Statele Unite restituie Libanului fragmente de sarcofage antice din orașul Tir
Statele Unite au anunțat joi că i-au restituit Libanului mai multe fragmente de sarcofage din plumb datând din epoca Romei Antice, scoase ilegal din orașul Tir, situat în sudul țării, și recuperate ulterior în urma unei anchete desfășurate de FBI, informează AFP.
Artefactele au fost predate miercuri la sediul Consulatului Libanului din New York, iar aceste fragmente urmează să fie repatriate.
Ambasada Statelor Unite a anunțat restituirea lor printr-un mesaj distribuit pe rețeaua de socializare X, adăugând că măsura ''reflectă parteneriatul solid dintre Statele Unite și Liban în lupta împotriva traficului ilicit cu bunuri culturale''.
Potrivit ministrului libanez al Culturii, Ghassan Salamé, informațiile obținute până în prezent indică faptul că ''fragmentele de sarcofage au fost găsite în regiunea orașului Tir, în timpul unor săpături arheologice ilegale''.
El a precizat că ''aceste sarcofage prezintă caracteristici artistice, decorative și tehnice tipice pentru atelierele de fabricare a sicrielor din plumb din orașul Tir, care erau deosebit de active în perioada Antichității''.
Potrivit unui comunicat al FBI din New York, aceste bunuri culturale, ce datează din perioada romană dintre secolele al III-lea î.Hr. și al II-lea î.Hr., ''au fost furate cu ocazia unor săpături ilegale în Tir sau în împrejurimile sale, apoi exportate'', însă data la care s-a produs traficul prezumat nu a fost încă precizată.
Artefactele au fost observate în cataloagele de vânzări ale casei de licitații Arte Primitivo, specializată în antichități și al cărei sediu se află la New York, iar autoritățile din Liban au decis atunci să semnaleze acea situație autorităților americane.
Traficul cu antichități furate este o practică frecvent întâlnită în Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu.
La New York, capitala mondială a licitațiilor de artă, există numeroși colecționari bogați, galerii și case de licitații.
În decembrie 2017, trei opere de artă datând din Antichitate au fost restituite Libanului, inclusiv statuia unui cap de taur de origine greacă, ce fusese expusă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York (''Met'') și estimată la 1,2 milioane de dolari.
Ministrul libanez al Culturii a reamintit că regiunea orașului Tir, ''deosebit de bogată prin prisma patrimoniului său arheologic'', ''s-a confruntat recent cu distrugeri importante'' după bombardamentele Israelului, aflat în război cu gruparea teroristă pro-iraniană Hezbollah.
Tir, un oraș antic al civilizației feniciene, a fost înscris de UNESCO, în luna iulie, pe lista patrimoniului mondial în pericol. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.fbi.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A murit cântăreața americană de jazz Cassandra Wilson, la 70 de ani
Celebra cântăreață americană de jazz Cassandra Wilson, laureată a premiilor Grammy, a decedat miercuri la vârsta de 70 de ani în orașul său natal, Jackson, din statul Mississippi (sud), a anunțat agentul ei într-un comunicat citat de AFP. 'Cassandra Wilson s-a stins din viață în pace, la domiciliul său, înconjurată de fa
George Lucas dezvăluie o galaxie de opere de artă în noul său muzeu din Los Angeles
pres/ -Lucas Museum din Los Angeles, care găzduiește piese inedite din vasta colecție a lui George Lucas, în special suveniruri din saga sa 'Star Wars', a oferit miercuri o primă prezentare a spațiilor sale interioare, în prezența regizorului american, relatează joi AFP.
VIDEO Festivalul de Film de la Veneția 2026: Povestea mogulului de presă Rupert Murdoch, prezentată în deschiderea festivalului
Noul film al regizorului britanic Danny Boyle, ''Ink'', lansat miercuri în deschiderea Festivalului de Film de la Veneția, examinează modul în care atacul lui Rupert Murdoch asupra establishmentului media britanic a fost inițial primit ca o gură de aer proaspăt, înainte de a se transforma într-o poveste mult mai întunecat
Festivalul de Film de la Veneția 2026: George Clooney a vorbit despre îmbătrânire și 'kakistocrația' din SUA
Actorul american George Clooney a vorbit despre îmbătrânire și a criticat situația politică din Statele Unite, descriind această țară ca pe o 'kakistocrație', miercuri, cu puțin timp înainte de deschiderea oficială a celei de-a 83-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, informează DPA. Starul american, care urm
Festivalul de Film de la Veneția 2026: Maggie Gyllenhaal, președinta juriului, consideră că regizoarele se confruntă cu bariere 'sistemice'
Președinta juriului Festivalului de Film de la Veneția, Maggie Gyllenhaal, a declarat miercuri că cinematografia este în mod inerent politică și că femeile continuă să se confrunte cu obstacole sistemice în industria cinematografică, punând totodată sub semnul întrebării cine are dreptul să decidă ce povești sunt importante, informează Reuters
Regizorul francez Jean-Paul Rappeneau, autorul filmului 'Cyrano de Bergerac', a murit la 94 de ani
Cineastul francez Jean-Paul Rappeneau, autor al opt lungmetraje, inclusiv al foarte popularului film 'Cyrano de Bergerac' (1990), a decedat marți la Paris la vârsta de 94 de ani, a anunțat miercuri unul dintre fiii săi, relatează AFP. Jean-Paul Rappeneau, decanul de vârstă al cinematografiei franceze, a colaborat cu unii di
Festivalul de Film de la Veneția debutează cu acordarea unui premiu onorific pentru George Clooney
Cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va debuta miercuri cu acordarea unui premiu pentru întreaga carieră actorului George Clooney și cu o listă de participanți ce include unele dintre cele mai mari nume din lumea cinematografiei, relatează agenția de presă DPA. Vedeta de la Hollywood, în vârstă de 65 de ani, va primi Leul
Martin Scorsese poartă discuții pentru a dona întreaga sa arhivă orașului Roma
Celebrul regizor italo-american Martin Scorsese poartă discuții cu Ministerul Culturii din Italia pentru a-și dona întreaga arhivă orașului Roma, a relatat marți cotidianul Corriere della Sera, citat de agenția de presă ANSA. Arhiva cineastului newyorkez - după cum precizează Ilaria Sacchettoni într-un articol amplu - 'include scenarii original
Filme care interpretează situația politică și socială internațională la Veneția, pe fondul retragerii din prim-plan a Hollywood-ului
Hollywood-ul se confruntă cu o puternică criză în industrie și s-a retras în mare parte din prim-planul Festivalului de Film de la Veneția din acest an, făcând loc unui program încărcat de producții ce transmit mesaje politice și oferă reacții la tulburări sociale, a declarat marți directorul festivalului, Alberto Barbera, transmite Reuters.
Céline Dion dă dovadă de 'o determinare totală' înainte de marea revenire pe scenă, potrivit biografei sale
În pragul revenirii sale pe scenă, la 12 septembrie, în apropiere de Paris, Céline Dion este animată de determinarea sa 'totală' și de entuziasmul de a se reîntâlni cu publicul, a declarat pentru AFP Elisabeth Reynaud, autoarea unor cărți biografice despre cântăreața canadiană. Reîntâlnirea cântăre
Organizatorii Festivalului de Film de la Veneția s-au răzgândit în privința conferinței de presă din ziua de deschidere
Conferința de presă din ziua de deschidere a Festivalului de Film de la Veneția 2026, pe care organizatorii au anulat-o inițial, se va desfășura în cele din urmă, a relatat duminică site-ul Deadline, citat luni de DPA. Organizatorii anulaseră inițial acest eveniment tradițional, în timpul căruia membrii juriului competiției oficial
A decedat Jean-François Leroy, fondatorul festivalului de fotojurnalism ''Visa pour l'image''
Jean-François Leroy, fondatorul festivalului de fotojurnalism ''Visa pour l'image'', organizat din 1989 la Perpignan, în sud-vestul Franței, a decedat luni dimineață în urma cancerului, chiar în timpul celei de-a 38-a ediții a acestui eveniment internațional, transmite AFP care citează informații primite de la familia sa ș
Actrița Naomi Watts, recompensată cu Premiul Donostia la Festivalul de Film de la San Sebastian
Actrița și producătoarea britanică Naomi Watts va fi recompensată cu Premiul Donostia în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian, ajuns la cea de-a 74-a ediție, care se va desfășura în perioada 18-26 septembrie, transmite luni agenția de presă EFE. Naomi Watts va primi premiul la data de 19 septembrie, în cadrul unei gale urma
VIDEO TOP CINEMA 'Spider-Man: Brand New Day' conduce box-office-ul nord-american pentru al cincilea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut în fruntea box-office-ului nord-american, cu încasări de 22,2 milioane de dolari americani în cel de-al cincilea weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, transmite agenția Xinhua.











