Luptați pentru libertatea de exprimare, îndeamnă scriitorul Salman Rushdie, recompensat cu un premiu cultural la Londra
Romancierul Salman Rushdie afirmă că libertatea de exprimare se află ''sub un adevărat asalt'' peste tot în lume, potrivit Reuters.
Scriitorul britano-american de origine indiană a fost distins miercuri cu Liberatum Cultural Honour la Londra, în cadrul unei ceremonii desfășurate sub tema ''Freedom of Expression''.
''Trăiesc în America și nu m-am gândit niciodată că acolo va avea loc un asalt asupra libertății de exprimare venind din partea autorităților din țara Primului Amendament'', a declarat Rushdie pentru Reuters într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de urcarea pe scenă.
''Faptul că au atacat jurnaliști, comedianți, scriitori, artiști, intelectuali care au exprimat opinii divergente arată părerea lor despre libertatea de exprimare'', a spus Rushdie. ''E o luptă. Trebuie să spun că se duce o luptă bună acolo. Spre exemplu, toate cărțile acelea interzise în biblioteci sunt contestate de multe ori, iar în multe cazuri, aceste contestări au succes''.
Scriitorul în vârstă de 79 de ani a avertizat în legătură cu ''vremuri dificile în multe părți din lume''.
''Țara mea de origine este India, iar acolo există de asemenea un adevărat asalt la adresa libertății de exprimare. Cred că este un moment când trebuie să ne pregătim de luptă și să ducem o luptă pe care credeam că o vom câștiga. De fapt am câștigat-o. Am câștigat-o pentru o vreme.''
Scriitorul a fost vizat de amenințări cu moartea după publicarea celui de-al patrulea roman al său, ''The Satanic Verses'', în 1988, interzis în multe țări și pe care liderul suprem al Iranului din acea vreme, Ayatollah Ruhollah Khomeini, l-a denunțat ca blasfematoare, cerând moartea scriitorului printr-un edict numit fatwa. În anul 2022, Rushdie a fost înjunghiat pe când se afla pe scena unui institut dedicat artelor din New York, incident în urma căruia și-a pierdut vederea la un ochi și nu-și mai poate folosi una din mâini.
''Sunt norocos că sunt bine. Au trecut aproape patru ani de la atac și m-am vindecat pe cât de mult posibil, ceea ce nu e rău'', a spus Rushdie, adăugând că recuperarea și reabilitarea nu l-au încetinit.
''Am publicat trei cărți în ultimii trei ani, așa că îmi merge bine. Iar acum lucrez la ceva, dar este în stadii incipiente. Nu e încă timpul să vorbim despre asta''.
Scriitorul, laureat al Booker Prize, a publicat 23 de cărți, inclusiv romanele ''Midnight's Children'', ''The Moor's Last Sigh'' și ''Shalimar the Clow''. Este cel de-al 14-lea laureat al Liberatum Cultural Honour, o distincție care recunoaște atât realizările artistice, cât și contribuțiile la înțelegerea interculturală. Printre laureații premiului, s-au mai numărat arhitecta Zaha Hadid și cineastul Francis Ford Coppola.
Pasionat de fotbal, Rushdie a spus că a este ''foarte implicat'' în Cupa Mondială.
''Cred că sunt câteva echipa foarte bune acum în competiție. Iar una dintre acestea este Anglia și cred că Harry Kane versus Erling Haaland va fi distractiv de urmărit'', a spus el, referindu-se la meciul Norvegia-Anglia din sferturile de finală și la jucătorii-vedetă ale celor două echipe. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












