Sonny Rollins, supranumit 'Colosul saxofonului', ultimul dintre marii artiști ai epocii de aur a jazzului, cu opere atât impetuoase, cât și contemplative, a încetat din viață luni, la vârsta de 95 de ani, transmite marți AFP care citează pagina oficială a artistului.

'Cu profundă tristețe și cu imensă dragoste anunțăm trecerea în neființă a lui Sonny Rollins', se menționează pe contul oficial al artistului de pe rețeaua socială X.

'Colosul saxofonului a decedat în această după-amiază (luni, n.r.) la reședința sa din Woodstock, New York, la vârsta de 95 de ani', se arată în text fără a fi precizată cauza decesului.

Supranumit astfel după titlul capodoperei sale din 1956, albumul 'Saxophone Colossus', Sonny Rollins s-a impus printr-o forță inovatoare exprimată prin hard bop, un subgen intens al jazzului, eliberat de constrângerile structurale ale genului.

Sonny Rollins era considerat unul dintre cei mai mari saxofoniști ai lumii, alături de Charlie Parker, Coleman Hawkins sau John Coltrane.

Spre deosebire de mulți artiști din această perioadă a jazzului postbelic, care au dispărut prematur, Sonny Rollins s-a bucurat de o carieră lungă și prolifică, continuând să lucreze și după vârsta de 80 de ani, în pofida problemelor respiratorii care îi limitau performanțele.

Într-un interviu acordat AFP în 2016, el își punea longevitatea pe seama yoga - care l-a ferit de alcool și de droguri - dar, mai ales, pe seama setei sale de creașie. 'Sunt încă în viață pentru că încă învăț', a afirmat el.

Născut la New York pe 7 septembrie 1930, Theodore Walter Rollins a crescut în Harlem, epicentrul culturii afro-americane, unde s-a format în muzică la celebrul Apollo Theater.

A înregistrat pentru prima dată în ianuarie 1949, când avea doar 18 ani, iar doi ani mai târziu, cântase deja alături de legende ale jazzului precum Charlie Parker, Miles Davis sau Thelonius Monk.

Cu părinți originari din Insulele Virgine, el a integrat moștenirea caraibiană în muzica sa, precum în 'St. Thomas', fără îndoială cea mai cunoscută piesă a sa, construită pe baza unui calypso pe care l-a auzit în copilărie.

'Când cânt și improvizez, nu mă gândesc, pentru că muzica vine, de altfel, din subconștient', declara artistul în 2010 pentru site-ul The Root.

În 1959, din dorința de a fugi de celebritate, s-a stabilit pe podul Williamsburg care leagă Brooklyn de Manhattan, unde a cântat zi și noapte timp de trei ani, indiferent dacă ploua sau bătea vântul. Experiența i-a inspirat piesa 'The Bridge', lansată în 1962.

În 1966, și-a acordat o nouă pauză, inițiindu-se în meditația zen în Japonia, înainte de a petrece mai mulți ani într-un ashram din India, unde a ajuns cu un rucsac și cu saxofonul său.

În 1958, în plină mișcare pentru drepturile civile, Sonny Rollins a compus 'Freedom Suite', un album ecou al luptei afro-americanilor pentru egalitate.

Câteva decenii mai târziu, Rollins va exprima prin saxofonul său durerea americanilor după atentatele de la 11 septembrie 2001.

La patru zile după ce a fost nevoit să plece, la fel ca mii de newyorkezi, din clădirea în care locuia, situată nu departe de World Trade Center, el a susținut un concert la Boston, care a devenit ulterior un album live, 'Without a song: The 9/11 Concert', în memoria victimelor atentatelor.

Albumul a fost lansat în 2005, la un an după moartea celei care i-a fost soție și manager timp de aproape 40 de ani, Lucille.

'La un moment dat în viața mea, am crezut că lumea asta se poate schimba și că poate deveni mai pașnică, cu mai multă iubire între oameni și mai multă speranță', mărturisea el în 2016. 'Dar am învățat și am trăit ceva mai mult. Mi-am dat seama că lumea asta nu se va schimba niciodată. Lumea asta este destinată să fie un loc al războaielor, al crimelor, al bolilor, al morții. Asta este lumea noastră', a declarat la acea vreme Sonny Rollins. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)