Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) sărbătoreşte evenimentul care a avut loc la Ierusalim, la cincizeci de zile după Învierea lui Hristos.

Denumită "capătul sărbătorilor", cincizecimea (gr. pentekoste; lat. pentecoste - cincizeci de zile) încheie istoria mântuirii realizată de Hristos, potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă (pr.prof.dr. Ion Bria, 1994). În această zi, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.

Cincizecimea constituie însă nu numai originea Bisericii, ci şi modelul ei. Duhul Sfânt care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, apostoli şi ucenici, a înzestrat-o cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia. Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.

După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.

Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată motivul pentru care Hristos a lăsat ca după Învierea şi Înălţarea Sa, ucenicii săi să aştepte un timp venirea Sfântului Duh.

Aceasta s-a făcut nu din întâmplare şi fără pricină, spune părintele Bisericii. El ştia că oamenii nu admiră îndeajuns bunurile, pe care le au la îndemână, nu preţuiesc după cuviinţă mărimea şi gingăşia lor, dacă ei n-au fost lipsiţi de ele un timp îndelungat.

La fel şi ucenicii lui Hristos, zile pe care le-au petrecut alături de dânsul le aducea mii de bucurii. Toată Palestina se uita la ei, ca la nişte stele strălucitoare, atunci ei înviau morţii, curăţeau leproşii, alungau duhurile cele necurate, tămăduiau bolile şi săvârşeau multe alte minuni.

Fiindcă ei erau aşa de renumiţi şi slăviţi, de aceea a îngăduit Dumnezeu, ca pe un timp să piardă puterea prin care lucrau toate acestea, ca prin această pierdere să înţeleagă cât de mult datorau ei a mulţumi milostivei Lui prezenţe şi tocmai prin această recunoştinţă să dorească mai mult venirea Sfântului Duh.

Când Hristos a zis către ucenici: "mergeţi şi învăţaţi toate popoarele" (Mat. 28, 19), atunci ei erau încă neştiutori, cum să înceapă aceasta, şi încotro să apuce fiecare, spre a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Acum, însă, când s-a pogorât peste ei Sfântul Duh în chip de limbi de foc, i-a învăţat şi i-a luminat, le-a arătat ţările care erau încredinţate învăţământului lor.

Aceasta i-a mângâiat, când ei jeleau şi suspinau pentru ducerea de la ei a Mântuitorului, a luminat pe cei descurajaţi cu lumina sa, a ridicat iarăşi pe cei ce erau aproape căzuţi, a împrăştiat norii mâhnirii lor şi a alungat supărarea din sufletul lor.

Despre darurile Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur găseşte că în rândul roadelor pe care le generează acestea şi la temelia lor se află dragostea, înaintea bucuriei şi a păcii.

Dragostea este rădăcina şi izvorul şi mama a tot binelui. Ea, asemenea unei rădăcini, produce mii de ramuri ale faptei bune, se varsă ca un izvor în nenumărate pâraie, şi asemenea unei mame îmbrăţişează pe toţi cei ce scapă la dânsa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. "Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", 1996).

Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: "Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi... Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must... " (Fapte 2, 1-13).

Chiar în acel ceas Sfântul Apostol Petru a rostit prima sa predică în faţa mulţimii, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Auzind ei cuvântul lui, au întrebat ce să facă, iar Apostolul Petru le-a răspuns: "Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 37-38)".

La cuvântul Apostolului Petru au crezut în Hristos şi s-au botezat în ziua aceea în jur de trei mii de oameni. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)