în 'Calendarul Tradiţiilor Militare' (2010).

Încă din 1855, se înfiinţase o şcoală, care a fost absolvită de primii 7 telegrafişti, iar în primăvara anului 1873 fuseseră trimişi pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria ofiţeri români, pe probleme referitoare la telegrafie.

La 28 mai 1874, s-a hotărât, prin Înaltul Decret nr. 1132, creşterea numărului de secţii de telegrafie militară la patru. Acestea au participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, asigurând nevoile de conducere a trupelor. Primul ofiţer telegrafist din Armata Română a fost căpitanul Grigore Giosan, comandantul companiei de minari, întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. La 19 octombrie 1877, prin Decretul 1957, cele 4 secţii de telegrafie au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, care, la 5 decembrie 1877, a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român. În perioada februarie-martie 1878, compania s-a ocupat de strângerea liniilor telegrafice construite pe perioada războiului, care de acum nu mai erau necesare, iar în octombrie 1878, compania de telegrafie s-a desfiinţat, cele 4 secţii de telegrafie fiind repartizate celor 4 companii de săpători minari şi telegrafişti din batalionul de geniu.

Imediat după încheierea Războiului de Independenţă din 1877-1878, s-au conturat noi principii de organizare a transmisiunilor, acestea trecând la o specialitate militară distinctă, având în componenţă telegrafişti, telefonişti, curieri etc. Tot în această perioadă, au apărut şi primele regulamente şi manuale în acest domeniu, specialităţile subunităţilor de transmisiuni diversificându-se în funcţie de trupele pentru care asigurau legăturile (infanterie, artilerie, cavalerie). În perioada Primului Război Mondial, au apărut reguli clare de organizare a transmisiunilor în vederea asigurării unor legături stabile. În această perioadă, existau 5 companii de telegrafie şi un batalion de specialităţi, la dispoziţia Ministerului de Război. Mijlocul cel mai frecvent folosit a fost telefonul, Armata Română nedispunând de o dotare suficientă cu aparatură de telegrafie fără fir.

La 30 octombrie 1919, Batalionul de Specialităţi a fost transformat în regiment de specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni. În 1932, s-au înfiinţat încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, s-a înfiinţat Brigada de transmisiuni. Prin Decretul nr. 3818 de la 1 iulie 1942, transmisiunile au fost separate de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. În perioada 1945-1989, au funcţionat Brigada de Transmisiuni, Comandamentul Transmisiunilor şi Comandamentul Trupelor de Transmisiuni.

Potrivit site-ului http://www.cissb.ro, la 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii, prin contopirea Inspectoratului General al Transmisiunilor cu Direcţia Informatică şi Automatizarea Conducerii Trupelor şi Secţia Luptă Radioelectronică, ambele din structura Marelui Stat Major, iar la 1 mai 1997, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii şi înfiinţarea, la 30 aprilie 1997, a Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Statul Major General. La 1 mai 2006, tot prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, denumirea s-a schimbat în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)