Via Transilvanica, promovată la Salzburg printr-o expoziție dedicată patrimoniului și turismului sustenabil (GALERIE FOTO)
Expoziția ''Via Transilvanica - Drumul care unește'' a fost deschisă la Salzburg, proiectul propunându-și să promoveze România autentică prin dialog, ospitalitate și respect pentru patrimoniul natural și cultural. Inițiativa aduce în prim-plan unul dintre cele mai importante trasee de lungă distanță din Europa și valorile pe care acesta le promovează: legătura dintre regiuni, culturi și generații.

Potrivit Ambasadei României în Austria, expoziția este organizată de Consulatul General al României la Salzburg și Ambasada României în Republica Austria și reunește imagini și informații despre traseul de peste 1.400 de kilometri creat de Asociația Tășuleasa Social, devenit un reper al turismului sustenabil și al valorificării patrimoniului natural și cultural.

Vernisajul expoziției a avut loc în 28 iulie, la Salzburg, în prezența reprezentanților autorităților austriece, ai mediului universitar și cultural, ai corpului consular și ai comunității românești. În cadrul evenimentului, Anna Szekely, din partea Asociației Tășuleasa Social, a prezentat povestea Via Transilvanica și modul în care proiectul, construit în peste două decenii de muncă voluntară, a devenit una dintre cele mai cunoscute inițiative de promovare a României.

Conform informațiilor transmise de Ambasada României în Republica Austria, prezentarea de la Salzburg continuă itinerariul internațional al expoziției, început la Viena, și face parte din demersurile de promovare a României în Austria. Instituția nu a precizat perioada în care expoziția va rămâne deschisă publicului. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa fotografiilor: Ambasada Romaniei in Austria / Botschaft von Rumänien in Österreich / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon pledează pentru sisteme de AI care să nu alimenteze diviziunile
Papa Leon, care a avertizat asupra riscului ca inteligența artificială (AI) să conducă lumea pe o cale a războiului fără sfârșit, a îndemnat luni la dezvoltarea unor sisteme de AI care să nu alimenteze diviziunile în societate ci, în schimb, să consolideze inițiativele de pace, informează Reuters. 'Într-o lume
Filmul 'La Bola Negra', marele câștigător la Festivalul de Film de la Toronto 2026
Drama spaniolă 'La Bola Negra' ('The Black Ball') a câștigat duminică marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Toronto din acest an, o primă recunoaștere importantă pentru acest lungmetraj care va reprezenta Spania la Oscaruri, transmit luni agențiile AFP și DPA. Regizat de duoul spaniol Javier Ambrossi ș
Naomi Watts premiată pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la San Sebastian
Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai prestigios din lumea vorbitoare de limbă spaniolă, acordă sâmbătă actriței britanice Naomi Watts un premiu special pentru întreaga carieră, înainte de proiecția filmului 'The Housewife', în care joacă rolul principal. 'Este o onoare incredibilă să primesc acest pr
Un concert Sidiki Diabaté, amânat la Paris din cauza stării de sănătate a artistului
Un concert susținut de starul muzicii kora din Mali Sidiki Diabate, programat pentru vineri seară la Accor Arena din Paris, a fost amânat din cauza faptului că artistul în vârstă de 34 de ani s-a simțit rău în timpul repetițiilor, potrivit anturajului său și organizatorilor, transmite sâmbătă AFP. 'În urma unei probleme
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe la Munchen cu prețuri la bere mai mari decât anul trecut
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe sâmbătă în orașul Munchen din sudul Germaniei, fiind așteptați peste 6 milioane de vizitatori din întreaga lume, transmite DPA. Noul primar al Munchenului, Dominik Krause, din partea Verzilor, urmează să deschidă cea de-a 191-a ediție pe terenul festivalului Theresienwiese la prânz (10:00 GMT
Compozitorul Duncan Sheik, laureat al premiului Tony, a murit la 56 de ani
Compozitorul de pe Broadway Duncan Sheik, câștigător al premiului Tony, a murit joi la vârsta de 56 de ani, potrivit unei postări de vineri pe contul său de Instagram, transmite vineri Reuters. Sheik a murit la New York din cauza unui stop cardiac, a declarat mama sa, Suzanne Sheik, pentru New York Times. Echipa lui Sheik nu a răsp
Celebrul dirijor Daniel Barenboim, nevoit să renunțe la un concert organizat la Dortmund din cauza stării de sănătate
Celebrul dirijor Daniel Barenboim a leșinat cu câteva ore înainte de un concert planificat la Dortmund, joi, fiind nevoit să se retragă din spectacol din motive de sănătate, au anunțat organizatorii concertului, transmite vineri DPA. Barenboim, în vârstă de 83 de ani, repetase în acea dimineață înainte de a
Fundația Nobel a mărit recompensa financiară la fiecare categorie de premii la 1,2 milioane de dolari
Fundația Nobel din Suedia a anunțat vineri că va mări premiile din acest an pentru prestigioasele sale premii anuale cu 9%, până la o valoare totală de 12 milioane de coroane suedeze (1,22 milioane de dolari) la fiecare dintre cele șase categorii, transmite vineri Reuters. 'Prin creșterea valorii premiului, menținem semnificația pe t
Barbra Streisand critică 'ego-ul exagerat' al lui Trump și amenințarea acestuia cu privire la Centrul Kennedy
Cântăreața și actrița americană Barbra Streisand a criticat 'ego-ul exagerat' al președintelui SUA, Donald Trump, în contextul amenințărilor acestuia de a demola renumitul Centru Kennedy (Kennedy Center) din Washington, relatează vineri agenția de presă EFE. 'Este ușor de imaginat indignarea mea când văd că aceast
Irlanda nu va participa la Eurovision 2027, anunță RTE
Irlanda nu va participa la ediția viitoare a Eurovision, pentru al doilea an consecutiv, a anunțat joi postul de televiziune RTE, invocând pierderile continue de vieți omenești din Gaza, transmite Reuters. Irlanda a fost una dintre cele cinci țări care nu au participat la ediția din 2026, în semn de protest față de participarea Isr
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de distrofie musculară, conform revistei Variety, citată de agenția de presă EFE. Intitulat 'Green Lava', proiectul de 39 de minute îl prezintă pe un tânăr italian pe nume G
Tabloul 'Iris' de Monet, scos la licitație la un preț estimat la 22-30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța
Casa Sotheby's din Paris a anunțat joi scoaterea la licitație a tabloului 'Iris' al pictorului francez Claude Monet (1840-1926), la un preț estimat între 22 și 30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța, transmite agenția de presă EFE.
Artistul Peter Max, figură marcantă a artei psihedelice, a murit la 88 de ani
Artistul american Peter Max, cunoscut în special pentru crearea coperții albumului 'Yellow Submarine', din 1969, al formației The Beatles, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, a anunțat miercuri fiul său la postul american ABC News, citat joi de AFP și Reuters. Născut în 1937 la Berlin și nevoit să fugă din Germania nazis
Edgar Barrera, Karol G și Rosalia domină nominalizările la Latin Grammy
Compozitorul și producătorul mexican Edgar Barrera conduce lista nominalizărilor pentru cea de-a 27-a ediție a premiilor Latin Grammy, obținând nu mai puțin de zece candidaturi. Succesul său este urmat îndeaproape de columbianca Karol G, spaniola Rosalia, uruguayanul Jorge Drexler și duo-ul argentinian Ca7riel & Paco Amoroso, fiecare având câte șa
AI/ Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra unei dependențe tot mai mari de algoritmi
Papa Leon al XIV-lea a avertizat din nou, miercuri, asupra tentației de a delega algoritmilor decizii care țin exclusiv de responsabilitatea umană, în contextul unei îngrijorări tot mai mari cu privire la riscurile utilizării inteligenței artificiale (AI), transmit agențiile AFP și EFE. 'Dezvoltarea tehnologică, răspândirea mass-media și














