Palatul președintelui Germaniei va găzdui o expoziție de artă temporară înainte să fie renovat
Palatul Bellevue din Berlin, sediul Președinției Federale a Germaniei, urmează să devină un spațiu expozițional temporar, însă doar pentru o perioadă limitată, informează luni DPA.
Reședința oficială a președintelui german Frank-Walter Steinmeier urmează să fie supusă unor lucrări majore de renovare, care vor dura mai mulți ani.
Acoperișul are infiltrații, sistemele de ventilație nu mai funcționează corespunzător, ferestrele nu sunt nici antiefracție, nici antiglonț, fațada prezintă fisuri vizibile, iar tavanele sunt corodate.
Însă, înainte de începerea lucrărilor de renovare, palatul va funcționa ca o galerie de artă timp de două săptămâni, între 13 și 28 iunie, au anunțat luni Biroul Președinției Federale a Germaniei și Academia de Arte din Berlin.
Vor fi expuse lucrări ale unor artiști precum Katharina Grosse, Wolfgang Tillmans și Monica Bonvicini.
Academia de Arte din Berlin a precizat că această expoziție unică este posibilă deoarece palatul trebuie golit înainte de renovare, iar președintele va pune la dispoziția artei sălile care vor deveni temporar vacante.
Lucrările de renovare sunt estimate să dureze aproximativ opt ani. Costurile de construcție sunt estimate la cel puțin 600 de milioane de euro.
Președintele Steinmeier și personalul său urmează să se mute din palat și din Biroul Președintelui Federal al Germaniei înainte de vacanța de vară din acest an.
Ei vor fi cazați în următorii ani într-un imobil temporar, nou construit, situat lângă Cancelaria Germaniei și gara principală din Berlin.
Palatul Bellevue, construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, va rămâne apoi închis pe întreaga durată a renovării, expoziția de artă oferind publicului o ultimă șansă de admira interiorul clădirii.
Biletele pentru intervale orare de vizitare pot fi rezervate gratuit pe site-ul Academiei de Arte din Berlin (www.adk.de) începând cu data de 18 mai.
Academia consideră că Palatul Bellevue este 'un simbol al democrației noastre liberale - și, prin urmare, nu este un spațiu expozițional neutru'.
'Operele de artă vor fi plasate în mod deliberat într-o relație plină de tensiune cu situl, care este sinonim cu reprezentarea liberală, democratică și simbolismul politic', au adăugat reprezentanții Academiei de Arte din Berlin. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












