SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 iunie
Ortodoxe
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el (Harţi)
Greco-catolice
Sf. m. Iustin Filosoful şi cei împreună cu el. Harţi
Romano-catolice
Sf. Iustin, filozof m.
Sfântul Mucenic Iustin, Martirul şi Filozoful, pomenit în calendarul creştin ortodox la 1 iunie, s-a născut în Flavia Neapolis (Sichem), Palestina.
A primit o educaţie bună şi a căutat prin filozofie să cunoască adevărul. A descoperit, pe rând, filosofia stoică, cea peripatetică, pitagoreică apoi platonismul. Prin nici una din acestea nu a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu, Adevărul pe care îl căuta Sfântul Iustin, potrivit a ceea ce însuşi Mântuitorul spune despre El: "Eu sunt Calea, Adevarul şi Viaţa" (Ioan, 14, 6).
Odată, plimbându-se singur afară din cetate, aproape de mare, a văzut un bătrân pe care l-a privit îndelung. Au intrat în dialog şi bătrânul i-a dovedit zădărnicia fiecărui sistem filosofic.
Întrebat fiind de Sfântul Iustin ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-1 povăţuiască spre adevăr, dacă în Platon şi în ceilalţi filosofi nu este adevărul, bătrânul i-a vorbit despre sfinţii proroci şi despre Mântuitorul Hristos.
Sfinţii proroci au cunoscut adevărul de la început şi l-au spus oamenilor. Şi spunând adevărul, nu s-au ruşinat de nimeni, nici nu s-au temut, nici nu s-au biruit de slava deşartă; ci l-au spus drept, curat şi fără de frică.
Dar, mai înainte de toate, Sfântul Iustin a fost sfătuit să se roage cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-i fie deschisă uşa luminii, de vreme ce nu poate cineva să ştie şi să înţeleagă pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel căruia însuşi Dumnezeu va voi să-i descopere.
După această întâlnire, mărturisea Sfântul Iustin într-o scriere ("Dialogul cu Trifon"), i s-a aprins deodată un foc în suflet şi a fost cuprins de o mare dragoste de proroci, ca şi de bărbaţii aceia care au fost prietenii lui Hristos (Sfinţii Apostoli). Şi, gândindu-se la cuvintele bătrânului, găsea că aceasta este singura filosofie sigură şi aducătoare de folos. Convertirea a fost atunci încheiată.
Aşa a ajuns să studieze cu asiduitate Scriptura Veche (Vechiul Testament) şi scrierile Sfinţilor Apostoli.
S-a convertit la creştinism şi a fost unul dintre apărătorii cei mai devotaţi ai credinţei creştine, trimiţând două apologii, una împăratului şi cealaltă senatului roman. În cea de-a doua apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creştin nu ar putea să înfrunte moartea cu atât curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit.
Este autorul scrierii "Dialogul cu Trifon" (un învăţat evreu), în care demonstrează că Iisus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel înainte vestit de prooroci.
A fost chemat înaintea autorităţilor pentru vini închipuite, plăsmuite de cel care se arăta a fi şi el cărturar, un filosof cinic pe nume Crescent, cunoscut la Roma. Acesta îl ura cumplit pe Sfântul Iustin, pentru faptul că în toate disputele pe care le aveau era învins şi umilit.
Cercetat fiind în temniţă şi supus torturilor nu i s-a găsit nici o vină Sfântului Mucenic Iustin. A fost însă omorât de Crescent, care prin înşelăciune i-a dat o otravă puternică. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
22 august - Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței (ONU)
Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței se marchează în fiecare an pe 22 august. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluția A/RES/73/296, adoptată la 28 mai 2019. Data a fost aleasă imediat după Ziua internațională de comemorare a victim
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 august
Ortodoxe Sf. Mc. Agatonic și cei împreună cu el Greco-catolice Sf. m. Agatonic și cei împreună cu el; Sf. Fecioară Maria Regină Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regină Sfântul Mucenic Agatonic este pomenit în calendarul creșt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 august
Este a 234-a zi a anului 2026. Au mai rămas 131 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 10 m. Luna răsare la 17 h 03 și apune la 00 h 17 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 17-21 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 17-21 august 2026: UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării; Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina; UE susține Curte
Retrospectiva evenimentelor interne 17-21 august 2026
O dronă marină cu încărcătură explozivă a fost distrusă în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Curtea Constituțională a României a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile la 30 de zile
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Marin Moraru
Actor de teatru și film, Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' București, în anul 1961, la clasa Dinei Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale. A debutat p
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia', ajuns la a 63-a ediție, invită publicul, în perioada 21-23 august, la o nouă întâlnire cu eleganța, nostalgia și hiturile care au marcat generații întregi. Festivalul își păstrează și în acest an structura consacrată și aduce în prim-plan cele două secțiuni repreze
21 august - Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului (ONU)
La 21 august este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Rezoluția 72/165 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, conform https://www.un.org/. Scopul vizează s
21 august - Ziua medicinei militare
Ziua medicinei militare este celebrată anual la 21 august. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii structurii specializate pentru asigurarea săn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 august
Ortodoxe Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa și fiii ei; Sf. papă Pius al X-lea Romano-catolice Sf. Pius al X-lea, pp. Sfântul Ap
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 august
Este a 233-a zi a anului 2026. Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 16 h 09. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr











