Papa Leon al XIV-lea va apărea în public duminică, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea înregistrează o ameliorare constantă a stării de sănătate în spital, după ce a fost supus în această săptămână unei intervenții chirurgicale pentru cancer pulmonar, a anunțat vineri Vaticanul, precizând că Suveranul Pontif poate desfășura acum activitățile zilnice obișnuite în deplină autonomie, relatează Reuters.
Papa va avea duminică prima apariție publică de la internare, când va rosti tradiționala rugăciune Angelus, în timp ce pregătirile pentru vizita sa planificată în America de Sud, în luna noiembrie, continuă, a transmis Vaticanul.
Leon a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer pulmonar, iar medicii i-au extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul unei intervenții chirurgicale efectuate marți.
Vaticanul a publicat vineri primele imagini cu papa de la operație, în care acesta apare oficiind o slujbă religioasă și stând în picioare fără ajutor.
''În acest moment, nu am primit nicio informare din partea medicilor cu privire la externarea sa, în afară de ceea ce ni s-a comunicat de la bun început, și anume un interval de o săptămână'', a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului.
Leon, în vârstă de 71 de ani, urmează să viziteze Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie. Președinta Peruului, Keiko Fujimori, speculase că vizita ar putea fi amânată, însă, într-un semn că pregătirile continuă în mod normal, Vaticanul a publicat o listă a jurnaliștilor acreditați să relateze despre această vizită.
Pregătirile pentru călătorie ''continuă'', a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acord între CNN și Google pentru a testa inteligența artificială generativă în jurnalism
Rețeaua de televiziune americană CNN a anunțat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii de inteligență artificială generativă în platformele sale de știri, informează EFE. 'Prin această alianță, deschidem noi căi pentru ca publicul să acceseze jurnalismul excepțional al CNN, primind în același timp compensații p
VIDEO Stevie Wonder a susținut un concert la Paris avându-l ca invitat surpriză pe Lenny Kravitz
Legendarul muzician Stevie Wonder a celebrat miercuri seară 50 de ani de la lansarea albumului său cult ''Songs in The Key of Life'', printr-un concert susținut la Paris care a durat aproape trei ore și care l-a avut ca invitat-surpriză pe Lenny Kravitz, potrivit AFP. În fața unui public incandescent pe Arena Accor din Bercy, cele
Ciudad de Mexico, prima etapă a turneului mondial din 2027 al trupei rock irlandeze U2
Trupa rock irlandeză U2 a anunțat joi că își va începe turneul mondial, 'The Greatest Show On Earth', pe 23 și 26 februarie 2027, pe stadionul GNP Seguros din Ciudad de Mexico, prima lor oprire din cele trei țări latino-americane pe care le vor vizita, informează EFE. Compania promotoare Ocesa a confirmat revenirea membrilor trupei
VIDEO Jenna Ortega interpretează un robot umanoid în pelicula ''Klara and the Sun''
În pelicula ''Klara and the Sun'', în regia lui Taika Waititi, care le are drept protagoniste pe Jenna Ortega și Amy Adams, un robot oferă lecții despre umanitate, relatează Reuters. Drama distopică are la bază bestsellerul omonim din 2021 al scriitorului premiat cu Nobel Kazuo Ishiguro, o poveste a cărei acțiune este plasată î
Scriitoarea chiliană Isabel Allende câștigă Premiul Planeta, cu o 'încheiere' a universului din 'Casa spiritelor'
Scriitoarea chiliană Isabel Allende a câștigat joi seară cea de-a 75-a ediție a Premiului Planeta pentru romane, în valoare de un milion de euro, cu romanul 'La hora antes del alba', care continuă intriga universului din 'Casa spiritelor' și se concentrează pe nepoata Clarei, Alba, informează EFE. 'Acest roman &
La 83 de ani, cineastul britanic Mike Leigh regretă că nu mai poate regiza încă ''o sută de filme''
Cineastul britanic Mike Leigh, în vârstă de 83 de ani, a afirmat joi, la premiera de la Londra a celui mai recent film al său, ''Tender Loving Care'', că regretă că nu va mai putea face încă ''o sută de filme'' din cauza problemelor de sănătate, informează AFP. Mike Leigh suferă de miozită, o afecțiune
Al Pacino va fi premiat pentru întreaga carieră de Sindicatul actorilor americani
Celebrul actor Al Pacino va primi un premiu pentru întreaga carieră, în semn de apreciere pentru realizările sale profesionale și activitățile lui umanitare, în 2027, a anunțat joi Sindicatul actorilor americani (SAG-AFTRA), citat de Reuters. Starul american, cunoscut în special pentru interpretarea personajului Michael
Un tablou de Kandinski furat de naziști, vândut la licitație în Londra cu 27 de milioane de lire sterline
Tabloul ''The Colorful Life'', de Vasili Kandinski, s-a vândut pentru suma de 27 de milioane de lire sterline (35,6 milioane de dolari) la o licitație organizată de Christie's Londra miercuri seară, a precizat casa de licitații, potrivit DPA. Celebrul tablou era expus de mai multe decenii în muzeul Lenbachhaus din Munchen î
Sprijin pentru Palestine Action: Cărțile autoarei Sally Rooney nu mai pot fi vândute în Regatul Unit
Cărțile autoarei irlandeze Sally Rooney, cunoscută în special datorită bestsellerului său 'Normal People', nu mai pot fi vândute legal în Regatul Unit din cauza sprijinului exprimat de această scriitoare pentru gruparea interzisă Palestine Action, au anunțat miercuri autoarea și editura sa, Faber&Faber, informează AFP.
Disney+ relansează serialul cult 'The X-Files'
Platforma de streaming Disney+ a anunțat miercuri că a comandat intrarea în producție a unei noi versiuni a serialului-cult 'The X-Files' ('Dosarele X'), cu Ryan Coogler (cunoscut pentru filmul 'Sinners') în calitate de producător și cu o nouă pereche de actori care au fost distribuiți în rolurile agenților FBI Dana Scully și
Pentru Pedro Pascal, cântatul la violoncel în filmul ''Behemoth!'', mai dificil decât luptele în ''Game of Thrones''
Pentru vedeta de la Hollywood Pedro Pascal, a învăța să cânte la violoncel convingător pentru filmul ''Behemoth!'', în regia lui Tony Gilroy, a fost cea mai dificilă sarcină din cariera sa, actorul spunând în glumă că ar prefera să filmeze o scenă brutală de luptă decât să învețe din nou să cânte la aces
Scriitorul Thélyson Orélien dezminte că ar fi utilizat AI-ul, dar recunoaște că a plagiat
Scriitorul canadiano-haitian de limbă franceză Thelyson Orelien a rupt tăcerea marți, afirmând că ''nicio propoziție'' din romanul său nu a fost ''creată'' de inteligența artificială (AI), așa cum a fost acuzat în ultimele trei săptămâni, prezentându-și totodată ''scuzele'' pentru plagiat, pentru
AFP, Radio France și The New York Times se alătură unei coaliții mass-media împotriva AI
Agenția France-Presse, Radio France și The New York Times se numără printre cele aproximativ 40 de organizații mass-media care s-au alăturat unei coaliții globale a editorilor de presă pentru a-și face auzit punctul de vedere în fața inteligenței artificiale (AI) și pentru a obține de la companiile din acest domeniu o remunerație echitabilă pentru conținuturile
VIDEO Paul Bettany susține că Marvel i-a transformat viața când credea că i s-a încheiat cariera la Hollywood
Actorul britanic Paul Bettany a declarat că Marvel i-a transformat cariera și viața personală după o întorsătură neașteptată a sorții, petrecută în urmă cu peste un deceniu, când a primit oferta de a interpreta personajul Vision chiar după ce fusese anunțat că i s-a terminat cariera la Hollywood, transmite marți Reuters. &Ici










