SUA250/ La Washington, o expoziție prezintă 250 de ani de istorie americană prin 30 de obiecte
Cum se pot rezuma 250 de ani de istorie ai Statelor Unite cu ajutorul a 30 de obiecte? Aceasta este provocarea pe care a trebuit să o accepte Institutul Smithsonian, o celebră rețea de muzee americane, pentru a celebra aniversarea Declarației de Independență din 4 iulie 1776, informează AFP.
Printre obiectele alese de instituția finanțată de guvernul american se numără un mic birou din mahon pătat cu cerneală, un bec, un costum de zbor confecționat din piele și un tricou de baseball.
Aceste obiecte, alături de altele, vor fi expuse timp de două luni la Washington începând de marți, pe măsură ce se apropie cea de-a 250-a aniversare a independenței Statelor Unite.

'Este o sarcină colosală', a declarat Abeer Saha, unul dintre curatorii însărcinați cu alegerea obiectelor dintre cele 150 de milioane de exponate prezente în rețeaua Smithsonian, o instituție care administrează peste 20 de muzee și galerii de artă.
'Ceea ce am încercat să facem este să găsim acele momente importante, acele istorii care ilustrează modul în care americanii au încercat să concretizeze idealurile exprimate pentru prima dată în Declarația de Independență a lui Thomas Jeffersion', unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite și totodată autorul principal al documentului, a adăugat Abeer Saha, care a dedicat mai mult de doi ani acestui proiect.

Cu ocazia acestei aniversări speciale, Donald Trump încearcă să își pună amprenta pe numeroase simboluri ale Statelor Unite, afirmă jurnaliștii de la AFP.
Președintele SUA a insistat, de exemplu, pentru tipărirea unei bancnote de 250 de dolari cu efigia sa, ceea ce ar reprezenta o premieră în ultimii 150 de ani pentru o persoană aflată încă în viață, potrivit presei americane.
Dar, potrivit lui Abeer Saha, selecția obiectelor, care vor fi expuse pentru prima dată în aceeași sală, a fost decisă fără nicio intervenție politică.

Un jurnalist de la AFP a constatat că singura referire la președintele actual din colecție era o insignă de campanie 'Trump-Vance', plasată alături de cele altor președinți recenți, proveniți atât din Partidul Democrat, cât și din Partidul Republican.
Libertate, inovație, pionieri
Expoziția intitulată 'American Aspirations' ('Aspirații Americane' - n.red.) se află în interiorul sediului istoric al Institutului Smithsonian, în apropiere de National Mall din capitala americană.
Traseul de vizitare începe cu micul birou la care Thomas Jefferson a redactat Declarația de Independență. Biroul a fost conceput special pentru cel care a devenit ulterior cel de-al treilea președinte al Statelor Unite.

Lisa Kathleen Graddy, o curatoare specializată în istoria politicii americane, a declarat că Thomas Jefferson avea simțul istoriei și a plasat un bilet pe biroul său pentru a certifica faptul că acesta este într-adevăr biroul pe care a fost scrisă celebra declarație.
Foarte aproape se află un afiș mare pe care apare un text redactat de un renumit susținător american al abolirii sclaviei, Frederick Douglass. Afișul a fost expus la o defilare în 1863, în timpul Războiului de Secesiune, îndemnând persoanele de culoare să intre în luptă.

Expoziția include, de asemenea, un text dactilografiat de Martin Luther King al celebrului său discurs din 1963 'I Have a Dream', precum și tricoul purtat de Roberto Clemente, primul jucător latino de baseball care a fost inclus în panteonul acestui sport.
Din colecție fac parte și obiecte care evidențiază progresele economice și științifice ale Statelor Unite. Printre ele se află o pepită ce datează din timpul Goanei după Aur din California, precum și un bec inventat de Thomas Edison în 1879.

În cadrul temei intitulate 'Căutarea de noi orizonturi', vizitatorii vor putea descoperi un costum de zbor - confecționat din piele - al aviatoarei Amelia Earhart, prima femeie care a traversat Oceanul Atlantic pilotând un avion. Ea a dispărut în 1937 în timp ce încerca să realizeze un ocol în jurul lumii la bordul unui avion.
Alături de acel costum, se află și o jachetă de zbor de culoare albastru deschis care i-a aparținut lui Sally Ride, devenită în 1983 prima femeie americană care a ajuns în spațiu.

'Ea a schimbat cu adevărat modul în care americanii și întreaga lume percepeau pe atunci cine putea să ajungă în spațiu', a explicat Jennifer Levasseur, de la Muzeul Național al Aerului și Spațiului din Statele Unite. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.si.edu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












