Ideile de dezvoltare naţională şi de reformă socială care s-au manifestat atât în 1821 cât şi în 1840 în Ţara Românească şi-au găsit aplicarea politică prin revoluţia din 1848-1849.

În prima parte a lunii iunie a anului 1848, revoluţia română a cuprins şi Ţara Românească. Pe întreaga desfăşurare a revoluţiei, Bucureştiul a jucat un rol central, aici pregătindu-se izbucnirea mişcării şi tot aici având loc cele mai importante faze ale acesteia.

Primul moment important al revoluţiei a avut loc la Islaz, în judeţul Romanaţi, la 9/21 iunie 1848. Încă din seara zilei de 7/19 iunie sosiseră aici Ion Heliade Rădulescu şi Ştefan Golescu pentru ca împreună cu maiorul Christian Tell să ia măsurile pentru declanşarea revoluţiei, potrivit volumului ''Revoluţia română din 1848'' (Bucureşti, 1969).

Citirea de către Ion Heliade Rădulescu a proclamaţiei de la Islaz la 9/21 iunie 1848 a fost primită cu entuziasm atât de masele ţărăneşti cât şi de militari din unităţile militare aflate acolo. Proclamaţia, care cuprindea 22 de articole, prevedea ca revendicări esenţiale: ''independenţa administrativă şi legislativă'', egalitatea drepturilor politice, suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, emancipaţia mănăstirilor închinate, desfiinţarea robiei, conform volumului ''Scurtă istorie a românilor'' (Bucureşti, 1977).

Peste doar două zile, la 11/23 iunie 1848, proclamaţia este citită şi la Bucureşti, unde începe revoluţia. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848), care ştia că armata nu va deschide focul împotriva revoluţionarilor, a semnat proclamaţia şi a acceptat formarea unui nou guvern provizoriu format din Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Constantin Kretzulescu, C.A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu. Cuprins de teamă, domnitorul Gheorghe Bibescu abdică la 13 iunie 1848 şi se retrage în Transilvania, la Braşov. Semnarea ''constituţiei'' de către domn a reprezentat un succes important pentru revoluţie.

Primele măsuri ale noului guvern, adoptate în 14/26 iunie 1848, prevăd între altele: înfiinţarea steagului naţional, în trei culori, albastru, galben, roşu, cu deviza dreptate, frăţie; desfiinţarea titlurilor de boierie; desfiinţarea cenzurei; înfiinţarea guardiei naţionale; desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a pedepsei cu bătaia, potrivit volumului ''Scurtă istorie a românilor'' (Bucureşti, 1977).

Treptat, victoria revoluţiei s-a generalizat pe întreg cuprinsul Ţării Româneşti, ecoul evenimentelor fiind transmis şi în Transilvania şi Moldova. Gazetele transilvănene publicau corespondenţe privind desfăşurarea revoluţiei de pe celălalt versant al Carpaţilor, subliniind simpatia populaţiei române din Transilvania faţă de aceasta.

Cercurile reacţionare din ţară au încercat în două rânduri, în cursul lunii iunie, să răstoarne guvernul, dar nu au reuşit.

O tentativă de răsturnare a guvernului şi de reînscăunare a domnului Gheorghe Bibescu a avut loc la 14 iunie 1848, când boierimea, în frunte cu mitropolitul Neofit, a încercat să preia puterea însă fără succes şi a fost nevoită să accepte cererile poporului şi să depună jurământ pe drapelul tricolor. Şef al guvernului provizoriu este desemnat chiar mitropolitul Neofit pentru a linişti şi atitudinile ameninţătoare ale puterilor străine, în frunte cu Rusia, al cărei consul se retrăsese de la Bucureşti ca măsură de protest faţă de evenimentele desfăşurate ce contraveneau dispoziţiilor Regulamentului organic. Din noul cabinet provizoriu mai făceau parte Ioan Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru şi Gheorghe Scurtu, potrivit volumului ''Revoluţia română din 1848'' (Bucureşti, 1969).

La 15/27 iunie 1848, mulţimea adunată pe Câmpia Filaretului, numită atunci Câmpia Libertăţii, a sancţionat cu solemnitate depunerea jurământului faţă de programul revoluţionar adoptat la Islaz la 9/21 iunie şi a aclamat guvernul provizoriu constituit.

Printr-o proclamaţie, la data de 16/28 iunie 1848, guvernul face cunoscut faptul că are loc eliberarea condamnaţilor politici, iar începând cu data de 10/22 iulie 1848 este desfiinţată robia, ţiganii devenind liberi.

Un punct esenţial din program a rămas însă nerezolvat şi anume împroprietărirea ţăranilor. Acesta a fost punctul culminant al disputelor care au urmat între masele de ţărani şi reprezentanţii guvernului provizoriu. La 6/18 iulie 1848, guvernul cere, printr-un apel, ţăranilor să muncească proprietarilor, însă fără succes, tensiunile atingând şi forme violente în anumite moşii din judeţele Romanaţi, Mehedinţi, Dolj, Ilfov.

Pentru rezolvarea punctului 13 al proclamaţiei de la Islaz, printr-un decret al guvernului din 9/21 iulie 1848 se constituite comisia pentru proprietate în care reprezentarea proprietarilor şi ţăranilor pentru fiecare judeţ era egală. În cele nouă şedinţe desfăşurate în perioada 10/22 şi 19/31 august 1848 au avut loc dispute înverşunate care însă nu au dus la un rezultat.

Cu toate că emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor a constituit problema fundamentală a mişcării revoluţionare din Ţara Românească, ea nu a fost rezolvată în cele trei luni de dispute aprinse în timpul conducerii revoluţionare, ceea ce a dus la restrângerea mişcării revoluţionare în rândul maselor de la sate. Împroprietărirea ţăranilor a rămas o problemă acută care-şi va găsi rezolvarea peste câteva decenii, la reforma agrară din 1864. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Gabriela Badea)