logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Italia: Ancheta privind asasinarea lui Pier Paolo Pasolini a fost redeschisă

Image

Justiția italiană a redeschis ancheta privind asasinarea scriitorului, cineastului și jurnalistului Pier Paolo Pasolini în 1975, a precizat luni pentru AFP avocatul aflat la originea acestui demers.

Stefano Maccioni, care cere de mai mulți ani o nouă anchetă, a declarat că își dorește ca redeschiderea investigațiilor 'să poată să ducă la un punct final în acest dosar'.

'Fac apel la cei care știu ceva și care nu au avut curajul să vorbească, le cer să o facă acum', a adăugat avocatul italian, care, în trecut, l-a reprezentat pe un verișor al lui Pasolini. În prezent, el reprezintă în instanță Ordinul Jurnaliștilor din regiunea Lazio, precum și un cineast și un scriitor.

Pier Paolo Pasolini, un intelectual de stânga de prim rang, a fost găsit mort la vârsta de 53 de ani pe o plajă din apropiere de Roma pe 2 noiembrie 1975. Fusese bătut cu cruzime, iar un automobil Alfa Romeo GT - fie al lui, fie al altei persoane - trecuse peste trupul său.

În aceeași zi, Giuseppe 'Pino' Pelosi, un prostituat în vârstă de 17 de ani, a fost arestat în timp ce conducea mașina victimei. El a susținut că era singurul responsabil pentru acea crimă, afirmând că s-a apărat de o tentativă de viol din partea cineastului.

După ce a petrecut aproape zece ani în închisoare, Pino Pelosi a revenit asupra depoziției sale în 2005, atribuind asasinatul unui grup de trei bărbați neidentificați, care vorbeau cu accent sicilian.

Potrivit avocatului Stefano Maccioni, testele ADN au indicat prezența altor persoane la locul crimei. Avocatul italian i-a îndemnat pe procurori 'să pună cap la cap piesele acestui puzzle'.

După moartea lui Pier Paolo Pasolini, s-au înmulțit teoriile privind motivele asasinatului - de la șantaj și până la o crimă la comandă, pusă la cale de extrema dreaptă sau de către Mafia.

Cu un stil provocator, Pasolini a trăit fără să se teamă de controverse, criticând valorile burgheze, cenzura catolică și amenințarea neofascismului, dezvăluind totodată asprimea existenței prin intermediul unei perspective adeseori sumbre și fără concesii.

Ultimul său film, 'Salo o le 120 giornate di Sodoma' ('Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei'), o critică a Italiei fasciste, lansat după moartea sa, a stârnit un scandal uriaș din cauza reprezentării explicite a violenței și a abuzurilor sexuale. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: Stefano Maccioni / Facebook

Afisari: 131

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura 02-11-2026 08:56

TOP CINEMA Filmul 'You Can See Everything' urcă pe primul loc la box-office-ul nord-american

Documentarul 'You Can See Everything' al studioului A24 a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 10,6 milioane de dolari americani în cel de-al treilea weekend de la lansare, devansând la limită thrillerul horror 'Clayface' al Warner Bros., potrivit datelor publicate duminică de firma de analiză R

Cultura 31-10-2026 11:00

BTA/36 de posturi publice de radio și televiziune, pe lista participanților la Eurovision 2027 de la Burgas

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a confirmat lista celor 36 de posturi publice de radio și televiziune care vor participa la ediția din 2027 a Concursului Eurovision, organizată la Burgas, în Bulgaria. Numărul acestora este cu unul mai mare decât cel al participanților de la ediția din 2026, desfășurată la Viena. Posturile, care au împreună o

Cultura 30-10-2026 16:00

Teatrele din Regatul Unit își vor stinge luminile în memoria 'gigantului actoriei' Patrick Stewart

Teatrele din cartierul West End din Londra își vor stinge luminile în memoria 'unuia dintre cei mai mari actori de teatru', Patrick Stewart, care a murit la vârsta de 86 de ani, informează vineri DPA. Patrick Stewart, renumit pentru interpretarea căpitanului Jean-Luc Picard din serialul TV 'Star Trek: The Next Gen

Cultura 29-10-2026 22:09

Scriitorul Sebastien Lapaque, recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze

Romancierul, eseistul și jurnalistul Sebastien Lapaque a fost recompensat joi cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze pentru volumul său intitulat 'Le rappel des oiseaux', publicat de editura Actes Sud, informează livreshebdo.fr. Sebastien Lapaque a câștigat acest pr

Cultura 29-10-2026 13:30

Pentru scriitorul român Mircea Cărtărescu, literatura este o mângâiere în vremuri tulburi (AFP)

În vremuri marcate de un ''rău absolut'' și de ''minciună generalizată'', scriitorul Mircea Cărtărescu, a cărui operă se inspiră din copilăria petrecută într-un regim totalitar, vede în scriitură o formă de rezistență, scrie AFP. Literatura este ''asemenea unui pansament pe o rană'&

Cultura 28-10-2026 15:10

Gioconda a dispărut din manualele școlare din Siria

Imagini cu femei care au fost șterse, vălul religios mult mai prezent, capodopere eliminate sau retușate: modificările operate în manualele școlare oficiale din Siria au stârnit critici puternice și au reaprins îngrijorările legate de islamizarea societății, informează miercuri AFP. Modificările au fost inițiate de autorități

Cultura 28-10-2026 14:36

300 de ani de la publicarea ''Călătoriilor lui Gulliver'', eveniment marcat printr-o expoziție la Trinity College, Dublin

Peste 100 de ediții ale satirei ''Gulliver's Travels'' (''Călătoriile lui Gulliver'') sunt expuse la Trinity College din Dublin cu ocazia aniversării a 300 de ani de când cartea a văzut pentru prima dată lumina tiparului, informează miercuri site-ul

Cultura 28-10-2026 12:24

Eurovision/ 36 de țări și-au confirmat participarea la ediția din 2027; EBU așteaptă răspunsul Spaniei și Sloveniei

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatoarea Eurovision, a anunțat miercuri că 36 de țări și-au confirmat participarea la ediția din 2027 a concursului muzical, precizând că Spania și Slovenia au termen până în decembrie să decidă dacă vor reveni în competiție, după ce în 2026 au refuzat să participe, în semn de

Cultura 27-10-2026 22:20

Jurnalistul Bruno Meyerfeld, recompensat cu premiul Albert Londres 2026

Jurnalistul Bruno Meyerfeld a câștigat marți cea de-a 88-a ediție a premiului Albert Londres, cea mai prestigioasă recompensă din universul jurnalismului francofon, pentru articolele sale publicate în cotidianul Le Monde despre populațiile indigene din Brazilia, a anunțat juriul care atribuie acest trofeu, informează AFP. 'Exis

Cultura 27-10-2026 21:10

Premiul Goncourt 2026: Au fost anunțați cei patru finaliști

Doar patru romane au mai rămas în cursa pentru câștigarea premiului Goncourt 2026: Academia Goncourt a anunțat marți că cele mai recente cărți scrise Philippe Jaenada ('L'inconnue du Quai de Javel'), Yannick Haenel ('La solitude des professeurs est infinie'), Sylvain Prudhomme ('De l'autre côté du lac') și Cl&e

Cultura 27-10-2026 20:06

Cancerul papei 'schimbă regulile jocului' pentru papalitate, susține ministrul de externe al Vaticanului

Diagnosticul de cancer pulmonar și intervenția chirurgicală suferite de Papa Leon al XIV-lea au influențat modul în care catolicii privesc starea sa de sănătate și pontificatul, a declarat marți arhiepiscopul Paul Gallagher, secretar pentru relațiile cu statele și organizațiile internaționale în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, tra

Cultura 27-10-2026 18:20

Artista libaneză Lina Jouni transformă urmele războiului în opere de artă

Pentru artista vizuală Lina Jouni, schijele împrăștiate în sudul Libanului reprezintă mai mult decât simple vestigii ale războiului. În mâinile ei, un fragment neregulat dintr-o rachetă israeliană se transformă într-un cedru libanez, o floare sau imaginea unei locuințe, transmite marți Xinhua. În satul

Cultura 27-10-2026 12:18

Eurovision/ Țările de Jos se retrag de la ediția din 2027 din cauza chestiunii 'delicate' a prezenței Israelului

Țările de Jos se retrag de la Eurovision 2027, a anunțat marți postul public de televiziune NPO, invocând problema 'delicată' a participării Israelului la acest concurs muzical, informează AFP. 'Știm de ceva vreme că participarea Israelului suscită diverse reacții în cadrul societății și reprezintă o sursă de dezbateri și diviziuni... D

Cultura 26-10-2026 10:55

Scriitoarea germană Christine Wunnicke a câștigat premiul Georg Büchner, în valoare de 50.000 de euro

Scriitoarea germană Christine Wunnicke a fost recompensată cu premiul Georg Büchner pe anul 2026, una dintre cele mai prestigioase distincții literare de limbă germană, cu prilejul unei ceremonii care a avut loc în orașul Darmstadt (vest), informează duminică DPA. ''Vă mulțumesc foarte mult pentru minunatul Büchner Prize. Am rămas fără