logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Reuniunea la nivel înalt a Formatului Bucureşti (B9) de la Varşovia

Imagine din galeria Agerpres

La 8 iunie 2018, are loc, la Varşovia, cea de-a doua reuniune la nivel înalt a Formatului Bucureşti (B9), ale cărei lucrări vor fi moderate de preşedintele României, Klaus Iohannis, alături de preşedintele polonez, Andrzej Duda, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis AGERPRES.

Cu prilejul acestei reuniuni, va avea loc un schimb de opinii între statele participante cu privire la agenda viitorului summit al Alianţei Nord-Atlantice, care va fi organizat la Bruxelles, la 11-12 iulie 2018.

În cadrul reuniunii, vor fi luate în discuţie modalităţi de consolidare a prezenţei aliate înaintate pe Flancul Estic al NATO, de a evidenţia importanţa pe care statele reprezentate în acest format o acordă solidarităţii şi securităţii aliate, respectiv relaţiei cu ţările aspirante şi cooperării cu statele partenere din Vecinătatea Estică. În plus, va fi analizată extinderea dialogului de securitate pe linia Uniunii Europene şi a cooperării consolidate între NATO şi Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce priveşte mobilitatea militară.

Programul reuniunii B9 include participarea preşedintelui Klaus Iohannis la sesiunea plenară dedicată discutării ansamblului tematicii de securitate, "Warsaw Plus: bringing the security of NATO's Eastern Flank to the next level", şi la sesiunea dedicată aspectelor militare, "Military challenges, common responses", care va fi moderată de către şeful statului.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la sesiunea prezidenţială "What is the Level of Ambition for the Bucharest Nine Between Warsaw and Brussels?" a Conferinţei "The Bucharest Nine Before the 2018 NATO Summit in Brussels: Achievements, Challenges, Prospects", organizată de Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale şi German Marshall Fund din SUA.

***

Lansat la Bucureşti, la 4 noiembrie 2015, la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei, Formatul Bucureşti (B9) reprezintă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi a consultării între statele aliate participante, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestora la procesele în derulare la nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în concordanţă cu principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii statelor membre NATO, potrivit www.mapn.ro şi www.mae.ro. Formatul Bucureşti (B9) reuneşte Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Până în prezent, în cadrul acestui format au fost organizate: o reuniune la nivel de şefi de stat, desfăşurată la Bucureşti în noiembrie 2015; două reuniuni la nivel de miniştri de externe, din care prima a avut loc la Bucureşti în noiembrie 2016 şi cea de-a doua la Varşovia în octombrie 2017; o reuniune a miniştrilor apărării, la Bucureşti, în martie 2018 şi o reuniune la nivel parlamentar, la Bucureşti, în aprilie 2018.

La reuniunea miniştrilor de externe de la Varşovia din octombrie 2017 a fost adoptată o declaraţie comună în cadrul căreia erau evidenţiate, printre altele, ''provocările la adresa securităţii NATO", faptul că "terorismul a ajuns la niveluri fără precedent şi reprezintă o ameninţare directă pentru securitate" şi că ''atitudinea Rusiei ameninţă obiectivul afirmat deja de multă vreme de a avea o Europă unită, liberă şi în pace". Mai mult, cu acelaşi prilej, a fost subliniată ideea că "legătura transatlantică puternică rămâne esenţială pentru securitatea euro-atlantică" şi a fost salutat "angajamentul militar sporit al SUA faţă de securitatea şi apărarea Europei, inclusiv creşterea semnificativă a finanţării pentru 2018 a Iniţiativei Europene de Descurajare", potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Cu prilejul reuniunii miniştrilor apărării, din martie 2018, de la Bucureşti, au fost abordate aspecte privind riscurile şi ameninţările curente la adresa securităţii, dar şi progresele înregistrate pe palierul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din 2016.

În cadrul sesiunii de deschidere a reuniunii la nivel parlamentar, de la Bucureşti, din aprilie 2018, mareşalul Senatului Poloniei, Stanislaw Karczewski, a declarat că statele membre ale Formatului Bucureşti ar trebui să facă tot posibilul pentru ca reuniunea NATO care va avea loc în luna iulie la Bruxelles să fie o demonstraţie a puterii şi solidarităţii alianţei. ''Ţările B9 ar trebui să facă tot posibilul pentru ca summitul ce urmează la Bruxelles să fie o demonstraţie a puterii şi solidarităţii Alianţei Nord-Atlantice. Ameninţarea este comună pentru întreaga alianţă, iar agresiunea rusă a fost prezentă pe flancul estic al NATO, agresiunea împotriva Ucrainei, care este încă valabilă. Este necesar, conform solidarităţii NATO, să respectăm nu doar legile internaţionale privind posesiunea armelor, ci şi demnitatea vieţii umane'', potrivit lui Stanislaw Karczewski.

Cu acelaşi prilej, preşedintele Senatului Franţei, Gerard Larcher, a subliniat că Europa trebuie să îşi păstreze unitatea şi să "respire din doi plămâni", cel din est şi cel din vest. La această reuniune au susţinut alocuţiuni şi oficiali NATO, printre care preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli, şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul american Curtis Scaparrotti, care a făcut o trecere în revistă a progreselor recente în vederea unui răspuns imediat la eventuale ameninţări militare. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Andreea Onogea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-10-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a

Documentare 30-10-2026 08:30

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album

Documentare 30-10-2026 08:00

30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri

Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată

Documentare 30-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa

Documentare 30-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie

Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S