Criză în universul editorial din Franța/Bolloré și-a exprimat uimirea în legătură cu ''vacarmul'' din jurul Grasset
Miliardarul ultraconservator francez Vincent Bolloré și-a exprimat duminică uimirea în legătură cu ''vacarmul'' care a zguduit lumea literară după plecarea directorului general al editurii Grasset, urmată de furia a numeroși scriitori și de o pledoarie a președintelui Emmanuel Macron în favoarea ''pluralismului'', informează AFP.
Grasset ''va continua'' în ciuda plecării anunțate a aproape 200 dintre autorii săi, ''iar cei care pleacă vor permite unor noi autori să fie publicați, promovați, recunoscuți și apreciați'', a afirmat în publicația Journal du dimanche Bolloré, care controlează grupul Hachette, proprietarul Grasset.
Într-un editorial apărut în această publicație care face parte de asemenea din portofoliul grupului, miliardarul a afirmat că este uimit de acest ''vacarm'', denunțând ''o mică castă care se crede deasupra a tot și a toate și care se cooptează și se susține''.
Circa 170 de scriitori au tulburat universul de obicei liniștit al editurilor prin decizia lor inedită de a refuza să mai publice cărți noi la Grasset după plecarea lui Olivier Nora, imputată de numeroși autori lui Vincent Bolloré. Într-o scrisoare deschisă, aceștia au denunțat ''o atingere inacceptabilă adusă independenței editoriale'' a prestigioasei edituri.
Președintele francez Emmanuel Macron a reacționat vineri afirmând că este ''foarte importantă exprimarea'' și ''apărarea'' ''pluralismului editorial'' în Franța.
În editorialul pe care îl semnează, Vincent Bolloré confirmă că decizia este legată de o ''dispută'' cu Olivier Nora asupra datei de publicare a următoarei cărți a scriitorului franco-algerian Boualem Sansal, care din luna martie face parte din portofoliul Grasset.
''Pe 6 iunie, editura Grasset va avea bucuria și onoarea de a lansa noua carte a lui Boualem Sansal (...). Directorul Grasset voia să o scoată la sfârșitul anului - ceea ce era contrar dorinței conducerii Hachette, adevăratul proprietar al Grasset'', a scris Vincent Bolloré, care menționează în preambulul textului său că el nu deține ''nicio funcție în cadrul Hachette''.
Miliardarul menționează de asemenea contextul ''unor performanțe economice ale editurii Grasset foarte dezamăgitoare'' și o creștere a remunerației anuale a lui Olivier Nora.
''În ceea ce privește atacurile legate de 'ideologia' mea, reamintesc încă o dată: sunt creștin democrat și șefii Hachette vor continua să publice toți autorii care își doresc acest lucru'', a concluzionat el. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Securitatea de la Luvru a fost neglijată, deplânge o comisie parlamentară
Întrebările legate de siguranța de la Luvru au fost 'plasate în plan secund' în ultimii ani, a denunțat miercuri o comisie parlamentară pentru securizarea muzeelor din Franța, după spectaculosul jaf căruia i-a fost victimă în 2025, chiar în centrul Parisului, unul dintre cele mai prestigioase muzee din lume, relatează AFP.
Un muzeu deschis recent la Londra dorește să atragă publicul tânăr
La Londra, un nou muzeu conceput împreună cu tinerii și destinat celor cu vârsta sub 30 de ani își asumă un pariu îndrăzneț: să atragă un public care frecventează mai puțin astfel de spații culturale, punând în dezbatere teme legate de climat, gen sau colonizare, informează AFP. Muzeul V&A East, o clădire care seamănă cu
Noul patriarh al influentei Biserici Ortodoxe Georgiene, Shio al III-lea, întronizat
Noul patriarh al puternicei Biserici Ortodoxe din Georgia, Shio al III-lea, a fost întronizat marți în prezența unei mulțimi de credincioși și oficiali printre care s-au numărat premierul georgian și șeful partidului aflat la guvernare, informează AFP. Vocile corului s-au înălțat între zidurile de piatră ale venerabilei catedrale Svetiț
VIDEO UPDATE Actrițele Gong Li și Jane Fonda au declarat deschisă cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes
Actrița chineză Gong Li și actrița americană Jane Fonda au declarat deschisă, marți seară, cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, în cadrul unei ceremonii marcate de atribuirea unui trofeu Palme d'Or onorific regizorului neozeelandez Peter Jackson, informează AFP. Acest eveniment 'ne permite să ne înt&aci
Cannes 2026/Palme d'Or onorific pentru regizorul Peter Jackson în deschiderea celei de-a 79-a ediții
Vedete de cinema din întreaga lume sunt așteptate să participe la deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, marți, eveniment ce va include un omagiu adus lui Peter Jackson, regizorul celebrei trilogii 'Stăpânul inelelor' (The Lord of the Rings'), informează agenția DPA. Peter Jackson, în vârstă de 64 de
Festivalul Cannes/2026: Directorul festivalului respinge 'politica de cotă' privind reprezentare femeilor
Cu cinci regizoare din 22 de filme aflate în competiție oficială, directorul Festivalului de la Cannes, criticul de film Thierry Fremaux, a asigurat luni că a refuzat să aplice 'politica cotelor' în ceea ce privește reprezentarea femeilor în festival și a respins criticile privind 'spălarea feminismului' prin alegerea afișului oficia
Festivalul Cannes 2026: Președintele juriului vrea să premieze 'filmele care vor rezista 100 de ani'
Cineastul sud-coreean Park Chan-wook, care prezidează juriul celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, vrea să recompenseze filmele care 'vor rezista 50 sau 100 de ani', după cum a explicat luni, într-un interviu acordat AFP. 'Cred că premiile ar trebui acordate operelor care au potențialul de a rezista 50 s
Meta anunță un parteneriat pe mai mulți ani cu Festivalul de Film de la Cannes
Meta, grupul care deține rețelele de socializare Facebook și Instagram, a anunțat luni că a încheiat un parteneriat cu Festivalul de Film de la Cannes, în virtutea căruia mai mulți creatori de conținuturi se vor deplasa pe Croazetă pentru a dezvălui informații din culisele celui mai prestigios festival cinematografic din lume, informează AFP.
Jocul de cuvinte 'Wordle' din cotidianul The New York Times va deveni o emisiune de televiziune
Jocul de cuvinte 'Wordle', deținut de The New York Times, va deveni o emisiune de televiziune ce va fi difuzată de postul NBC, a anunțat luni cotidianul newyorkez, semnalând diversificarea activităților gestionate de acest grup de presă, informează AFP. Jocul televizat va fi prezentat de Savannah Guthrie, cunoscuta prezentatoare
Festivalul de la Cannes 2026: În culisele fabricării trofeului Palme d'Or
Peste 70 de ore de măiestrie în orfevrărie: în fiecare an, cu ocazia Festivalului de Film de la Cannes, casa Chopard realizează Palme d'Or, legendarul trofeu creat în atelierele sale de bijuterii de lux din Meyrin, lângă Geneva, informează luni AFP. De la crearea sa în 1955, trofeul Palme d'Or a evoluat de
Irlanda, Spania și Slovenia nu vor difuza concursul Eurovision 2026
Radioteleviziunile publice din Spania, Irlanda și Slovenia au anunțat că nu vor difuza concursul Eurovision 2026, pe care au decis să îl boicoteze din cauza participării Israelului, informează luni AFP. Televiziunea slovenă RTV a anunțat că va difuza în locul finalei de sâmbătă seară o emisiune dedicată palestinienilor, grupu
Catherine Deneuve lansează o carte despre Marilyn Monroe
Catherine Deneuve dezvăluie, într-un volum cu fotografii, profunda sa admirație pentru Marilyn Monroe, care a fost ''o actriță foarte bună'', dincolo de aura de legendă a vedetei americane născute în urmă cu 100 de ani, informează AFP. În volumul ''Marilyn chérie'' (editura Flammarion), care va fi lansat
Lansarea festivităților prilejuite de concursul Eurovision, pe fondul boicotului cauzat de participarea Israelului
Festivitățile prilejuite de concursul muzical Eurovision, a cărui finală va avea loc pe 16 mai, au debutat duminică la Viena în prezența a mii de fani din lumea întreagă, în pofida apelului la boicot în urma participării Israelului, informează AFP. Capitala Austriei s-a pregătit temeinic pentru a găzdui cea de-a 70-a ediție a celui mai
Bienala și-a deschis porțile la Veneția, umbrită de controversa legată de prezența Rusiei și a Israelului
Cea de-a 61-a ediție a Bienalei de la Veneția și-a deschis sâmbătă porțile fără o ceremonie formală de deschidere și umbrită de controversa legată de prezența Rusiei și Israelului, informează DPA. Expoziția, unul dintre cele mai mari evenimente artistice și culturale din lume, va fi deschisă vizitatorilor până pe 22 noiembrie.
Bijuterii și scrisori private care i-au aparținut lui Marilyn Monroe, scoase la licitație
Obiecte de colecție care i-au aparținut fotomodelului și vedetei de cinema Marilyn Monroe vor fi scoase la licitație, oferind o rară ocazie de a pătrunde în universul privat al uneia dintre cele mai îndrăgite legende de la Hollywood, relatează sâmbătă Reuters.














