Cupa Mondială de Fotbal din 1934 s-a desfăşurat în Italia, între 27 mai şi 10 iunie, potrivit http://www.fifa.com. A fost prima cupă mondială de fotbal disputată pe pământ european.

Totodată, a fost prima şi singura ediţie în care campioana en-titre nu şi-a apărat trofeul, Uruguay refuzând să participe, deşi se calificase direct, graţie cuceririi trofeului din 1930.

În octombrie 1932, liderii fotbalului au ales Italia drept ţară organizatoare. Dacă la ediţia din Uruguay au fost luate în calcul doar trei stadioane, toate amplasate în acelaşi oraş, italienii au venit cu opt oraşe gazdă, fiecare dispunând de câte o arenă inclusă în competiţie: stadionul San Siro din Milano, Stadio Nazionale PNF din Roma, Stadio Littoriale din Bologna, arena Giovanni Berta din Florenţa, Luigi Ferraris din Genova, Giorgio Ascarelli din Napoli, Littorio din Trieste şi stadionul Benito Mussolini din Torino.

Pentru prima dată, au fost transmisii radio live în 12 ţări participante la marea competiţie.

La turneul final au participat 16 echipe, iar în total s-au disputat 17 partide. De data aceasta, competiţia s-a desfăşurat după un format diferit, în sistem eliminatoriu. Nu s-au mai format grupe, ci s-au jucat direct optimile de finală. Echipele care câştigau în optimi erau direct calificate în sferturile de finală.

Cele 16 reprezentative care au luat startul la a doua ediţie a Cupei Mondiale au fost: 12 din Europa (Austria, Belgia, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, România, Spania, Suedia şi Ungaria), două din America de Sud (Brazilia şi Argentina), una din America de Nord (SUA) şi una din Africa (Egipt).

La 3 iunie, au avut loc semifinalele. Italia a trecut de Austria cu 1-0 (gol Enrique Guaita), iar Cehoslovacia a învins Germania cu 3-1. Nemţii s-au consolat cu medalia de bronz, câştigată în urma disputării finalei mici, la 7 iunie, împotriva Austriei, pe care au surclasat-o cu 3-2.

Italia şi Cehoslovacia urmau să participe la marele act de la Roma. În finala disputată la 10 iunie 1934 la Roma, Italia a învins Cehoslovacia cu 2-1, cu un gol marcat în prelungiri, în minutul 95, de Angelo Schiavio.

România a fost prezentă şi la cea de-a doua ediţie a Campionatului Mondial de fotbal. Pentru a participa la turneul final, România disputase două partide: la 29 octombrie 1933, la Berna, împotriva Elveţiei, scor final 2-2, şi la 29 aprilie 1934, la Bucureşti, împotriva Iugoslaviei, pe care a învins-o cu 2-1. Astfel, a obţinut biletul spre Italia.

În optimile de finală, România a întâlnit Cehoslovacia la 27 mai, pe stadionul Littorio din Trieste. A fost singurul meci disputat de echipa noastră la acel turneu final.

România a pierdut cu scorul de 1-2, după ce a deschis scorul în minutul 11 prin Ştefan Dobay. Echipa Cehoslovaciei, care urma să devină vicecampioană mondială, a întors scorul în minutele 50 şi 67, prin golurile înscrise de Antonin Puc, respectiv Oldrich Nejedly.

Echipa noastră a fost antrenată la acea vreme de austriacul Josef Uridil. Lotul românilor era compus din 15 jucători: portarii Adalbert Pullock şi William Zombory; fundaşii Gheorghe Albu şi Lazăr Sfera; mijlocaşii Alexandru Cuedan, Emerich Vogl, Josif Moravetz, Rudolf Kotormany şi Vasile Deheleanu; atacanţii Gheorghe Ciolac, Graţian Sepi, Iuliu Bodola, Nicolae Kovacs, Silviu Bindea şi Ştefan Dobay. Dintre aceştia, Vogl şi Kovacs trăiseră aventura de peste ocean din 1930, de la Cupa Mondială din Uruguay.

Cel mai vârstnic jucător român al lotului era mijlocaşul Emerich Vogl (29 de ani neîmpliniţi), iar cel mai tânăr fotbalist era atacantul Silviu Bindea (21 de ani).

La Cupa Mondială din 1934, s-au marcat 70 de goluri. Media reuşitelor a fost de 4,1 goluri pe meci, notează http://www.fifa.com.

Golgheterul ediţiei a fost atacantul ceh Oldrich Nejedly, care a reuşit să înscrie de cinci ori, fiind urmat de germanul Edmund Conen şi de italianul Angelo Schiavio (câte patru goluri). AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: FIFA World Cup/Facebook