Gazda celei de-a XI-a ediţii a Cupei Mondiale la fotbal a fost Argentina, turneul având loc între 1 şi 25 iunie, potrivit site-ului FIFA, www.fifa.com.

Argentina a câştigat trofeul pentru prima dată, după ce a învins pe Olanda cu 3-1, în prelungirile finalei, devenind a şasea naţiune care a cucerit trofeul suprem al fotbalului. Olanda a suferit a doua pierdere consecutivă într-o finală de CM, după ce la turneul final din 1974 fusese învinsă de R.F. Germania.

După trei cupe mondiale câştigate în trecut, Brazilia a ratat calificarea în finală, deoarece departajarea echipelor finaliste s-a decis la golaveraj, iar Argentina a marcat mai multe goluri, după ce învinsese cu 6-0 selecţionata Perului. Totuşi, brazilienii au câştigat cu 2-1 finala mică împotriva italienilor.

Pentru prima dată în istorie, la calificările pentru "Mundial" au luat parte peste o sută de echipe naţionale, chiar dacă unele ţări au refuzat să participe şi s-au retras. România nu a participat la turneul final pentru că a ratat calificarea. În preliminarii, naţionala României a făcut parte din grupa a VIII-a europeană, alături de Spania şi Iugoslavia. Bilanţul României în calificări a înregistrat două victorii şi două înfrângeri: 1-0 şi 0-2 cu Spania, 2-0 şi 4-6 cu Iugoslavia. A acumulat patru puncte, insuficiente faţă de Spania, ocupanta primului loc în grupă.

La competiţie au participat 16 selecţionate naţionale provenite din cinci confederaţii: zece din Europa (Austria, Franţa, Italia, Olanda, Polonia, RFG, Scoţia, Spania, Suedia şi Ungaria), trei din America de Sud (Argentina, Brazilia şi Peru), una din America de Nord şi Centrală (Mexic), una din Africa (Tunisia) şi una din Asia (Iran).

În organizarea Cupei Mondiale din Argentina au fost angrenate şase stadioane în cinci oraşe: Estadio Monumental Antonio Vespucio Liberti şi stadionul Jose Amalfitani din Buenos Aires, Parque Municipal din Mar Del Plata, arena Cordiviola din Rosario, stadionul Chateau Carreras din Cordoba şi stadionul San Martin din Mendoza.

S-au format patru grupe a câte patru echipe. Din prima grupă au făcut parte selecţionatele din Italia, Franţa, Ungaria şi Argentina. Grupa a doua reunea Polonia, RFG, Mexic şi Tunisia. În grupa a treia au fost incluse naţionalele Austriei, Spaniei, Suediei şi Braziliei. Grupa a patra a fost compusă din Olanda, Scoţia, Peru şi Iran.

Regulamentul prevedea că primele două echipe din fiecare grupă se calificau în faza următoare a competiţiei. Se formau apoi două grupe finale a câte patru echipe, care jucau una împotriva alteia. Cele două câştigătoare ale grupelor îşi disputau finala mare, iar echipele clasate pe locul secund se întâlneau în finala mică. Deci, au fost scoase din schemă sferturile şi semifinalele competiţiei.

Argentina, Olanda şi Brazilia, adică primele trei ocupante ale podiumului de la turneul final, au terminat grupele din prima fază pe locul secund. Prin urmare, grupele finale au arătat astfel: Olanda, Italia, RFG şi Austria - Grupa A; Argentina, Brazilia, Polonia şi Peru - Grupa B.

În faza următoare a grupelor, Italia a reuşit o victorie, 1-0 cu Austria; un egal, 0-0 cu Germania, pierzând în ultimul meci, 1-2 cu Olanda. Italia a terminat grupa finală pe locul secund şi a ratat calificarea în ultimul act. Brazilia a încheiat 3-0 cu Peru, 3-1 cu Polonia şi 0-0 cu Argentina, insuficiente însă pentru a disputa finala. La fel ca în 1974, Brazilia a jucat finala mică. Tot în faza secundă, jucătorii argentinieni au dispus de Polonia cu 2-0, au terminat la egalitate, 0-0 cu Brazilia, şi au spulberat naţionala Perului cu 6-0, calificându-se în ultimul act.

În meciul pentru locurile 3-4, Brazilia a învins Italia cu 2-1, graţie golurilor înscrise de Nelinho şi Dirceu. Cel care a deschis scorul partidei a fost italianul Franco Causio.

Marea finală a Mondialului din 1978 s-a disputat la 25 iunie, pe Estadio Monumental din Buenos Aires, în prezenţa a peste 70.000 de spectatori. Argentina era antrenată la CM 1978 de Cesar Luis Menotti, în timp ce Olanda de austriacul Ernst Happel, care cucerise Cupa Campionilor Europeni cu Feyenoord Rotterdam. Eroul acestei finale a fost atacantul argentinian Mario Kempes, care a marcat două goluri, cel de-al treilea fiind opera lui Bertoni. Pentru Olanda, a înscris Dick Nanninga.

Argentina nu mai jucase o finală de CM din 1930, când, la prima ediţie, a fost învinsă de Uruguay.

La turneul final din 1978, s-au înscris în total 102 goluri în cele 38 de jocuri disputate, media reuşitelor pe meci fiind de 2,7, menţionează www.fifa.com.

Câştigătorul Ghetei de Aur a fost argentinianul Mario Kempes, revelaţia acelui turneu final, care a marcat de şase ori. În urma lui, s-au clasat peruanul Teofilo Cubillas şi olandezul Rob Rensenbrink (cu câte cinci goluri), apoi argentinianul Leopoldo Luque şi austriacul Hans Krankl (patru goluri de fiecare).

În clasamentul pe echipe, au condus Argentina şi Olanda, cu 15 goluri înscrise de fiecare, urmate de Brazilia şi RFG, care au punctat de zece ori. La meciurile turneului final au asistat în totalitate circa 1.545.791 de spectatori, media lor fiind de 40.679 de persoane la fiecare partidă. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru)

Sursa foto: facebook.com/fifaworldcup